1.289 de kilometri pe ora cu avionul de pasageri. Cum a ajuns un Boeing B787 sa zboare cu aceasta viteza

Read Time:1 Minute, 20 Second

Un avion de linie ce efectua o cursa intre Los Angeles si Londra a ajuns la un moment dat sa zboare cu viteza de 1.289 de kilometri pe ora! Nu, n-a depasit viteza sunetului si va explicam imediat de ce.

Boeingul B787 Dreamliner al companiei britanice Virgin a fost inregistrat in noaptea de duminica spre luni zburand cu 801 mile pe ora, adica 1.289 de kilometri pe ora. Viteza aceasta a fost atinsa pentru scurt timp si in conditii speciale.

Jurnalistii americani, cei ce au descoperit acest record neomologat, spun ca Dreamlinerul a reusit sa ajunga la aceasta viteza fenomenala profitand de jet stream, curentul de aer de la altitudinea zece mii de metri.

Saptamana trecuta a fost confirmata oficial reaparitia fenomenului El Nino in zona Pacificului, iar acesta a antrenat aer cald trimis spre Mexic si Statele Unite la o viteza neobisnuit de mare. Jet streamul despre care vorbim si care este prezent intotdeauna, fiind utilizat in zborurile comerciale, a atins in aceasta perioada un maxim istoric.

In timpul zborului celor de la Virgin, curentul de aer, caruia i se poate spune „vant din spate”, avea viteza de 231 de mile pe ora, aproape 372 de kilometri pe ora.

Astfel s-a ajuns in situatia in care un avion de linie ce zboara cu viteza de croaziera de aproxmativ 900 de kilometri pe ora sa fie inregistrat cu aproape 1.300 km/h.

Stiu la ce va ganditi, dar Boeingul nu a depasit bariera sunetului pentru ca, raportata la mediul inconjurator, deci la jet stream, viteza avionului a fost cea normala, de croaziera.

About Post Author

Marius Doroftei

Fondator si redactor-sef al site-ului AviatiaMagazin.com, jurnalist cu peste 10 ani de experienta in presa online, pasionat de tot ce tine de aviatie, in special de cea militara.
Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %
Subscribe
Notify of
guest

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Previous post VIDEO | Lockheed Martin a transformat F-16 in F-21 pentru licitatia din India
Next post F-16V pentru Romania? Lockheed Martin spune ca vrem
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x