Pilotul Vasile Niculescu, eroul uitat al Marii Uniri

In urma cu o suta de ani, tara noastra isi atingea idealul ca urmare a deciziei romanilor din Transilvania de a se uni cu patria-mama, astfel luand nastere Romania Mare. Unul dintre oamenii care au contribuit semnificativ la Marea Unire din 1918 este un temerar pilot militar ce si-a riscat viata intr-o misiune aproape imposibila.

Numele celui care a fost Vasile Niculescu este pe nedrept foarte putin pomenit in cartile de istorie desi, asa cum veti vedea, el a fost implicat in evenimentele din toamna lui 1918, iar fara contributia lui nu este sigur ca unirea Transilvaniei cu Regatul Romaniei s-ar fi realizat la fel de usor.

Context

Ultimele luni ale Primului Razboi Mondial au adus implozia Imperiului Austro-Ungar, autoritatile de la Viena recunoscand mai mult sau mai putin direct ca nu mai pot controla natiunile care solicitau tot mai vocal independenta. Pe 18 octombrie 1918, Alexandru Vaida-Voevod citea in Parlamentul de la Budapesta rezolutia Comitetului Executiv al Partidului National Roman din Transilvania care stipula, printre altele, faptul ca natiunea romana din provincie este “libera de orice inraurire straina” si pregatita sa-si aleaga “asezarea ei printre natiunile libere”. Asa cum era de asteptat, o asemenea pozitie a provocat rumoare in legislativul din Budapesta.

In aceeasi zi, imparatul Carol I trimite un manifest prin care propune transformarea imperiului intr-o federatie compusa din sase state: Austria, Ungaria, Cehia, Serbia, Polonia si Ucraina. Romanii din Transilvania erau din nou lasati pe dinafara, insa demersul imparatului a avut un ecou slab, popoarele aflate inca formal in cadrul Imperiului Austro-Ungar infiintand entitati politice proprii si discutand cu statele din Antanta, alianta ce va castiga Marele Razboi, despre declararea independentei. Prima care face acest pas este Cehoslovacia, la 28 octombrie 1918, urmata numai o zi mai tarziu de Statul slovenilor, croatilor si sarbilor, ulterior integrat in Regatul Iugoslaviei.

Romanii nu au fost la fel de bine organizati, Consiliul National Roman Central luand fiinta la Budapesta in data de 31 octombrie, iar pe 3 noiembrie forul isi muta sediul in Arad. In aceasta perioada razboiul a continuat, chiar daca Regatul Romaniei, anchilozat dupa pierderile teritoriale din 1916, incheiase pacea cu Puterile Centrale in vara lui 1918. Frontul din Balcani a cedat, Bulgaria capituland la sfarsitul lui septembrie, iar Belgradul fiind eliberat pe 1 noiembrie. Deciziilor politico-militare dezastruoase luate de cei mai multi dintre oficialii romani li s-a opus un strain, generalul francez Henri Mathias Berthelot, cel care a salvat practic soarta Romaniei insistand pentru denuntarea pacii din vara si reintrarea noastra in razboi. Ceea ce s-a intamplat cu numai o zi inainte de capitularea Germaniei, Romania intrand “la mustata” in grupul tarilor invingatoare din prima mare conflagratie mondiala.

Revenind in Transilvania, Consiliul National Roman a decis sa ia legatura cu autoritatile romane de la Iasi pentru a afla care sunt planurile Regatului Romaniei si daca patria-mama va sprijini o eventuala unire. Au fost trimise nu mai putin de trei echipe de diplomati care sa incerce sa ajunga in capitala de conjunctura a Romaniei, doua dintre acestea reusind sa faca acest lucru. Este momentul in care emisarii transilvaneni intra in contact cu oficialii din Regat si constata ca situatia reala din Transilvania este foarte putin cunoscuta peste Carpati.

Fostul si viitorul premier, dar si omul care va reprezenta Romania la Conferinta de Pace de la Versailles, Ion I.C. Bratianu, va trimite o scrisoare ce trebuia sa ajunga la romanii din Transilvania. Cum drumurile erau aproape impracticabile si pline de pericole, se ia decizia folosirii unui avion din cele aflate in dotarea Armatei Regale. In asa numita “valiza” cu documente s-a mai aflat si scrisoarea profesorului Nicolae Balan catre Vasile Goldis, prin care acesta din urma era sfatuit sa intrerupa orice tratative cu Budapesta si sa convoace de urgenta o mare adunare nationala la Alba Iulia, in cadrul careia sa se proclame Unirea cu Romania.

Zborul

In seara zilei de 18 noiembrie 1918, se primeste la terenul de zbor de la Margineni, baza Grupului 1 Aviatie, un ordin transmis prin telegraf de Marele Cartier General de la Iasi privind pregatirea unui avion care sa zboare pana la Blaj. Pilotul urma sa transporte si un pasager, acesta din urma oferind toate detaliile misiunile dupa ce va ajunge la terenul de zbor. Afland de ordin, pilotii se ofera voluntari pentru misiune, desi nu stiau ce anume presupunea aceasta in afara zborului catre Blaj. Este selectat locotenentul Vasile Niculescu, din Escadrila de observatie F4, cel consiederat un adevarat specialist in aterizari scurte in cadrul Grupului 1. De asemenea, locotenentul Niculescu stia si traseul, el zburand in Transilvania si cu un an inainte pentru a lansa manifeste.

In noiembrie 1918, zborul peste Carpati avea sa fie unul care va forta imposibilul. Fiind un inceput de iarna geros, avionul si cei de la bordul sau trebuiau sa dea totul. Asa se face ca mecanicii Grupului 1 au inceput imediat pregatirile. A fost ales pentru misiune avionul Farman 40 cu numarul 3.240, care a intrat imediat in revizie si a primit un rezervor suplimentar de combustibil pentru a putea ajunge la Blaj. A pierdut in schimb armamentul, fiind practic fara aparare in fata unui inamic ce-ar putea aparea in drumul sau.

Pasagerul lui Niculescu urma sa fie capitanul Victor Precup, unul dintre emisarii transilvaneni, care a reusit sa ajunga cu cateva zile inainte la Iasi. Acesta avea o servieta cu documente, iar in avion au mai fost urcate cantitati destul de mari de manifeste ce urmau sa fie lansate peste Blaj si peste alte localitati din Transilvania. Cei doi oameni aflati la bordul avionului au primit combinezoane de piele imblanite, iar manusile si sosetele au fost imbibate cu parafina topita. Asta pentru ca Farmanul 40 avea o carlinga descoperita, iar pilotul si pasagerul sau urmau sa infrunte temperaturi de -30 de grade Celsius si chiar mai scazute!

Pe 23 noiembrie, la ora 10:30, avionul decoleaza de pe terenul de zbor de langa Bacau. Pista era acoperita de un strat gros de zapada, iar la plecare sunt prezenti comandantul Grupului si colegii piloti ai lui Niculescu. Aparatul castiga inaltime destul de greu, insa ajunge la o altitudine de 2.500 de metri, suficienta pentru a traversa in siguranta Carpatii Orientali. Niculescu si Precup intra in Transilvania, survoleaza Sighisoara si Mediasul pentru ca dupa aproximativ doua ore de zbor sa zareasca si Blajul. Pilotul efectueaza un viraj larg deasupra orasului, arunca manifestele si aterizeaza in imediata apropiere a Campiei Libertatii.

Pauza. Luna mai, anul 1848. In timpul Revolutiei de la 1848, pe Campia Libertatii are loc Adunarea Nationala de la Blaj, acolo unde romanii din Transilvania au adoptat Proclamatia de la Blaj, documentul prin care solicitau recunoasterea ca natiune independenta. Luna august, anul 1911. Aurel Vlaicu, marele Aurel Vlaicu, zbura pe Campia Libertatii de la Blaj sub ochii tatalui sau. Iata, asadar, cum lupta pentru libertate a romanilor din Transilvania si fascinatia zborului s-au intalnit in locul in care locotenentul Niculescu a aterizat cu Farmanul sau in noiembrie 1918. Revenim.

Pentru ca inainte de aterizare au efectuat virajul in care au aruncat cu manifeste peste oras, cei din avion au fost intampinati la aterizare de o mare de oameni. La inceput cateva sute, ulterior cateva mii, romanii din Transilvania au venit pentru a vedea cu ochii lor minunea: primul mesaj direct transmis de Regatul Romaniei! S-a strigat “Traiasca Romania Mare!” si “Ura!”, insa pilotul avea cu totul si cu totul alte griji. A reusit cu greu sa se faca inteles, dar pana la urma a reusit sa ii convinga pe oameni sa protejeze avionul cu care trebuia sa zboare din nou peste Carpati. Mai mult, a primit incredintarea ca aparatul va fi pazit de o garda formata ad-hoc si ingrijit asa cum trebuie.

Niculescu si Precup sunt dusi la Castelul Mitropoliei din Blaj si predau servieta cu documente. Dupa citirea lor are loc o noua sedinta a Consiliului National Roman, iar in cadrul ei se constata, de aceasta data oficial, ca peste Carpati “cercurile conducatoare n-au fost deloc orientate despre situatia de la noi si despre miscarile de aici”. La finalul sedintei se transmite faptul ca cei doi din echipaj vor reveni la Iasi ziua urmatoare si ca vor transmite autoritatilor romane faptul ca “aici toata suflarea doreste unirea tuturor romanilor”. Scrisorile primite de la Iasi sunt multiplicate rapid si trimise de indata celor ce aveau putere de decizie si de organizare pentru ca Adunarea de la Alba Iulia sa nu intarzie.

Pilotul din Regat si ofiterul din Transilvania decoleaza inapoi spre Bacau ziua urmatoare. Pentru ca sosirea lor facuse atatat de multa valva, la plecare inca si mai multi oameni au tinut sa fie prezenti pe Campia Libertatii pentru a asista la momentul in care cei doi vor decola pentru a duce mesajul Transilvaniei in Capitala Romaniei. Dupa un zbor cu peripetii, Farmanul aterizeaza pe campul de zbor de langa Bacau, insa aici nu mai au parte de o primire festiva. Apar cativa militari care iau in primire avionul si atat. In ziua urmatoare se pleaca din nou, de aceasta data la Iasi, acolo unde sunt inmanate celor de la Marele Cartier General documentele primite la Blaj.

Locotenentul Niculescu revine apoi la Bacau, la Corpul 1 Aviatie, si afla din ziare despre Adunarea de la Alba Iulia. Pe 4 decembrie, avionul cu care a efectuat temerarul zbor spre inima Transilvaniei se prabuseste.

Pilotul

Destinul lui Vasile Niculescu nu a fost unul pe masura calitatilor sale dovedite de mai multe ori in momente importante ale istoriei noastre. Asa cum s-a intamplat cu cei mai multi dintre eroii adevarati ai Romaniei, potentialul lui Niculescu a fost irosit de un aparat administrativ incapabil sa rasplateasca pe masura marile personalitati.

Nascut in Falticeni, Vasile Niculescu a fost indrumat din copilarie spre preotie. A facut seminarul, insa n-a mai ajuns preot. Totusi, studiile i-au adus in randul colegilor porecla “Popa”. In 1915 a fost inrolat ca soldat cu termen redus si imediat se ofera voluntar pentru a urma cursurile Scolii de Pilotaj Baneasa. Pe timpul pregatirii a demonstrat ca are aptitudini reale pentru aceasta arma, reusind sa stapaneasca bine majoritatea manevrelor. Tot in timpul pregatirii de la Baneasa se imprieteneste cu un alt soldat voluntar, Nicolae Cicei.

In august 1915 obtine brevetul de pilot, iar in 1916 este avansat caporal, sergent si plutonier, acesta din urma la absolvirea Scolii Pregatitoare de Ofiteri de Rezerva. Este mobilizat in august 1916 si incepe antrenamentele la Pipera, insa prima misiune de lupta o va executa abia in iulie 1917. Participa la luptele teribile de la Marasesti, efectuand preponderent misiuni de observare si bombardament. Pe 1 septembrie intra la cerere in cadrele active ale armatei si primeste gradul de locotenent, continuand in acelasi timp misiunile de lupta la Oituz. In prima parte a lui 1918 ajunge sa lupte in Basarabia proaspat unita cu Romania si este propus pentru prima data la avansarea la gradul de capitan la exceptional.

Dupa pacea incheiata de Romania cu Puterile Centrale, locotenentul Niculescu este demobilizat, iar in fisa sa comandatul escadrilei din care a facut parte propune si el avansarea la exceptional la gradul de capitan si conferirea Ordinului “Steaua Romaniei”. Este mobilizat din nou in toamna, cand Romania a reintrat in razboi. In aceasta perioada efectueaza si misiunea istorica la Blaj. Inexplicabil, comandantul Grupului 1 nu aminteste nimic despre aceasta misiune in foaia calificativa a lui Niculescu pentru anul 1918. Abia in 1923 se repara scriptic aceasta eroare si comandantul de atunci al Grupului 1 Aviatie Recunoastere trece in documente si zborul catre Blaj, propunand si el avansarea locotenentului la exceptional.

Iunie 1919. Echipajul format din Vasile Niculescu si observatorul Ermil Gheorghiu executa o misiune de lupta impotriva fortelor bolsevice. Avionul lor se prabuseste si cei doi sunt luati prizonieri. Sunt eliberati dupa o luna, iar pilotul nostru este, in sfarsit, decorat cu Ordinul “Steaua Romaniei” cu spade in grad de cavaler. Martie 1920 il gaseste la Grupul 1 Aeronautic alaturi de Ermil Gheorghiu, acesta fiind deja capitan. Pana in 1923 este propus an de an pentru avansare la exceptional, numai ca aceasta nu vine. Nici cand Consiliul Superior al Armatei a facut aceasta recomandare, una semnata de comandantii sau ierarhici, piloti de legenda ai Romaniei, Niculescu nu primeste gradul de capitan. Mai mult, el este “sarit” de la avansare chiar cand promotia din care a facut parte a fost avansata! Abia la finalul lui 1923, la insistentele printului Carol, primeste in sfarsit acest grad.

Periplul sau a continuat cu un stagiu de pregatire in Cehoslovacia si, apoi, cu propunerea pe care a refuzat-o de a prelua comanda unei noi scoli de aviatie ce urma sa fie infiintata la Buzau. Pe fondul problemelor de sanatate este indepartat din Aviatia Militara, iar propunerea facuta de comandantul Scolilor si Centrelor de Aeronautica de a-l avea pe capitanul Niculescu alaturi de el intr-o functie de birou este, inexplicabil din nou, respinsa. Este trimis la Cercul de Recrutare Radauti, acolo unde are parte de noi drame profesionale. Nu este confirmat pe noua specialitate si ii este refuzat dreptul de a urma un curs ce ii permitea sa fie avansat.

In 1934 este arestat un grup de complotisti ce planuisera asasinarea lui Carol al II-lea. Pe lista celor retinuti figureaza si Victor Precup, pasagerul lui Niculescu din 1918, ajuns intre timp locotenent-colonel. Cam in aceeasi perioada, fostul coleg de camera al sau de la Scoala de Pilotaj, Nae Cicei, este numit comandant al aeroportului din Cernauti. Pentru Vasile Niculescu, pensia a venit repede, la 46 de ani, in 1937. Avand blocate toate caile spre o cariera militara, acesta iese din sistem. Incepe Al Doilea Razboi Mondial si capitanul Niculescu este chemat din nou la arme. Este numit comandant al apararii pasive din judet, devine prefect pentru o perioada si apoi ocupa mai multe functii in Cercul Teritorial Radauti. Dupa razboi ajunge in lagar, fiind acuzat de noua conducere comunista de apartenenta legionara pentru ca a detinut functia de prefect. In noiembrie 1948 castiga recursul, este eliberat din lagar si isi reprimeste pensia, sentinta stipuland ca a avut o purtare exemplara in mandatul de prefect.

Lucrurile nu se incheie aici pentru ca soarta avea sa ii mai dea o lovitura. Precup, pasagerul sau, are parte de o revenire fulminanta. Inchis la Doftana, acesta intra in contact cu viitorii lideri comunisti ai Romaniei. Este eliberat in 1940 si, dupa incheierea celui de-Al Doilea Razboi Mondial, ajutat de noile sale cunostinte, a fost reactivat si inaintat la gradul de general cu trei stele, el ocupandu-se de propaganda partidului in randul armatei, printre altele.

In ceea ce il priveste pe Vasile Niculescu, acesta si-a trait batranetea in anonimat, chinuit de probleme medicale inerente inaintarii in varsta si de uitare. A murit pe 24 aprilie 1981 in Radauti.

Povestea capitanului Vasile Niculescu este una cumva tipica pentru Romania ultimului secol. Un om care s-a remarcat doar prin profesionalism si putere de munca a sfarsit prin a fi dat la o parte de toate regimurile ce s-au succedat la putere, in timp ce fostii lui colegi ce au stiut sa se “adapteze” si sa isi cultive relatiile potrivite au ajuns in functii importante. La 100 de ani de Romania ar trebui sa reflectam la povestea eroului necunoscut al Marii Uniri, erou ce a ramas necunoscut doar pentru ca si-a facut, cu constiinta si profesionalism, treaba.

Via Ziare.com

Leave a Reply

avatar

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

  Subscribe  
Notify of