VIDEO | Yak-17 UTI restaurat romaneste, expus in curtea interioara a Palatului Culturii din Iasi

Un avion Yak-17 UTI, unul dintre cele noua care s-au aflat in dotarea Fortelor Aeriene Romane, a fost expus in curtea interioara a Palatului Culturii din Iasi.

Aparatul ce are numarul de bord 7 a fost restaurat, desi este un termen pretentios pentru lucrarile efectuate, iar motorul sau va fi expus in cadrul Muzeului Stiintei si Tehnicii din Iasi.

Lucrarile de restaurare au durat timp de doi ani de zile, au avut loc la Aerostar Bacau, iar costurile au fost acoperite prin intermediul unei sponsorizari.

Yak-ul 17 UTI a inceput sa fie produs in URSS in anul 1948 si a fost exportat in numai trei tari, Romania, Polonia si China. Acest aparat a ajuns in tara noastra in prima jumatate a anului 1951, operand de pe aerodromurile Ianca si Bacau.

Alaturi e Yak-ul 23, Yak-17 UTI a deschis lumea aviatiei reactive pentru Romania. Mai multe despre istoria avionului in cadrul Fortelor Aeriene Romane puteti citi pe Aripi Argintii.

Dintre cele noua avioane cumparate de tara noastra, a supravietuit unul singur, cel cu numarul de bord 7 ce este expus la Iasi. In lume ar mai fi numai trei astfel de avioane, inclusiv cel din Romania, care este si singurul cu motorul complet.

Bun, in ceea ce priveste lucrarile de “restaurare” avem de discutat destul de mult. Inainte sa fie preluat de catre cei de la Aerostar, Yak-ul de fata a fost vandalizat de oameni mici sub privirile ingaduitoare ale celor care trebuiau sa aiba grija de el. A fost dus la Bacau, iar ce-a iesit de acolo…

In primul rand, e vopsit albastru, o decizie de neinteles, ca sa nu spun complet imbecila. Dincolo de faptul ca avioanele erau de culoarea aluminiului, hotararea de a-l face albastru pare ca a fost luata pentru ca niste baieti au gasit 3 galeti cu vopsea si-au redus din costuri. Numarul de bord este negru dupa “restaurare”, desi aceste aparate au fost singurele cu numere de bord albastre!

Conul a fost inlocuit cu unul de MiG-21 F13, desi mai multe persoane spun ca exista si conul original, iar in cockpit a fost instalata o plansa cu imprimata cu instrumentele de pe Yak-23, desi exista si instrumentele de bord originale.

Daca intentia de a reda publicului o piesa istorica este laudabila, punerea in practica a acestei intentii pare o bataie de joc la cote inimaginabile. Iar cei care se numesc specialisti si au lucrat la aceasta “restaurare” ar trebui sa aiba obrajii crapati de rusine.

Mai jos, reportajul TVR despre prezentarea avionului.

Leave a Reply

avatar

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

  Subscribe  
Notify of