Andrei Serbu, medalie de bronz la Mondialul de acrobatie. Romania incheie pe locul 3

Andrei Serbu a castigat medalia de bronz la Campionatul Mondial de Acrobatie Aeriana, clasa Advanced (World Advanced Aerobatic Championships), iar Romania a incheiat pe locul al treilea competitia pe echipe.

Intrecerea gazduita in premiera de aerodromul Strejnic, de langa Ploiesti, a fost una excelenta pentru pilotii Aeroclubului Romaniei si, in special, pentru Serbu, despre care v-am “avertizat” inca de acum 3-4 ani.

Zburand un Extra 330 (YR-EXA), Andrei a platit cumva clasarea slaba (locul 9) din prima proba, Free Known, pentru ca apoi a mers “ceas” cu doua locuri doi si un loc trei in probele Free Unknown.

Per total, locul trei in clasamentul individual general este mai mult decat meritat si nu m-as mira foarte tare ca nu peste mult timp sa-l vad pe Serbu in clasa Unlimited.

Echipa Romaniei a incheiat concursul pe locul al treilea, in spatele Frantei si Statelor Unite, dar imediat peste Rusia.

As mai remarca clasarea foarte buna a lui Vlad-Alexandru Popescu, locul 9 la mansa unei Extra 300L (YR-EWE), dar si participarile lui Dan Stefanescu (fondatorul Iacarilor Acrobati) si lui Lucian Pîntea. Daca primul a zburat pe un Suhoi Su-31 cu care inca se “cunoaste”, cel din urma a adus in concurs un CAP-232.

Sa nu uit, Mondialul de acrobatie se incheie cu un airshow ce are loc sambata, 25 august, pe aerodromul Strejnic. Mitingul aerian incepe la ora 11:00, iar intrarea este libera!

3
Leave a Reply

avatar
3 Comment threads
0 Thread replies
0 Followers
 
Most reacted comment
Hottest comment thread
3 Comment authors
AdiDumitru Oprisiumihaistoian Recent comment authors

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

  Subscribe  
newest oldest most voted
Notify of
mihaistoian
Guest
mihaistoian

Bravo! Felicitari tuturor!

Dumitru Oprisiu
Guest
Dumitru Oprisiu

Felicitari. Cred ca este cea mai buna performanta de pâna acum in aviatia sportiva româna.

Adi
Guest
Adi

Articol cu data 25 august in care se anunta un eveniment pe 25 august la 11 dimineata. Sa mai zic ceva?