Blue Air a lansat inca un avion pentru Centenar: “Ferdinand I”

Blue Air este singura companie aviatica romaneasca ce a marcat asa cum trebuie centenarul tarii, aplicand pe deriva a doua avioane portretele a doua personalitati marcante pentru istoria noastra. Dupa “Carol I”, care a fost primul, in flota operatorului a intrat de miercuri si “Ferdinand I”.

Am mers la invitatia celor de la Blue Air la Aeroportul Otopeni, acolo unde am asistat la ceremonia de inaugurare a noului avion. Bine, nou in sensul de livery, pentru ca avionul in sine, inmatriculat YR-BMG, se afla in flota Blue din 2016 si are o vechime de aproape 19 ani.

La aceasta ceremonie a fost invitata si Majestatea Sa Principesa, Custodele Coroanei, care a venit insotita de sotul ei, Principele Radu, in calitate de reprezentanti ai Casei Regale.

Evenimentul in sine nu a fost foarte spectaculos si, sincer sa fiu, nici nu imi dau seama cum puteau sa il faca astfel. Ma rog, am o idee, dar asteptati putin pana la final. Dupa primirea reprezentantilor Casei Regale am mers la avion, a fost taiata o panglica ce a simbolizat introducerea in serviciu a avionului astfel vopsit, dupa care am revenit in aeroport pentru o scurta conferinta de presa.

Bun. Stiti de la “Carol I”, primul avion Blue Air vopsit special pentru Centenar, ca am salutat aceasta initiativa. Cam peste prin Europa, in statele in care s-a marcat centenarul, pentru ca 1918 a fost anul independentei pentru multe tari de pe “batranul continent”, am avut astfel de momente. De regula companiile de stat sau fostele companii de stat au fost cele care au realizat momentele. La noi, cei de la Tarom au hotarat – speculez acum – ca nu are rost sa vopseasca unul dintre noile avioane (pe care oricum le-au vopsit in culorile companiei inainte de receptie) intr-un livery isoric pentru ca… Nu stiu, sa ne spuna ei.

Revenind la “Ferdinand I”, va spuneam ca initiativa este de salutat. Dar, pentru ca intotdeauna exista un dar, mi-as fi dorit sa vina cu cateva zile mai devreme. Mi-as fi dorit la Blue Air sa prezinte avionul in saptamana premergatoare lui 1 decembrie si vineri, daca nu chiar sambata, pe intai, sa organizeze un zbor de prezentare. Si nu la parada, stiu ca era foarte dificil, poate chiar imposibil, dar in alta parte.

Ce spuneti, Blue Air, daca vineri il aveam pe “Ferdinand I” zburand in formatie cu Hawks of Romania, de exemplu? Sau cu Iacarii Acrobati si generalul Dobran? Sunt doar niste idei, nu dati cu parul, insa cred ca efortul de a concepe si aplica aceste livery-uri pentru Centenar meritau si un eveniment pe masura. Insa lipsa acestuia nu stirbeste initiativa Blue Air.

Revenind la avion, a efectuat prima cursa in noua schema de vopsire miercuri dimineata, spre Stuttgart, si urmeaza sa fie trimis de companie la Sibiu, Iași, Dublin, Tel Aviv, Londra, Cluj-Napoca, Lisabona, Liverpool, Paris și Bacău.

2
Leave a Reply

avatar
2 Comment threads
0 Thread replies
0 Followers
 
Most reacted comment
Hottest comment thread
2 Comment authors
Marius BIlie Recent comment authors

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

  Subscribe  
newest oldest most voted
Notify of
Ilie
Guest
Ilie

Ai auzit Tarom?

Marius B
Guest
Marius B

Foarte frumos din partea lor! Un exemplu de colectiv/organizatie care a acordat atentie evenimentului si si-a propus sa faca ceva care sa arate asta.
Cei care arata respect si atentie vor primi respect si atentie. Simplu!