Su-35 si-a cam luat-o de la Putin

Read Time:1 Minute, 6 Second

su35Suhoi Su-35S, cel mai bun avion supersonic produs de Rusia, a primit o lovitura importanta chiar din partea „tarului” Vladimir Putin.

Producatorul lui Su-35S, United Aircraft Corporation (UAC), astepta sa primeasca o comanda majora, pentru 48 de avioane, in timpul salonului MAKS 2015. Numai ca aceasta comanda n-a mai venit.

Presedintele lui UAC, Yuri Slusar, a fost nevoit sa iasa cu o declaratie publica pentru a sublinia ca acest contract trebuie semnat.

„Totul depinde de Ministerul Apararii. Contractul nu a fost semnat, insa negocierile sunt destul de avansate”, a declarat presedintele UAC.

Potrivit presei ruse, o alta lovitura pentru Su-35S a fost amanarea pentru a n-a oara a contractului de achizitie din China. Chinezii negociaza de 3-4 ani deja despre cumpararea a 24 de avioane, insa pana acum nu s-a ajuns la un numitor comun.

Rusii continua sa spere ca vor reusi sa dea Su-35 la export pana la urma, insa mediile de presa independenta sustin ca este improbabil ca afacerea sa mai aiba loc, date fiind problemele economice ale Chinei si investitiile masive in aeronavele proprii.

Ramane de vazut ce se va intampla pe viitor, mai ales ca si banii pentru PAK FA s-au cam terminat, iar rusii ar trebui sa aleaga in cele din urma intre cele doua proiecte.

About Post Author

Marius Doroftei

Fondator si redactor-sef al site-ului AviatiaMagazin.com, jurnalist cu peste 10 ani de experienta in presa online, pasionat de tot ce tine de aviatie, in special de cea militara.
Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

3 thoughts on “Su-35 si-a cam luat-o de la Putin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous post La Romatsa s-a spart buba
Next post F-22 au ajuns in Europa: Germania, Polonia… urmeaza si Romania?