Home » featured, Istorie

Ambasadorul

14 December 2016 2 Comments

onuAtentie, acesta nu este un text despre aviatie. Este un exercitiu literar, o poveste ancorata in realitate. Nu e cu avioane, nu e cu piloti, e doar cu viata.

Inca o ora pana la sedinta Consiliului de Securitate, ambasadorul Miguel Cerra se afla in biroul sau din sediul Natiunilor Unite. Isi pregateste documentele si repeta pentru a cine stie cata oara pozitia pe care el si, implicit, tara lui, o vor transmite. Sedinta de astazi are ca tema situatia tot mai dramatica din Siria. Cerra a primit indicatii cat se poate de clare din tara si chiar o declaratie formala, rolul sau fiind redus la cel de portavoce. Si trebuie spus ca nu il deranjeaza aceasta postura, mai ales ca in cea mai falsa organizatie din cate a avut aceasta lume, Natiunile Unite, toata lumea este teleghidata si nimeni nu indrazneste sa exprime macar un sfert de opinie personala. De aceasta data, indicatiile primite din tara coincid, in mare, cu opinia lui despre evenimentele tragice din Siria, asa ca nu se pune problema unui acces de personalitate.

Documentele sunt gata, Cerra le aseaza in ordinea in care va avea nevoie de ele in timpul sedintei si le pune in servieta aflata strategic langa birou. Gestul natural de a opri laptopul este blocat de un impuls brutal. Cerra se ridica de pe scaun si se simte obosit. O oboseala ravasitoare, de parca nu ar mai fi dormit de cel putin cateva zile. Ar vrea sa se intinta macar 10 minute pe canapeaua din birou, dar e constient ca va ruina dunga costumului impecabil. Daca Cerra este mandru de ceva, acel ceva este aparenta pe care reuseste s-o transmita. Omul este fara greseala si toti cei care ajung sa il cunoasca au aceeasi concluzie. La naiba, cateva cute nici macar nu vor fi observate. Isi cheama asistentul in birou si il instruieste ca in exact 10 minute, nicio secunda in plus sau in minus, sa ii aduca o ceasca de cafea Lavazza fara lapte sau zahar. Imediat ce asistenul iese, Cerra se indreapta spre canapea, se intinde pe spate si inchide ochii.

Nu isi da seama cand trec cle zece minute, caci parca nici nu a inchis ochii ca il aude pe asistentul sau intrand din nou in birou. Se ridica buimac gandindu-se ca mica pauza i-a facut mai mult rau decat bine. Abia acum observa ca nu i-a fost adusa cafeaua, iar asistentul sau este foarte agitat.

– Domnule ambasador, imi cer scuze ca va deranjez, dar domnul Hayyan, de la Crucea Rosie, vrea sa va vada. Spune ca e extrem de urgent, adauga tanarul.

– Poftim? Ce se intampla aici?, intreaba un Cerra inca buimac.

– Domnul Hayyan este coordonatorul actiunilor Crucii Rosii din Siria si spune ca trebuie sa va vada neaparat, domnule. E afara, asteapta…

– Trebuie sa ma pregatesc pentru sedinta, el nu stie asta? Spune-i ca il primesc dupa si discutam cat vrea dansul.

In momentul acela se deschide usa si Hayyan, impotriva oricaror protocoale, intra in birou.

– Domnule ambasador, imi cer scuze, dar este urgent. Nu va cer decat cinci minute din timpul dumneavoastra. Trebuie sa discut cu dunmeavoastra inainte de sedinta.

– In regula, cred ca putem vorbi cinci minute, spuse un Cerra stanjenit acum din cauza aspectului sau nu chiar impecabil. Te rog, lasa-ne cinci minute, spuse catre asistentul sau inainte de a-si invita oaspetele sa ia loc. Insa acesta nu s-a asezat, ci s-a apropiat de el si i-a intins un stick.

– Ce e asta? Ce se intampla?

– Va rog, spuse Hayyan, va rog sa va uitati la el. Sunteti ultima noastra speranta. Va rog.

Cerra lua stick-ul, l-a introdus in portul laptopului si a constatat ca nu contine decat un fisier video.

– Va rog, apasati play, l-a indemnat Hayyan.

L-a ascultat si a rulat clipul video. Acesta incepe brusc, cu un barbat ce pare ca se ascunde in ruine vorbind direct in camera. Spune ca soldatii lui Assad sunt la cateva sute de metri de el si ca nu are unde sa fuga. Spune ca este ultima zi isi exprima speranta ca se poate ceva pentru fiica lui. Discursul continua si tanarul spune ca nu mai crede in ONU si in comunitatea internationala, care l-ar sprijini pe Assad, iar finalul este cu adevarat induiosator, barbatul cerand doar ca el si mortii din Alep sa nu fie uitati.

– Nu inteleg, ce e asta, domnule? Ce doriti?

– Este ultimul mesaj primit de la profesorul Abdulkafi Alhamdo, domnule. Este prins in Alep si a fost pana de curand una dintre principalele noastre surse pentru a afla ce se intampla cu civilii de acolo. Rapoartele din ultimele zile sunt tragice. Oamenii sunt omorati pe capete acolo, civilii nu au nicio sansa daca nu va implicati!

– Stati putin, eu, sa ma implic eu? Dar am facut deja o multime de apeluri, situatia s-a detensionat, nu cred ca putem face mai mult.

– Domnule ambasador, oamenii mor acolo! Lasati dracului politica si ganditi-va! Oamenii mor acolo! Uitati, uitati-va la asta!

Hayyan isi scoase telefonul si ii arata o fotografie in care un barbat plange in timp ce tine in brate un bebelus ce pare scos de sub ruinele din spatele sau.

– Domnule ambasador, va rog, sunteti ultima noastra speranta. Am incercat sa discut cu toti ambasadorii care participa la sedinta de astazi. Doar dumneavoastra si inca trei m-ati si primit. Ceilalti mi-au spus ca nu se pot implica. Domnule ambasador, ganditi-va! Imagini ca acestea au impanzit in ultimele zile siteurile de socializare, sunt cat se poate de reale. Aveti rapoartele noastre, puteti sa va faceti o idee clara despre ce e in Alep. Domnule, nu ne putem minti, sangele lor este pe mainile noastre, mainile tuturor celor care privim la acest masacru si nu facem nimic. Un mesaj de-al dumneavoastra in sedinta Consiliului de Securitate, in vazul lumii intregi, poate pune presiune pentru incheierea unui acord de incetare a focului macar pentru evacuarea civililor.

– Ascultati-ma, va inteleg pozitia, dar va rog sa ma intelegeti si dumneavoastra pe mine. Aici este vorba despre politica, deciziile se iau in alte sfere. Va multumesc, v-am ascultat dar acum chiar trebuie sa ma pregatesc de sedinta. Va multumesc.

– Nu uitati, sangele lor este pe mainile noastre!, mai spuse Hayyan inainte de a parasi biroul.

Cerra, ramas singur, isi lua capul in palme si nu a tresarit nici macar in momentul in care asistentul sau i-a adus cafeaua. A mai ramas cateva minute asa, dupa care a dat pe gat ceasca dintr-o singura inghititura si a iesit.

Sedinta Consiliului de Securitate s-a desfasurat asa cum se astepta. Actorii importanti au profitat de aceasta sansa pentru a se ataca reciproc, de soarta miilor de nevinovati morti sau raniti nefiind interesat cu adevarat nimeni. O rezolutie prin care se cerea oprirea imediata a actiunilor armate din Siria a fost blocata de Rusia si China. La propunerea Egiptului, s-a trecut la o rezolutie care sa arate ingrijorarea ONU. Miguel Cerra s-a pronuntat in favoarea acestei rezolutii, iar ONU si-a aratat inca o data ingrijorarea care nu va schimba nimic. Atunci cand a luat cuvantul, Cerra nu a facut altceva decat sa transmita mesajul banal al guvernului sau. Sedinta s-a incheiat si toata lumea a parasit sala.

Pe unul dintre culoare, Cerra l-a intalnit pe Hayyan care, cu o privire devastata, i-a spus doar atat:

– I-ati condamnat la moarte!

Ambasadorul il lua deoparte pe reprezentantul Crucii Rosii si incepu fara a-l privi in ochi.

– Domnule Hayyan, aveti dreptate sa ma condamnati. Am avut stick-ul cu mine si Dumnezeu mi-e martor ca am avut de mai multe ori impulsul de a le spune cretinilor din consiliu ce cred despre ei. Dar nu am avut si nu am curaj. Aveti dreptate, acolo mor oamenii. De fapt, nu, nu mor, sunt ucisi, masacrati, iar noi, cei norocosi, stam si ne uitam. Sunt un las, va recunosc asta, nu am putut sa incalc normele si asteptarile, am facut exact ceea ce voiau toti sa fac. Profesorul acela, din clipul dumneavoastra, are dreptate. Natiunile Unite, comunitatea internationala, noi toti i-am abandonat pe oamenii aia. Asa cum am facut de atatea ori in istorie, permitem cu buna stiinta masacre pentru ca apoi, cand conditiile ne sunt favorabile, sa pornim intr-o vanatoare surda de vanatoare pentru a-i pedepsi pe vinovati. Dar pe miile, zecile de mii de morti, cine ii aduce inapoi? Nimeni! Credeti ca mortii lui Ratko Mladic se simt razbunati dupa procesele de la Tribunalul Penal International? Credeti ca sutele de mii de rwandezi schimgiuiti si omorati in timp ce toata lumea se uita la ei se simt indreptatiti de condamnarile ulterioare? Nu, domnule, nu, dar uite ca episoade ca acestea infioratoare se repeta atat de des. De fapt, suntem parte a uui serial in care ne omoram unii pe altii, bucurandu-ne autist de fiecare data cand nu este vorba despre noi. I-am condamnat pe nevinovatii din Alep? Probabil. Si cu vina asta voi trai toata viata. Nu am putut sa fac nimic si recunosc asta. Nu curajos, ci rusinat. Mi-as fi dorit sa fiu cel care da cu pumnul in masa si spune ca ajunge, dar nu am fost si nici nu voi fi. Insa ii voi invidia pe cei care vor avea curajul sa tina capul sus intr-o astfel de lume!

Cerra se opri pentru cateva minute, simtindu-si gatul uscat. Hayyan il privi uluit si fara a spune nimic.

– Domnule Hayyan, va spun acum ce am sa fac. Am sa demisionez imediat din toate functiile pe care le am si din banii pe care i-am strans imi voi cumpara o cabana intr-un colt de padure dintr-o tara sigura. Imi voi lua familia cu mine si voi incerca sa traiesc cat mai mult. Si in fiecare zi voi regreta faptul ca nu am avut curajul sa fac ceea ce era drept atunci cand a trebuit. Va multumesc pentru asta, inseamna ca in fiecare zi voi incerca sa fiu un om mai bun intr-o incercare disperata si fara sorti de izbanda de a-mi spala acest pacat. Va rog insa sa ramaneti alaturi de oamenii aia si sa salvati cati puteti. De oameni ca dumneavoastra, nu ca mine este nevoie.

Iar pe viitor, cand cineva mai spune ca nefericitii au murit degeaba sa le spuneti ca nu e adevarat, i-am omorat degeaba toti cei care ne-am uitat la acest masacru.

2 Comments »

  • Freedom Fighter said:

    Trist ! USA trebuie de urgenta sa inarmeze in Siria rebelii, civilii pe oricine, numai sa-i opreasca pe dictatorii de Assad si pe Putin.
    Abdel Alhamdo ar fi trebuit sa filmeze si ruinele din Alep ca sa vada toata comunitatea internationala ce se petrece, altfel propagandistii rusi vor zice ca putea fi filmat si in Ferentari. Oricum noroc ca in tot dezastrul si distrugerea de acolo are o conexiune super la internet si poate comunica pe Skype. Poate asa se trezeste NATO sa faca curatenie pe acolo cum a facut si in Iraq sau in Libia, unde e pace si democratie.

  • Odin said:

Leave a comment!

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

Be nice. Keep it clean. Stay on topic. No spam.

You can use these tags:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

This is a Gravatar-enabled weblog. To get your own globally-recognized-avatar, please register at Gravatar.