Avem „scut” Aegis Ashore la Deveselu

Read Time:1 Minute, 30 Second

deveseluVineri, 18 decembrie, a avut loc ceremonia de declarare a capabilităţii tehnice a facilităţii antirachetă Aegis Ashore, din cadrul Bazei militare de la Deveselu, găzduită de ministrul afacerilor externe, Lazăr Comănescu, la sediul M.A.E.

La eveniment au fost prezenţi ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, E.S. Hans Klemm, directorul Agenţiei pentru Apărarea Antirachetă a SUA, viceamiralul James D. Syring, şi asistentul Secretarului General al NATO, Patrick Auroy.

În intervenţia sa, ministrul Mihnea Motoc a caracterizat sistemul antirachetă de la Deveselu drept „cel mai important proiect strategic româno-american”, subliniind faptul că facilitatea, a cărei capabilitate tehnică a fost declarată astăzi, „contribuie concret la securitatea României, dar şi a SUA”.

„În context NATO, găzduirea de către România a unor elemente de apărare antirachetă reprezintă o solidă confirmare a profilului activ pe care ni l-am asumat încă de la aderarea la Alianţă”, a spus ministrul.

Ministrul apărării naţionale a arătat că programul Abordării Europene Adaptive în Etape (European Phased Adaptive Approach / EPAA) este conform cu angajamentele comune privind arhitectura antirachetă cuprinzătoare a NATO, iar sistemul defensiv de la Deveselu reprezintă, astfel, o contribuţie importantă la dezvoltarea capacităţilor Alianţei Nord-Atlantice în acest domeniu.

Subliniind faptul că România şi-a onorat la termen toate angajamentele asumate în cadrul acestui proiect, ministrul Motoc a arătat că „baza militară de la Deveselu reprezintă una dintre cele mai moderne unităţi din administrarea M.Ap.N., în care am investit aproximativ 11,2 milioane de dolari SUA”.

În acest context, ministrul apărării naţionale a apreciat modul impecabil în care s-a derulat dialogul româno-american în aplicarea Acordului bilateral din acest domeniu, precum şi cooperarea interinstituţională, la nivel naţional, în îndeplinirea obiectivelor asumate, desfăşurată într-o manieră comparabilă „cu tipul de efort conjugat care a precedat şi permis aderarea noastră la Alianţă”.

Via Ministerul Apararii

About Post Author

Marius Doroftei

Fondator si redactor-sef al site-ului AviatiaMagazin.com, jurnalist cu peste 10 ani de experienta in presa online, pasionat de tot ce tine de aviatie, in special de cea militara.
Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %
Subscribe
Notify of
guest

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

2 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Aiurel Vlaiciu

Acu să nu-l vedem și la treabă

vali

Eu sper sa nu il vedem…

Previous post Herculesul a ajuns la cota 2.500
Next post Wizz Air a lansat cursa Bucuresti – Glasgow
2
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x