Blue Air angajeaza insotitori de zbor

Daca iti place sa zbori cu avionul si vrei sa calatoresti in cat mai multe tari si sa fii si platit pentru asta, atunci jobul de insotitor de bord este cel mai indicat. Compania low-cost Blue Air a scos la concurs 20 de pozitii pentru cei care vor sa faca o cariera in acest domeniu.

Potrivit anuntului publicat pe siteul de recrutare bestjobs.ro, cei care vor sa obtina un job de insotitor de bord la Blue Air trebuie sa fi urmat un curs de formare acreditat de Autoritatea Aeronautica Civila Romana (AACCR), sa aiba brevet de insotitor de bord emis de AACR si, preferabil, sa fie posesor licenta B 737.

Doritorii trebuie, de asemenea, sa aiba un certificat medical clasa 2, cursuri de Managementul Resurselor Echipajului (CRM), precum si cursuri de trecere pe tipul de avion.

Atributiile celor care se vor angaja ca insotitori de bord vor fi sa respecte procedurile de lucru descrise in manualele aplicabile situatiilor standard sau de urgenta si sa coopereze indeaproape cu ceilalti membri ai echipajului pentru asigurarea standardelor de siguranta si eficienta in pregatirea si desfasurarea cursei.

Insotitorii de bord mai realizeaza pregatirea dinaintea zborului, inainte de a prelua aeronava, iau parte in mod activ la briefingul dinaintea misiunii si verifica nava inaintea decolarii.

In acelasi timp, ofera servicii de calitate pasagerilor, respecta procedurile privind bunurile periculoase, informeaza imediat comandantul in cazul in care operarea aeronavei este considerata anormala, iar la predarea avionului, dau informatii complete echipajului de cabina care il preia, despre aspectele si desfasurarea zborului.

Accesati acest link pentru a aplica

InCont.ro

Leave a Reply