Bucharest International Air Show & General Aviation Exhibition 2012

Cel mai mare show aerian din România – Bucharest International Air Show & General Aviation Exhibition (BIAS 2012) se va desfăşura în zilele de 21 şi 22 iulie 2012, pe Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa–Aurel Vlaicu şi va fi organizat de Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, sub înaltul patronaj al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în parteneriat cu Primăria Generală a Municipiului Bucureşti.

Celebrând 100 de ani de istorie aeronautică a Aeroportului Bucureşti Băneasa, spectacolul aviatic din acest an reuneşte, în premieră pentru Bucureşti, două dintre cele mai faimoase formaţii de acrobaţie aeriană din lume: Frecce Tricolori (Italia) şi Turkish Stars (Turcia). Pe parcursul celor două zile ale evenimentului, vor evolua multe alte nume din elita acrobaţiei aeriene mondiale şi din România.

În cele două zile ale BIAS 2012, Aeroportul Bucureşti Băneasa va găzdui prima expoziţie de aviaţie generală din România – General Aviation Exhibition, unde vor fi expuse zeci de aeronave, de la avioane ultrauşoare la business jet-uri.

Intrarea publicului este liberă.

Leave a Reply

avatar

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

  Subscribe  
Notify of