Home » Aviatie civila, featured

Cine este romanul care conduce Star Alliance?

4 December 2012 No Comment

Star Alliance, cea mai mare alianta de companii aeriene din lume, a anuntat, in ultima zi a lunii noiembrie, numirea romanului Calin Rovinescu in functia de Chairman al Star Alliance Chief Executive Board (CEB).

Pentru a afla cine este acest om si cum a reusit el sa ajunga intr-o asemenea pozitie, reiau un articol din Gandul in care Rovinescu insusi isi povesteste realizarile:

Călin Rovinescu are 55 de ani şi a plecat din România în urmă cu jumătate de secol. Acum este preşedintele şi CEO-ul Air Canada, cea mai mare companie aeriană din ţara care l-a adoptat. Rovinescu a emigrat în 1961, dar spune că îşi aminteşte cu drag de copilăria petrecută în Capitală.

“Am ajuns în Canada la vârsta de cinci ani, alături de familia mea. Încă păstrez amintiri plăcute legate de anii copilăriei, petrecuţi la Bucureşti”, a povestit el. De atunci, el s-a întors o singură dată în ţără, într-o delegaţie a guvernului canadian, din anul 1996. Interviul s-a purtat în limba engleză.

CEO-ul Air Canada nu a mai revenit în ţară, însă a profitat de întâlnirea cu un diplomat român pentru a se pune la curent cu evenimentele din ţară. “Anul trecut, la Ottawa, am avut plăcerea de a mă întâlni cu Elena Ştefoi, ambasadorul României în Canada. Excelenţa sa mi-a relatat despre progresele şi noutăţile din ţară”, a precizat el.

Cum a devenit Rovinescu numărul unu în Air Canada

Călin Rovinescu, omul care a ocupat o poziţie cheie în cele mai tensionate momente ale companiei, a povestit pentru gândul ce planuri are pentru cea mai mare companie aeriană din Canada, dar şi care sunt dificultăţile pe care le-a întâmpinat pe parcursul celor 24 de ani dedicaţi companiei.

Rovinescu, în prezent preşedinte şi CEO, a început să lucreze la Air Canada ca avocat, în 1987, în momentul în care statul canadian a decis să privatizeze compania, pe fondul nevoii atragerii unor surse adiţionale de capital care să susţină modernizarea şi extinderea flotei aeriene.

Zece ani mai târziu, Rovinescu făcea parte din echipa care a apărat compania de o preluare forţată. Eforturile sale au fost răsplătite şi s-a alăturat, la scurt timp după, echipei executive. Noua funcţie îl făcea responsabil de managementul loialităţii, de operatorii regionali ai companiei, precum şi de mentenanţă, reparaţii şi revizii. “În paralel mai deţineam şi alte funcţii corporatiste şi mă ocupam, printre altele, de dezvoltarea şi strategia companiei”, îşi aminteşte Rovinescu.

Cât câştigă românul

În perioada 2003-2004, când Air Canada a trecut printr-un proces de restructurare, Rovinescu a fost însărcinat cu supravegherea operaţiunilor. “Cercul a fost închis de numirea mea drept CEO, în 2009”, spune Rovinescu. Acesta are în prezent un salariu anual de 1,4 milioane de dolari canadieni pe an (în jur de un milion de euro), la care se adaugă bonusurile.

Întrebat ce îl recomandă pentru funcţia de CEO, Rovinescu este de părere că mereu a fost un om curios şi hotărât să ducă lucrurile până la capăt. “Inspirat de vasta cultură şi curiozitate a părinţilor, am avut o sete de a învăţa şi o curiozitate de a explora lumea, calităţi excelente pentru liderul unei companii aeriene”, a argumentat el.

Rovinescu, şeful unei companii cu un profit de 76 de milioane de euro

Air Canada a avut în 2010 un profit de circa 76 de milioane de euro, faţă de pierderile de peste 17 milioane de euro raportate în 2009. Cu o flotă de zece ori mai mare decât cea a companiei Tarom, cele 260 de aeronave Air Canada operează, în medie, circa 1.470 de zboruri pe zi. Reţeaua companiei este concentrată în jurul a trei mari aeroporturi, Toronto, Montreal şi Vancouver, de unde se poate zbura către 59 de oraşe din Canada, 59 de destinaţii din Statele Unite, precum şi 60 de oraşe din Europa, Orientul Mijlociu, Asia, Australia, Caraibe, Mexic şi America de Sud.

Spre comparaţie, compania autohtonă Tarom, a înregistrat anul trecut pierderi de 80 de milioane de euro, în creştere cu peste 40% faţă de anul precedent, când operatorul aerian de stat a raportat un rezultat negativ de aproximativ 55 de milioane de euro. Tarom operează curse către 53 de destinaţii din Europa, Asia şi Africa, precum şi către oraşele mari din România precum Bucureşti, Timişoara sau Cluj-Napoca. Anul trecut, circa 2,2 milioane de persoane au zburat cu operatorul aerian român.

Cum vrea să transforme Rovinescu Air Canada într-un “campion global”

Rovinescu şi-a stabilit patru priorităţi care, în opinia sa, vor ajuta la transformarea companiei aeriene într-un “campion global”.

În primul rând, pentru a deveni cât mai competitiv cu putinţă în ceea ce priveşte preţurile, trebuie să îţi pui finanţele în ordine, apreciază Rovinescu. “Ca la orice structură, începi cu fundaţia”, a declarat el.

Apoi, trebuie să lucrezi la angajamentele pe care ţi le-ai luat faţă de clienţi. Aici, Rovinescu mizează pe serviciile premium. “Serviciile şi dotările de la bordul aeronavelor noastre sunt doar unul dintre motivele pentru care Air Canada a fost numit, doi ani la rând, cea mai bună companie aeriană internaţională din America de Nord, în cadrul prestigioaselor premii Skytrax World Airline”, a explicat el.

A treia mare provocare definită de Rovinescu este cultura companiei, felul în care este ea percepută de clienţi, dar şi modul în care relaţionează cu publicul larg.

Al patrulea element al transformării presupune specularea poziţiei georgrafice de care se bucură Canada. “Poziţia geografică a Canadei o plasează la intersecţia rutelor de trafic internaţional”, a explicat CEO-ul companiei. “Pentru a crea un hub global ai nevoie de servicii, o reţea şi un o poziţie geografică avantajoasă”, a conchis Rovinescu.

Leave a comment!

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

Be nice. Keep it clean. Stay on topic. No spam.

You can use these tags:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

This is a Gravatar-enabled weblog. To get your own globally-recognized-avatar, please register at Gravatar.