Tarom are un nou director general

Începând din data de 07.08.2012, în baza ordinului numărul 1281/07.08.2012 al Ministrului Transporturilor şi Infrastructurii Domnul Ovidiu Ioan Silaghi, domnul Sorin Georgescu a preluat atribuţiile funcţiei de Director General al Companiei Naţionale de Transporturi Aeriene Române – TAROM S.A.

Domnul Sorin Georgescu şi-a început activitatea în cadrul Companiei TAROM în anul 1979. De-a lungul carierei sale, a ocupat diverse funcții în majoritatea sectoarelor Direcției de Marketing și Vânzări, se arata intr-un comunicat de presa.

Între anii 1979 și 1988 a activat în cadrul Serviciului Chartere TAROM.

În anul 1988 a fost numit reprezentant al Companiei TAROM la Lisabona.

Între anii 1991 şi 1994 a ocupat funcția de reprezentant al Companiei TAROM la Milano.

Între anii 1994 şi 2003 a ocupat funcția de reprezentant al Companiei TAROM la Roma.

Între anii 2007 – 2009 a ocupat funcţia de Director Marketing şi Vânzări TAROM.

Începând cu anul 2009 şi până în prezent a ocupat funcția de reprezentant al Companiei TAROM la Roma.

Leave a Reply

avatar

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

  Subscribe  
Notify of