Home » Aviatie civila, featured

Un nou coleg pentru Tarom – MEA s-a alaturat Sky Team

29 June 2012 One Comment

SkyTeam, alianţa mondială de companii aeriene, a urat bun venit celui de-al 17-lea membru al său, Middle East Airlines – Air Liban (MEA). Principala companie aeriană din Liban, MEA devine al doilea membru al SkyTeam din Orientul Mijlociu, oferind astfel clienţilor din regiune acces la o amplă reţea mondială.

De la baza sa din Beirut, MEA operează 30 de rute internaţionale în Africa, Orientul Mijlociu şi Europa. Afilierea MEA la SkyTeam va facilita accesul clienţilor care doresc să călătorească din şi către Liban în scopuri comerciale sau de recreere. De aceste servicii vor beneficia în special libanezii care locuiesc în SUA, Canada şi Brazilia, care vor avea astfel legături aeriene prin aeroporturile de conexiune Paris CDG şi Roma. Destinaţia Beirut este deservită de membri ai SkyTeam precum Alitalia, Air France, Aeroflot, Saudia şi TAROM, care asigură conexiuni suplimentare prin aeroporturile din Europa şi Orientul Mijlociu.

China a devenit un partener comercial foarte important pentru Orientul Mijlociu. Datorită membrilor China Airlines, China Eastern şi China Southern, reţeaua SkyTeam oferă din ce în ce mai multe oportunităţi de afaceri în China şi în ţările limitrofe.

“Prin intrarea MEA în SkyTeam, suntem în măsură să oferim clienţilor noştri mai multe posibilităţi de a călători către şi înspre Liban, având în special în vedere legăturile comerciale puternice cu Regiunea Golfului Persic, Asia, Africa şi cele două Americi – toate aceea fiind regiuni unde SkyTeam este puternic reprezentată,” a declarat Michael Wisbrun, Managing Director al SkyTeam.

“Prin afilierea la SkyTeam, putem să ne extindem acoperirea la nivel mondial şi să le facilităm clienţilor noştri accesul la mult mai multe destinaţii din întreaga lume,” a declarat Preşedintele MEA – Directorul General Mohamad El-Hout. “Intrarea în reţeaua SkyTeam face parte din strategia noastră de creştere şi majorare a profitului, privind cu încredere în viitor la colaborarea cu partenerii noştri de alianţă.”

Începând de acum, clienţii MEA vor avea posibilitatea să acumuleze şi să valorifice mile în cadrul serviciilor oferite de companiile aeriene membre SkyTeam. De asemenea, membrii programelor de “frequent flyer” derulate de alte companii aeriene membre SkyTeam pot acumula şi valorifica mile atunci când călătoresc pe zboruri operate de MEA.

Afilierea şi integrarea MEA în alianţă este sponsorizată de Air France, membru fondator al SkyTeam.

Despre SkyTeam

SkyTeam este o alianţă de companii aeriene la nivel mondial care oferă companiilor aeriene membre acces la o reţea mondială care acoperă mai multe destinaţii, mai multe frecvenţe şi conferă un plus de conectivitate. Pasagerii pot acumula şi valorifica mile în cadrul programelor de “Frequent Flyer” în întreaga reţea SkyTeam. Companiile aeriene membre SkyTeam oferă clienţilor peste 503 de saloane în întreaga lume. Cei şaptesprezece membri ai reţelei sunt: Aeroflot, Aeroméxico, Air Europa, Air France, Alitalia, China Airlines, China Eastern, China Southern, Czech Airlines, Delta Air Lines, Kenya Airways, KLM Royal Dutch Airlines, Korean Air, Middle East Airlines, Saudia, TAROM şi Vietnam Airlines. SkyTeam oferă anual celor 529 de milioane de clienţi peste 14.300 de zboruri zilnice către 983 de destinaţii din 178 de ţări.

Despre Middle East Airlines

Middle East Airlines, compania aeriană naţională a Libanului, se numără printre cele mai importante companii de transport aerian din Orientul Mijlociu. De la baza sa, Aeroportul Internaţional Rafik Hariri din Beirut, Middle East Airlines operează zboruri către 30 de destinaţii internaţionale din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa de Vest. Începând din 2003, compania aeriană derulează un program ambiţios de reînnoire a flotei sale, reuşind să adauge patru aeronave Airbus A330-200s şi să achiziţioneze patru Airbus A321s şi nouă Airbus A320s, care alcătuiesc flota actuală a Middle East Airline. MEA oferă pasagerilor săi servicii de înaltă calitate atât la sol, cât şi în aer, acestea reflectând cultura şi ospitalitatea libaneză.

Tarom

One Comment »

Leave a comment!

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

Be nice. Keep it clean. Stay on topic. No spam.

You can use these tags:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

This is a Gravatar-enabled weblog. To get your own globally-recognized-avatar, please register at Gravatar.