Home » Aviatie sportiva, featured

Un roman a reusit o manevra uluitoare in zbor (Video)

25 September 2011 No Comment

Thomas Ledniczky, în vârstă de 36 de ani, e cameraman în Cluj-Napoca. În timpul liber zboară și face acrobații cu parapanta, iar de curând a reușit să facă o manevră periculoasă în premieră pentru un zburător român. Despre protagonistul acestei premiere, puteţi citi în rândurile de mai jos.

“M-am apucat de zborul cu parapanta la insistenţele prietenului meu Kelemen Attila prin 2005, după ce vreme de doi ani s-a chinuit să mă convingă de frumusețea acestui sport. Licența de zbor am obținut-o un an mai tarziu.

Imediat ce am pus mâna pe acest minunat aparat de zbor, din prima zi m-am desprins de sol aproximativ un metru.
Acesta a fost momentul în care mintea mea a fost complet resetată iar priorităţile s-au schimbat în totalitate, am ştiut că aceasta va fi aventura vieţii mele. Îmi amintesc că arătam ca un miner zburător, căci pe cap purtam o cască de miner, dinaceea cu lampă.

În săptămânile următoare mi-am cumpărat prima parapantă, un ITV Merak DHV 2 (parapantă recomandată avansaților, având performanțe destul de bune).
Primul zbor termic l-am făcut la Rimetea din Munţii Apuseni iar teoria am aftat-o urcând spre locul de decolare, de la prietenul meu Török Zoltán.
În ziua aceea am urcat la 1700 metri altitudine, doar pe curenții de aer cald. În asta constă zborul termic. Nu îmi venea să cred ce se întâmplă. A fost totodată înspăimântător şi plăcut în acelaşi timp”, povestește Thomas.

Primul documentar despre zborul cu parapanta difuzat la TVR

Dragostea de zbor şi dorinţa de a populariza parapantismul l-au determinat, având și foarte mult timp liber, să ia legătura cu o firmă producătore de aparate de zbor, şi împreună cu doi din campionii de talie mondială în parapantismul acrobatic – Xandi Meschuh şi Bernd Hornböck, precum şi cu prietenul Török Zoltán, clujeanul a realizat primul documentar de televiziune despre zborul cu parapanta, difuzat în repetate rânduri la TVR Cluj.
În urma acestei colaborări s-a împrietenit cu piloții acrobați, personajele documentarului său. De aici până la a începe să facă și el acrobație, nu a mai fost mult, deși la acea vreme nu știa multe despre acest tip de zbor.

Până în 2009 s-a antrenat deasupra satului Rimetea, ceea ce a fost extrem de periculos. Cu toate că incidentele nu au lipsit până a învățat câteva manevre, niciodată nu a apelat la parașuta de salvare și nici nu și-a rupt ceva, ca o dovadă că antrenamentele au fost făcute „ca la carte”.

Tot în 2009, Thomas și-a achiziționat prima aripă de parapantă special concepută pentru acrobație, o Nikita2 și s-a dus la zbor în Austria, deasupra lacului Ossiacher, unde a învățat să facă și mai multe manevre acrobatice.
Trebuie menționat faptul că în lumea zborului acrobatic se recomandă ca antrenamentele să fie efectuate deasupra unui lac. În cazul în care ai necazuri, cazi în apă și scapi cu viață.

Anul următor pregătirile au continuat, tot în Austria, unde a petrecut timpul cu mulți piloți de renume. Aici, în cadrul Campionatului Mondial de Acrobație cu parapanta, românul nostru a avut ocazia de a fi cameramanul oficial pentru juriu. “Orice ascensiune începe de jos“, povestește acesta.

Întors în țară, serviciul a început să îi răpească tot mai mult timp. Nemaiavând cum să meargă la zbor, Thomas s-a apucat de citit despre manevrele acrobatice pe care le-a exersat în munții Austriei.

„A fost un antrenament mental pe care îl făceam tot timpul, la servici, pe stradă, acasă, peste tot. Sunt de convingerea că acest sport şi aceasta artă, deoarece se punctează şi coregrafia, nu se pot practica fără dedicaţie completă şi totală, în caz contrar viaţa pilotului, este în permanent pericol.

Cred că prietenii mei erau deja foarte plictisiţi de mine, căci mereu aduceam vorba de acrobaţie”, a mărturisit acesta.

Şi-a propus să execute o manevră ce alţii au deprins-o în ani

2011 a fost un an al surprizelor pentru parapantistul clujean.

După ce a realizat fel și fel de acrobații dificile, a început să se documenteze pentru a face (poate) cea mai periculoasa figură cu parapanta: Infinity tumbling (video). Dacă îi reușea, Thomas Ledniczky avea sa fie primul român care executa aceasta acrobație deosebit de periculoasă şi amplă.

Documentația, destul de bogată în informații culese de pe internet, a fost completată cu sfaturi ale piloților străini. Aceștia l-au încurajat, căci ceea ce românul voia să facă, doar într-o luna de zile ei reușiseră în mulți ani de antrenamente.

Întâmplarea a făcut ca pentru a se putea întreţine pe meleagurile austriece, a lucrat câteva zile pentru unul dintre campionii mondiali, ca şi cameraman, la cursurile sale de siguranţa zborului.

După filmări a participat la dezbateri. Acolo, a mai aflat câteva trucuri esențiale, ce nu se găseau pe internet și nici în explicațiile primite până atunci.
Imediat după terminarea cursului, Thomas a pus în practică toate sfaturile primite. După câteva antrenamente și încercări, a venit ziua de 19 august.

Urlete de fericire. Premiera

„Până la urmă am dat de nod ajutat de alţi piloţi. Eram obosit deja, din cauza urcării pe jos la decolare, după primele două încercări eşuate, eram foarte nervos, tanspirat, şi mă deranja mult şi umarul drept.

În sfârşit am decolat. Zborul până în punctul de deasupra lacului unde puteam să încep manevra în siguranţă a durat vreo 4-5 minute. În acest răstimp am reuşit să mă relaxez un pic, aerul era foarte calm, aşa că am lăsat comenzile şi mi-am facut încălzirea în aer, rotindu-mi braţele.

Aveam un presentiment că ceva se va întâmpla în acest zbor, am încercat să îmi alung toate gândurile negative şi să nu mă mai gândesc la situaţiile periculoase prin care am trecut până atunci şi prin care au trecut şi alţi piloţi învăţând această manevră.

Timpul se scurgea repede iar momentul mult așteptat se apropia vertiginos. Am mai avut timp doar pentru a repeta în gând toate fazele manevrei şi pentru a-mi porni camera video montată pe genunchi. Ajuns în punctul zero, este incredibil faptul cum am reuşit sa-mi eliberez mintea de orice gând şi să mă lansez în acestă aventură a cărei finalitate nu o cunoşteam.

M-am pus în poziţia de SAT(nume de manevră), înclinându-mă spre dreapta, am iniţiat manevra pe care am început să o ritmicizez, în urma fiecarei rotaţii aripa ajungea de fiecare data câte un pic pe sub mine, iar eu eram catapultat deasupra ei.

Am ajuns în sfârşit în punctul în care mai ajunsesem de câteva ori până atunci, însă de fiecare data am oprit manevra. A venit momentul adevărului pentru a aplica ultimele corecţii pe care prietenul meu, Ricky Kahn, mi le-a destăinuit cu câteva zile înainte.

A pornit! Perfect centrat, aripa avea o pulsaţie stranie pentru mine deoarece vazusem asta doar în filmările altor piloţi, iar aripa despica aerul precum lama unei săbii de samurai. Am simţit atunci că am devenit un adevărat luptător.

Contrar aşteptărilor, m-am simţit foarte confortabil, timpul parcă s-a dilatat iar şuieratul suspantelor şi imaginea succesivă pământ-cer, m-a făcut să-mi imaginez totuşi că nu mă mai rotesc, că de fapt pământul, globul pământesc, împreumă cu tot universul, se învârt ele în jurul meu oferindu-mi senzaţia de demiurg.

A trebuit însă să mă trezesc din această reverie, deoarece gravitaţia îşi facea datoria iar altitudinea se consuma precipitant. Manevra nu era nici pe departe terminată, căci urma un alt moment critic – oprirea. Acest lucru este poate mai periculos decât iniţierea însăşi, căci alegerea momentului nepotrivit este aproape sinonim cu trecerea în nefiinţă”, ne povestește parapantistul.

Au mai trebuit încă doua rotaţii pentru a pregăti şi a calcula momentul opririi. Aripa de pânză a mai trecut odata pe sub pilot, iar când linia suspantelor faţă de orizontală a ajuns la 45° acesta a aplicat brusc şi puternic comenzile oprind aproape perfect rotaţia.

După ce traiectoria a devenit normală şi a conştientizat faptul că reuşise figura pentru care s-a documentat, exersat și a riscat atât, temerarul și-a exprimat bucuria şi satisfacţia prin urlete care au umplut prin ecoul lor tot spaţiul. A devenit astfel primul cetăţean român care a ajuns la un nivel profesional în această disciplină. Şi totodată, a realizat o premieră naţională.

Evenimentul a fost mediatizat pe postul național TVR și a scos în evidență realizările pozitive ale parapantismului, sport mediatizat de regulă, din păcate, doar cu evenimentele negative care au loc.

Premiera a fost sărbătorită cu bere austriacă, printre felicitările altor piloți profesioniști din parapantismul mondial.

Teamă în timpul zborului?

“În momentul zborului, nu am avut temeri, deoarece trebuie să-ți eliberezi mintea de orice gând negativ pentru a te putea concentra sută la sută asupra a ceea ce faci. Orice ezitare în timpul manevrei poate avea repercusiuni fatale. Cu toate ascestea, teama față de moarte nu este teama mea principala, ci teama că aș putea ajunge infirm, și că nu aș mai putea zbura vreodată”, a mărturisit pilotul.

Planuri de viitor

Odată cu realizarea acestei premiere naționale, Thomas Ledniczky va depune tot efortul pentru a participa în 2012 la Campionatele Mondiale de Acrobație cu parapanta.

Din păcate, pentru a performa în acest domeniu, sportivul are nevoie de circa 40.000 euro anual. Pentru acest lucru caută să atragă sponsori care să îi susțină antrenamentele, dar și echipamentul ce-l poartă pe culmile succesului.

Cei care doresc sa îl susțină și să contribuie la ascensiunea acestui sport pe harta acrobației mondiale sunt rugați sa ia legatura cu el prin adresa de e-mail: thomasledniczky[at]yahoo.com

This is the first Romanian Infiniti Tumbling performed by Thomas Ledniczky from thomas ledniczky on Vimeo.

Sursa: Evenimentul Zilei

Leave a comment!

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

Be nice. Keep it clean. Stay on topic. No spam.

You can use these tags:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

This is a Gravatar-enabled weblog. To get your own globally-recognized-avatar, please register at Gravatar.