Home » Aviatie civila, featured

Wizz Air isi reinnoieste contractele de intretinere cu Lufthansa Technik

19 November 2015 No Comment

wizzBucureşti, 19 noiembrie 2015. Wizz Air, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală şi de Est, a semnat miercuri, reînnoirea contractului cu Lufthansa Technik Maintenance (LTMI) şi Lufthansa Technik Budapest (LTB), pentru servicii curente de mentenanţă ale flotelor Wizz Air de la bazele din România, Slovacia şi Ungaria. Valoarea celor două acorduri, semnate pe o perioadă de opt ani, nu a fost făcută publică.

Documentele care extind contractul au fost semnate la Budapesta de către: József Váradi, CEO Wizz Air, Ulrich Hollerbach, CEO LTMI şi Dietmar Focke, CEO LTB.

În cadrul acestor acorduri, LTMI şi LTB vor folosi acelaşi punct de contact pentru toate aspectele legate de servicii curente de mentenanţă şi de prevenire, şi monitorizarea performanţelor flotelor. LTMI va asigura aceste servicii în România la bazele din Bucureşti, Cluj-Napoca, Târgu-Mureş, Timişoara şi Craiova, dar şi în Košice în Slovacia, în timp ce LTB le va executa în Budapesta şi Debrecen. De asemenea, LTB va gestiona şi opera servicii şi pentru cel mai recent hangar de mentenanţă deschis în Budapesta. Contractul va facilita până la 100 de locuri de muncă în regiune.

József Váradi, CEO Wizz Air, a declarat: “Serviciile curente de mentenanţă sunt o parte esențială a operațiunilor Wizz Air și atât LTMI, cât şi LTB au jucat un rol important în menținerea calităţii noastre operaţionale ridicate. Ei lucrează consecvent la un nivel ce se ridică la standardele înalte WIZZ pentru fiabilitate şi calitate, şi continuă să gestioneze gama de servicii aflată în dezvoltare datorită creşterii noastre, dar în acelaşi timp menţinând preţul competitiv. Acest lucru ne permite să ne păstrăm tarifele scăzute şi atractive pentru clienţii din regiune.”

Dietmar Focke, CEO Lufthansa Technik Budapesta a spus: ”Ne simţim onoraţi să ne dezvoltăm serviciile în Budapesta în acelaşi ritm cu cel al companiei Wizz Air. Acum mai bine de 10 ani am început să lucrăm împreună cu Wizz Air din momentul fondării acesteia, când operau doar cu două aeronave şi sperăm să sărbătorim împreună cu Wizz Air preluarea celui de-al 100-lea avion în perioada contractului abia semnat.”

Ulrich Hollerbach, CEO al LTMI, a transmis:” Este o mare onoare pentru LTMI să fie selectat încă o dată de Wizz Air şi să susţină creşterea transportului în calitate de partener strategic. Contractul este, de asemenea, foarte important pentru noi în ceea ce priveşte piaţa curentă de servicii curente de mentenanţă pentru companii low-cost în general.”

Leave a comment!

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

Be nice. Keep it clean. Stay on topic. No spam.

You can use these tags:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

This is a Gravatar-enabled weblog. To get your own globally-recognized-avatar, please register at Gravatar.