65 (si mai multi chiar) de ani de Borcea

Read Time:3 Minute, 21 Second

In data de 10 martie, Baza 86 Aeriana a implinit 65 d ani de la infiintare, o cifra aproape rotunda care ne arata ce istorie bogata are aceasta unitate de elita a Armatei Romane.

Bine, n-am sa va scriu patetisme si chestii ieftine. Eu am „deschis ochii” in Aviatia Militara cu Borcea din cartile lui Doru. Pana sa ajung sa vad cu ochii mei baza, am vazut-o de atatea ori cu ochii mintii. Celula de alarma, buzuarul de la sud, hangarul de mentenanta, dalele de beton de pe bretele si de pe pista, colonia… Deci n-am sa va mint, pentru mine, din afara cum sunt, Borcea este egal cu aviatia militara. Punct.

Asta nu inseamna ca celelalte baze ale Fortelor Aeriene sunt mai prejos, nu, dar pentru mine Borcea are acel ceva care o va face intotdeauna sa fie speciala. Chiar si acum cand Borcea parca nu mai e Borcea. Dar o sa revin.

Am scris in titlu ca-s 65 de ani, dar chiar mai multi. Istoria Bazei 86 cred ca va este cunoscuta, daca sunteti interesati de aviatia militara de la noi. Pe 10 martie 1952 lua fiinta Regimentul 206 Aviație Vânătoare Tactică, pe aerodromul Deveselu. In iulie ’53, Regimentul 206 este dislocat pe aerodromul Ianca. In fine, pe 9 august 1958 Regimentul este mutat pe aerodromul Cocargeaua, Borcea.

Daca am trecut peste aceasta scurta trecere in revista, sa va spun ceva ce poate nu e atat de cunoscut. Stiti, desigur, ca in cadrul Bazei 86 functioneaza singura escadrila de F-16 a Romaniei, Escadrila 53. Escadrila 53, reactivata cu aceasta ocazie in cadrul Fortelor Aeriene, care are insa o istorie apropiata de acest aerodrom.

Din cate am citit, si daca nu e asa rog sa ma corectati, Escadrila 53 nu s-a pierdut in ’43 in negura unei unitati germane de pe aerodromul Mizil, ci a activat in continuare pe Mamaia. Spre sfarsitul razboiului, cand incepuse inlocuirea Hurricane-urilor cu IAR-uri 80, a avut parte de doua dislocari pe Cocargeaua pentru apararea podului peste Dunare de la Fetesti. Ar fi, astfel, o revenire a Escadrilei 53 pe Borcea dupa, haaat, 73 de ani! Ma rog, daca informatiile sunt corecte. Oricum ar fi, aerodromul Cocargeaua a fost utilizat de Fortele Aeriene Regale Romane in al Doilea Razboi Mondial.

In 1959, aflat deja de un an pe Borcea, Regimentul 206 se transforma in Regimentul 86 Aviație Vânătoare.

Trebuie spus faptul ca, in acea perioada, Borcea nu era considerata o unitate de elita a aviatiei militare si nu putini erau cei care se fereau sa ajunga acolo. Dar, odata ajunsi pe aerodrom, mult mai putini erau cei care isi mai doreau sa plece pana la pensie.

In decembrie 2000, Borcea devine Baza 86 Aeriana, prima unitate a Fortelor Aeriene organizata pe model NATO. Patru ani mai tarziu, dupa desfiintarea Bazei 57 de la Mihail Kogalniceanu, Baza 86 preia Escadrila 863 Elicoptere, iar anul trecut au venit in tara primele avioane F-16.

Bun, acum, in cadrul Bazei 86 Aeriene avem asa – Escadrila 53, dotata cu avioane F-16, Escadrila 861, dotata cu avioane MiG-21 LanceR, si Escadrila 863, dotata cu elicoptere IAR-330 Puma.

Mai multe despre istoria Bazei 86 aici

Spuneam ca Borcea nu mai e Borcea si nu vreau sa fiu inteles gresit. Borcea nu mai e cea pe care ne-o povesteau Doru si Foozie. Si nu mai este asa, la nivel de infrastructura. Introducerea noilor F-16 a impus o serie de modificari structurale ale bazei, au aparut noi contructii… in fine, se numeste evolutie si avem nevoie de ea. Pana la urma, Cocargeaua a evoluat constant in ultimele decenii pentru a ajunge acum la nivelul acesta. Iar Borcea va fi Borcea cat timp oamenii vor pastra spiritul acela.

Si cu aceasta ocazie vreau sa le transmit baietilor de la Borcea si MK multa sanatate, multe ore de zbor si sa ii asigur ca au toata aprecierea si tot respectul meu. Jos palaria! Si poate reusim sa ne si vedem anul asta 🙂

About Post Author

Marius Doroftei

Fondator si redactor-sef al site-ului AviatiaMagazin.com, jurnalist cu peste 10 ani de experienta in presa online, pasionat de tot ce tine de aviatie, in special de cea militara.
Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

5 thoughts on “65 (si mai multi chiar) de ani de Borcea

  1. „aceasta unitate de elita a Armatei Romane.” Frate nu stiu la ce te referi aici dar cred ca cu mig21/iar330 si cu (9) f16 la mana a 3 de unde vrei sa fie elita??, Probabil la nivelul nostru e elita dar la nivel european e foarte naspa ! Echipament din anii 50/60/70 !Baza asta nu ar putea face fata la un adevarat razboi cu asa dotare !

    1. E echipament asemanator cu ce au momentan Belgia, Olanda, Norvegia sau Portugalia. E echipament peste ce au Bulgaria, Serbia, Croatia sau Ucraina. Tu cu cine vrei sa compari Romania, cu Rusia si SUA?

      1. Cred ca ori esti naif si nu vrei sa vezi ca armata romana (cel putin fortele aeriene) e praf,ori lucrezi pentru armata ! Pentreu ca tu vorbesti /compari aceste forte cu cele din Olanda,Belgia,Norvegia…Romania are in dotere 9 f16 la mana a 3 (Olanda,Belgia ?norvegia au cate 40/50 f16) si nu mai vorbeste despre elicoptere pe care le au in dotare ! La fel ca si in cazul Ucrainiei….in rest da suntem mai tari ca Serbia ,Bulgaria sau Croatia avand in vedere ca Romania e de 3/4 ori mai mare si mai populata fata de aceste tari…Si termin aici,fii un pic mai realist !

        1. Mie unu mi-ar place sa fim peste Polonia, numai prin prisma faptului ca am plecat cu un pas si jumatate in fata lor si acum unde mai suntem relativ cu ei nici nu vreau sa ma gandesc. Submarine nu, a doua excadrila nu, ,,frecate” upgrade nu, corvete nu, program de tanc upgradat la nivel peste 2000 nu, ieri am vazut un Aro verde cum tragea alt Aro verde, istoria se repeta, Doamne fereste de un razboi ca iar mergem cu coase la lupta sa ne aparam copiii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous post Sa radem putin cu iranienii
Next post Din 13 martie avem AirFi pe unele avioane Tarom. AirFi nu e WiFi