Home » Aviatie civila, featured, headline

Aeroportul Oradea, inchis pana in septembrie

8 July 2015 One Comment

pistaAeroportul Oradea, care începând de anul trecut se află într-un program de modernizare, va fi închis din 6 iulie, pentru construirea unei noi piste, baza aeriană urmând să fie din nou operaţională din 2 septembrie, când vor putea opera şi avioane de mare capacitate.

Directorul operaţional al Aeroportului Oradea, Marian Ghitea, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că în 6 iulie începe a doua etapă a programului de modernizare a bazei aeriene, fiind necesară suspendarea tuturor zborurilor.

Conform sursei citate, aeroportul va fi închis complet între 6 iulie şi 2 septembrie, timp în care va fi construită o nouă pistă de rulare pe locul celei vechi. Noua pistă va fi mai lungă, urmând să aibă 2.100 de metri, faţă de 1.800 de metri în prezent, astfel că va permite aterizarea aeronavelor de mare capacitate.

În februarie 2014, reprezentanţii Ministerului Transporturilor şi ai Aeroportului Oradea au semnat contractul de finanţare pentru proiectul “Extindere şi modernizare suprafeţe aeroportuare la R.A. Aeroportul Oradea”.

Proiectul a fost aprobat în cadrul Programului Operaţional Sectorial “Transport” 2007-2013 şi are o valoarea de 129.709.555 lei, din care 81.601.511 lei constituie finanţare nerambursabilă acordată de Comisia Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională. Suma de 35.181.349 lei este asigurată de la bugetul de stat, iar constribuţia Consiliului Judeţean Bihor este de 12.926.695 lei.

Pe lângă construirea noii piste, proiectul include realizarea unui sistem de balizaj luminos de categoria a II-a şi a unei platforme de îmbarcare-debarcare care să poată asigura staţionarea unui număr de şase aeronave.

Toate lucrările ar urma să fie încheiate în luna octombrie.

Via Mediafax

One Comment »

  • enzo said:

    Miscarea asta trebuia facuta demult.
    LA 80 km distanta, la Debrecen exista o pista excelenta, construita de rusi pentru baza pe care o aveau acolo pe vremea URSS. Inutil sa zic ca pista respectiva poate accepta orice aparat. Problema ungurilor era ca nu aveau un terminal modern dar asta e tocmai in proces de modernizare si extindere. Totusi experientele avut de calatori pe aeroportul din Debrecen nu sunt cele mai placute. Intarzaieri mari si la plecare si la sosire, pasageri tinuti si 2 ore in aeronava, la sol, inainte sa se faca debarcarea.
    Sunt curios despre modul in care se vor distribui cursele in zona…

Leave a comment!

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

Be nice. Keep it clean. Stay on topic. No spam.

You can use these tags:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

This is a Gravatar-enabled weblog. To get your own globally-recognized-avatar, please register at Gravatar.