Home » Aviatie militara, featured, headline, Istorie

Alecule, multumesc!

18 August 2012 No Comment

Sunt zile in care istoria te obliga sa te opresti din tumultul vietii obisnuite, sa inspiri adanc, sa privesti spre cerul albastru si sa spui un sincer si respectuos “Multumesc!” O astfel de zi este 18 august, data la care unul dintre cei mai mari aviatori ai Romaniei a cazut aparand tara.

In mai multe feluri, ma simt legat de Alexandru “Alecu” Serbanescu. El a cazut pe 18 august 1944. Patru decenii mai tarziu, apaream eu pe lumea asta. Sigur, e o coincidenta, insa viata asta nu e un sir ciudat si inexplicabil de coincidente? Iar legatura e mai puternica decat o simpla data intr-un calendar. E vorba de mentalitate, de modul de a actiona, de multe altele…

Alecu s-a nascut la jumatatea lunii mai, intr-o zi de 17, in comuna Colonesti din judetul Olt. Asta e primul lucru care te loveste. Ce viitor putea avea un copil nascut intr-o familie numeroasa intr-o localitate ca multe altele din Oltenia? Probabil ca norocul sau a fost tatal sau, notar de profesie, care nu si-a lasat baiatul fara studii. L-a trimis sa faca gimnaziul la Iasi si, apoi, liceul militar „Nicolae Filipescu” de la Mănăstirea Dealu. In mod cumva firesc a urmat Școala Militară de Ofițeri de Infanterie „Principele Carol”, Sibiu, pe care a absolvit-o in 1933.

Proaspatul ofiter a fost repartizat la Batalionul 3 Vânători de Munte Brașov, acolo unde a demonstrat ca este un militar foarte bun, depunand eforturi continue de perfectionare. In 1938, in mod exceptional, primeste gradul de locotenent, impresionand pe toata lumea in aplicatiile si exercitiile Vanatorilor de Munte.

Pasul catre aviatie

In anul urmator a facut primul pas catre aviatie. S-a inscris la cursurile Scolii de Observatori de Aviatie, pe care a absolvit-o la sfarsitul lunii iulie, atunci cand a si decis ca vrea sa zboare, renuntand definitiv la vanatorii de munte.

Intre 1 noiembrie 1939 si 1 aprilie 1940 urmeaza cursurile teoretice de zbor (Cursul Tehnic Complementar) la Școala de Ofițeri de Aviație „Regele Carol al II-lea”, in aceeasi prima zi din aprilie incepand si scoala de zbor propriu-zis pe aerodromul de la Zilistea. A zburat pe avioane ca Fleet 10 G, IAR 27, RWD-14 Czapla, Potez 25 și IAR 38 iar dupa 106 ore petrecute in aer primeste brevetul de pilot de război pe aparate IAR 80, la sfarsitul lunii octimbrie.

In prima faza, Serbanescu a fost repartizat ca instructor de zbor cu aparatul Nardi FN.305 la Escadrila 1 Elevi de la Școala de Ofițeri pentru Aviație Ghimbav. Ulterior, a fost confirmat “combatant navigant” si transferat la Scoala de Perfectionare de la Rosiorii de Vede, acolo unde a trecut pe IAR 80.

Odata cu intrarea Romaniei in cel de-al doilea razboi mondial, la 22 iunie 1941, Serbanescu este mobilizat si repartizat Grupului 9 Vanatoare, zburand pe IAR 80 in misiuni de alarma la Constanta. Pentru ca si-a dorit sa mearga pe front, a cerut si a primit transferul la Grupul 7 Vanatoare, facand totodata trecerea pe Messerschmitt Bf 109 E7. In septembrie 1942, dupa cateva luni de antrenamente intensive, Grupul 7 este trimis pe Frontul de Est, in infernul de la Stalingrad. Pe 17 septembrie 1942, Serbanescu obtine prima victorie aeriana, doborand un Iak rusesc.

Din pacate, la Stalingrad lucrurile incepeau sa complice. Grupul 7 este mutat pe aerodromul Karpovka, insa rusii sunt cei care au initiativa, si victoriile, la sol, astfel ca la 22 noiembrie pilotii si tehnicienii romani s-au gasit incercuiti de trupele rusesti, sprijinite puternic de tancuri, moment in care s-a decis evacuarea aerodromului. In conditii de panica generalizata, cauzata firesc de situatia de pe front, Serbanescu a fost unul dintre putinii care si-au pastrat calmul si a luat masuri de aparare si evacuare. Astfel, pentru ca nu exista armament pentru a face fata unui posibil asalt al rusilor, el a dispus ridicarea cozilor avioanelor pe butoaie si folosirea armamentului de pe 109 pentru a respinge eventualele atacuri.

13 avioane, printre care si cel al lui Alecu, au reusit sa “sparga” incercuirea rusa, acestea decoland cu cate doi piloti sau tehnicieni, “pasagerii” de ocazie fiind inghesuiti in locul statiilor radio.

Romanii au continuat lupta pe Frontul de Est pe tot parcursul iernii pana cand, ramasi cu un singur avion de bombardament si numai trei de vanatoare, au fost trimisi in tara pentru refacerea capabilitatilor de lupta. Cu sase victorii aeriene, Alexandru Serbanescu primeste gradul de capitan in data de 6 martie 1943.

Perioada de refacere nu a durat foarte mult, 38 de piloti romani din Flotilele 1 si 3 fiind trimisi la Dnipropetrovsk pentru a face trecerea pe noul si modernul Bf-109G, alaturi de nemtii din Jagdgeschwader (Flotila) 3 „Udet”. Mai bine de doua luni de zile, grupul mixt de vanatoare, romano-german, a executat misiuni de lupta, Serbanescu devenind asul aviatiei romanesti cu 23 de victorii aeriene omologate.

La americani

In iunie ’43, sefii armatei deci ca si Grupul 9 sa faca trecerea pe “G”, astfel ca cei din Grupul 7 isi incheie colaborarea cu Flotila “Udet”. e la jumatatea lunii iunie cei din “7” se muta pe aerodromul din Mariupol, acolo unde executa misiuni de lupta intr-un regim infernal. Situatia generala a frontului este una defavorabila Romaniei, bresele apar tot mai des iar avioanele noastre cad unul dupa altul, desi maiestria pilotilor nu poate fi pusa la indoiala. Ca si ce va urma la americani, balanta se inclina in favoarea celui care poate aduce “roiuri” de avioane deasupra campului de lupta.

Pe 23 octombrie 1943, Grupul 9 Vanatoare este trimis pe front pentru a inlocui mana de piloti care mai ramasese din Grupul 7. Acestia, inclusiv Serbanescu, raman insa pe baricade pentru a-i instrui si sprijini pe nou-veniti. Astfel ca Alecu si colegii continua luptele cu rusii. Datorita inaintarii frontului, Grupul 9, intarit cu cei care au mai ramas din “7” este dislocat de cateva ori, tot mai aproape de tara. Revenit in tara, Serbanescu primeste comanda Grupului 9 Vanatoare in 13 februarie 1944.

Pot să cadă toți vânătorii din însoțire, dar să nu se piardă niciun avion însoțit.

Continua misiunile de lupta, insa Grupul revine in tara la inceputul lunii aprilie, cu doar 10 G-uri! Datorita promisiunii si eforturilor Generaloberst-ului Otto Deßloch, mai vin sase avioane noi, astfel ca misiunile se succed ca si inainte, Alecu ajungand la cea de-a 40-a victorie aeriana.

Dupa “testul” Tidal Wave din 1 august 1943, americanii incep sa bombardeze zilnic Romania, in special Valea Prahovei si Bucurestiul. Astfel ca vanatorii sunt trimisi in misiuni de aparare a teritoriului national.

Au fost lupte crunte si crude. Romanilor si nemtilor masati pentru a apara Romania li se opuneau sute si sute de adversari, in general intre 250 si 4-500 de avioane americane (bombardiere si vanatoare) fiind trimise in acelasi timp peste tara noastra. Deloc surprinzator, ai nostri au inceput sa cada, pe langa inferioritatea numerica uriasa romanii fiind surclasati si la capitolul tehnica. Batranul, de acum, “G” se putea si mai mult nu prea opune modernelor Mustanguri, numai maiestria si experienta alor nostri provocand pierderi, uneori considerabile, in tabara adversa.

Totusi, bataliile de pe cerul Romaniei curgeau, invariabil, intr-o singura directie, motiv de furie pentru generalii si maresalii din birouri. Comandantii grupurilor aeriene sunt convocati de gen. Gheorghe Vasiliu, comandantul Regiunii 1 Aeriene, acesta din urma reprosandu-le in termeni extrem de duri ineficienta din luptele cu americanii, fara a tine cont de conditiile in care acestea se desfasoara. Totusi, nu toata lumea este de aceeasi parere si apare si recomandarea ca mana de piloti pe care ii mai are tara sa decoleze la alarme, dar sa nu mai angajeze formatiile inamice pentru a evita pierderile.

Nu înțeleg ca un inamic, oricât de mare și puternic ar fi, să intre în țara mea ca-n sat fără câini și s-o pustiească. (…) Nu se va putea spune că în România nu a ieșit niciun român în fața americanilor, chiar dacă pierdem bătălia.”

Serbanescu revine la Grup, le spune si le reproseaza si el, nedrept, pilotilor sai ineficienta din lupta aeriana. Le transmite clar ca trebuie sa doboare “blestematele alea de bombardiere”. Stie ca este nedrept cu camarazii lui, este mai constient ca oricine altcineva ca un Grup cu componenta unei escadrile – 13 piloti, nu poate face mai mult. Este insa o rabufnire umana, de inteles pe undeva.

Pe 18 august, americanii trimit peste Romania 370 de bombardiere. Cu insotirea de vanatoare, cifra urca la 750-800 de avioane inamice! In fata acestora, Grupul 9 poate ridica in aer doar 12 G-uri obosite de atata razboi. Nu! In ultima clipa, la aerodrom apare si “Bazu” Cantacuzino, al 13-lea! Ghinion clar, motiv pentru care Serbanescu, desi nu are oameni, ii cere sa nu zboare in aceasta misiune. Printul nu se lasa iar pana la urma se ajunge la un acord: el va zbura in fata Grupului, putand observa primul formatiile inamice. Celor 13 avioane romanesti li se adauga 24 de aparate germane. Un total de 37, impotriva a 800 de adversari! Cam aceasta era starea de fapt.

Pe drum, unul dintre pilotii romani solicita revenirea la aerodrom, anuntand ca are o roata “afara”. Frica? Nici nu mai conteaza. Alecu il trimite la baza si cei 12 romani urca spre bombardiere americane.

Grupul este angajat inainte de a ajunge la bombardiere de o patrula de Mustanguri. Deloc caracteristic, Serbanescu le ignora si se duce in continuare spre bombardiere. Patrulei initiale i se adauga alte 16 aparate americane, romanii fiind, inca o data, depasiti clar. Alecu a fost protejat, cat s-a putut, de doi coechipieri, Dobran si Darjan (sper sa nu ma insel), insa a fost lovit pana la urma de un Mustang. G-ul cu numarul 1 a intrat in picaj si s-a infipt in pamant, undeva pe Valea Buzaului.

Romanii au rupt pana la urma lupta si au revenit, sletiti, la aerodrom. Se spune ca insusi comandantul Grupului german, odata ce a aterizat, a intrebat ce s-a intamplat cu Serbanescu, vanzand din aer inclestarea. Cand i s-a spus ca a fost doborat, omul si-a scos casca si a ramas minute bune fara cuvinte, in carlinga

Sunt dezorientat și am sufletul greu. A căzut o stea! A căzut din înălțimi un titan fulgerat. A fost de ajuns străfulgerarea unei clipe pentru a se scrie un destin.

– Ion Dobran.

Dobran a plecat sa caute locul in care s-a prabusit avionului comandantului. A zburat cu un Storch, a “batut a elice” toata Valea Buzaului pana cand oamenii din zona, intelegand ce cauta, i-au indicat locul in care se gaseste epava.

Serbanescu a fost inmormantat pe 22 august cu onoruri militare, la ceremonie paricipand un detasament roman si unul german.

In zilele urmatoare, Grupul 9 a primit ordin de a nu mai angaja formatiile inamice. La alarma, avioanele decolau doar pentru a fi relocate pe alte aerodromuri din tara, in special la Mamaia, pentru a nu fi tinta atacurilor la sol.

Grupul fuge! E trist! Dintr-un grup care e floarea aviatiei romanesti, am ramas acum efectivul unei escadrile. Nu s-a putut face mai mult impotriva unui adversar superior atat tehnic, cat mai ales numeric

Alexandru Serbanescu a fost avansat post-mortem la gradul de Comandor si a ramas in istorie ca al doilea as al aviatiei romaesti, cu 47 de victorii aeriene. Ironic, ca sa vedem inca o data cat este de cruda viata, pe 19 august a avut loc ultimul raid american deasupra Romaniei, cu un efectiv insa mult redus, iar pe 23 august tara noastra a iesit din razboiul dus impotriva Aliatilor.

În anul 1994, în baza acordului nr.222/1944 al M.Ap.N.- Statul Major al Aviației și Apărării Antiaeriene și în conformitate cu prevederile Legii nr.44/94, la sugestia pictorului Ion Țarălungă a fost înființată Fundația „Erou Căpitan Aviator Alexandru Șerbănescu”. Este o organizație nonprofit, pe durata nedeterminată și are drept scop (inițial) cunoașterea istoriei aviației militare, păstrarea memoriei marelui aviator Cpt. Alexandru Șerbănescu în demnitate și onoare, organizarea de colocvii cu teme care sa readucă în conștiința publică faptele eroice, profesionalismul și jertfa supremă a piloților de vânătoare, bombardament, recunoaștere și informații din cel de al 2-lea război mondial, pentru a trezi sentimentul de mândrie naționala.

Flotila 95 Aeriana de la Bacau poarta numele lui Alexandru Serbanescu.

Pe final, nu-mi ramane decat un multumesc, Alecule! Multumesc pentru ca ai existatsi pentru ca existi in continuare cu si pin noi!

Leave a comment!

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

Be nice. Keep it clean. Stay on topic. No spam.

You can use these tags:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

This is a Gravatar-enabled weblog. To get your own globally-recognized-avatar, please register at Gravatar.