Alerta cu bomba pe Aeroportul Otopeni

Un avion care urma să decoleze, miercuri după-amiază, spre capitala Ucrainei, Kiev, a fost oprit la sol din cauza unei alerte cu bombă primită printr-un apel la 112. Aeronava avea la bord 156 de pasageri, aceştia fiind evacuaţi.

Cursa cu numărul AEW 234, pe ruta Bucureşti-Kiev, trebuia să decoleze la ora 15.55, însă a fost amânată până la 17.30 în urma apelului de urgenţă.

Avionul aparţine companiei ucrainene AeroSvit Airlines. La aeroport s-au deplasat echipaje de intervenţie în care se află şi genişti.

Aeronava Bucureşti-Kiev va decola spre Ucraina, iar cel care a sunat la 112 va suporta “rigorile legii”, a declarat purtătorul de cuvânt al Aeroportului Otopeni, Valentin Iordache.

Potrivit lui Iordache, apelul a fost primit pe unul dintre telefoanele aeroportului, numărul acestuia fiind unul public. Alerta cu bombă a fost dată în jurul orei 16.00, iar cel care a apelat va suporta rigorile legii, a precizat oficialul aeroportuar.

Aeronava a fost verificată de Serviciul Antitero, precum şi pasagerii, iar în urma controalelor s-a decis reîmbarcarea acestora şi plecare spre Kiev în cursul serii.

Aeronava Bucureşti-Kiev a decolat spre Ucraina la ora 19.24, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Aeroportului Otopeni, Valentin Iordache.

Potrivit sursei citate, decolarea s-a făcut, în condiţii de siguranţă, după ce s-a constatat că alarma cu bombă a fost una falsă.

Mediafax

Leave a Reply

avatar

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

  Subscribe  
Notify of