Asiaticii si arabii au pus ochii pe Tarom

Companii importante din Orientul Mijlociu şi Asia sunt interesate de privatizarea TAROM, a declarat, sâmbătă, Septimiu Buzaşu, secretar de stat la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii /MTI/, la discuţiile cu reprezentanţii misiunii Fondului Monetar Internaţional /FMI/.

“Privatizarea CFR Marfă şi TAROM se va face, la fel şi managementul privat. Termenele au fost amânate pentru că dorim să facem privatizarea, nu oricum, ci la cel mai bun preţ. De exemplu, pentru privatizarea TAROM suntem într-o perioadă de vacanţă, e şi Ramadanul (n.r. – cea mai importantă sărbătoare a Islamului), avem solicitări şi din Asia, din ţări arabe, aşa că am fost sfătuiţi de consultant să amânăm o lună de zile ieşirea pe piaţă, iar FMI a fost de acord”, a explicat oficialul MTI.

Potrivit reprezentanţilor ministerului, care au participat la discuţiile derulate la minister la a şasea misiune FMI, delegaţia Fondului s-a arătat nemulţumită de faptul că privatizarea CFR Marfă şi a TAROM se va face în luna noiembrie, cu întârziere faţă de calendarul iniţial.

Privatizarea TAROM urma să se finalizeze în iunie, iar anterior, respectiv în luna mai, compania ar fi trebuit listată la bursă. Calendarul a fost, însă, întârziat până în luna noiembrie.

A şasea misiune de evaluare a Fondului Monetar Internaţional /FMI/ pentru acordul preventiv cu România a început în 31 iulie la Bucureşti şi se va încheia în 13 august.

Agerpres

Leave a Reply

avatar

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

  Subscribe  
Notify of