Home » Aviatie civila, Constructii de aeronave, featured, headline

Avioane civile: Airbus A 320 NEO

18 December 2011 No Comment

Airbus Industrie a lansat primul A 320 acum 27 de ani, in martie 1984. Nu stiu cati dintre sefii companiei sau dintre oamenii care au lucrat la dezvoltarea aparatului se asteptau atunci ca acesta sa devina unul din cele mai inovatoare si mai bine vandute avioane de transport pasageri din istorie. Intr-o era in care fiecare cent sau eurocent este atent dramuit de companiile aeriene, A 320 NEO a devenit un adevarat hit, reusind sa spulbere concurenta celor de la Boeing si, in acelasi timp, sa propulseze concernul european pe piata nord-americana, pana atunci practice inaccesibila.

Primul A 320 a efectuat zborul inaugural in 1987, un an mai tarziu efectuandu-se si prima livrare. Inovatiile celor de la Airbus au facut ca aparatul sa fie solicitat, astfel ca in scurt timp “familia 320”, cum a fost numita, s-a imbogatit, rand pe rand aparand A 321, cu prima livrare in 1994, A319 (1996) si A 318 (2003).

Din 1988 si pana acum s-au vandut nu mai putin de 4.760 de avioane din “familia 320” iar seriile NEO au generat comenzi de, atentie, 2.932 de aparate noi, acestea urmand a fi livrate companiilor in anii urmatori!

Istoria unei legende

Airbus Industrie a inceput practic dezvoltarea “familiei 320” odata cu modelul A 300, de la sfarsitul anilor ’60, cel care a fost primul avion de linie cu doua motoare si cu trei randuri de scaune pentru pasageri in fuselaj, asa numitul “widebody”. Inginerii de la Airbus s-au “jucat” cu A 300, de aici rezultand nu mai putin 10 variante derivate, numite B1 – B10 (din varianta B10 a rezultat Airbus A 310, al doilea avion construit de consortiul european). Din acest moment, sefii companiei au decis demararea unui proiect de aparat cu doar doua randuri de scaune in fuselaj care sa concureze direct cu rivalii nord-americani, Boeing 737 si Douglas DC-9.

Mai multe companii din Europa, printre care se numarau nemtii de la MBB, englezii de la BAC, suedezii de la SAAB sau ibericii de la CASA, au demarat un proiect comun, denumit EUROPLANE, insa acesta a fost oprit dupa introducerea lui A 310. Alte companii (Fokker, Dornier si Hawker-Siddeley) au incercat dezvoltarea unui avion mai mic decat A 310. Airbus a preluat ideea de la cele 3 societati si, la inceputul deceniului 8, au aparut studiile SA (single-aisle) din care au rezultat proiectele SA-1, SA-2 si SA-3, proiecte pe care s-au bazat avioanele A 319, A 320 si A321.

Programul SA-2 a fost cel selectat pentru dezvoltare preliminara. A fost momentul in care cei de la Airbus au dat marea lovitura, acest nou avion fiind atat de modern incat a atras imediat posibilii cumparatori. Marea noutate a fost introducerea sistemului de comenzi fly-by-wire, folosit pana atunci numai la avioanele militare. Pe langa faptul ca a permis o reducere importanta a greutatii, prin renuntarea la sistemele hidraulice clasice, fly-by-wire oferea si o siguranta sporita. De asemenea, acest sistem a facut trecerea de la celebra “mansa-furca” de dimensiuni considerabile la “joystickul-mansa”, facut celebru de F-16.

Dupa discutii destul de lungi intre guvernele din Franta, Germania si Marea Britanie, pe tema impartirii constructiei, programul a fost lansat in martie 1984 avand o baza de comenzi de 96 de aparate. Primul A 320 a fost prezentat oficial in 14 februarie 1987, primul zbor avand loc 8 zile mai tarziu.

Destul de rapid au inceput si dezvoltarile celorlalte modele din “familia 320”, bazate pe proiectele SA-1 si SA-3. Primul a fost A 321, care desi era ceva mai mare decat “fratele” sau, a incorporat totusi modificari minore. A urmat A 319, mai mic cu aproape 4 metri, acesta fiind, la momentul lansarii, avionul preferat al recent aparutelor companii de low-cost. In 1998 a fost lansat si “bebelusul familiei”, A 318, aparat care avea sa vina ca o mana cereasca pentru aceiasi operatori low-cost din cauza capacitatii reduse si a costurilor relative reduse de zbor si intretinere.

A 320 NEO

“Familia 320” a facut din Airbus unul din marii constructori de aeronave ai planetei, reusind sa sparga monopolul celor de la Boeing, care pierd si acum teren destul de mult. Consortiul european a continuat dezvoltarea lui A 320, adaptandu-se noilor cerinte ale pietei care nu se mai multumeste cu avioane moderne, principalul atribut al aparatelor de azi fiind costul, atat cel de achizitie, cat mai ales cel de operare.

Mai intai, a fost A 320 E (Enhanced), program de imbunatatire a “familiei 320” prin reducerea greutatii, eficientizarea motorizarii, redesenarea cabinei de pilotaj si a intreg spatiului interior sau ajustarea aerodinamicii. Recent, Airbus le-a oferit clientilor optiunea NEO (New Engine Option), ceea ce inseamna ca operatorii pot allege dintre doua variante de motorizare – CFM International LEAP-X si Pratt&Whitney PW1100G. Acestea permit un consum cu 16% mai mic decat cele care sunt folosite acum.

Succesul lui A 320 NEO nu s-a lasat mult asteptat. La Salonul de la Le Bourget din aceasta vara, Airbus a primit 667 de comenzi in valoare de aproape 61 de miliarde de dolari! Totalul comenzilor pentru A 320 NEO, de la lansare si pana acum se ridica la 1.029 de aparate, ceea ce il face cel mai vandut avion civil din istorie. Iar comenzile continua sa curga pe adresa celor de la Airbus!

Leave a comment!

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

Be nice. Keep it clean. Stay on topic. No spam.

You can use these tags:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

This is a Gravatar-enabled weblog. To get your own globally-recognized-avatar, please register at Gravatar.