Home » Aviatie militara, featured, headline

Cand te dai peste cap cu MiG-ul

23 March 2014 4 Comments

migRevenisem la Borcea de vreo patru saptamani, asta dupa doua luni de detasare la Bacau, ca sa zbor cu 99. N-am fost un caz special, asa se proceda cu noi, astia “mici”, sa avem totusi ceva ore de zbor pe reactor. Iar cum MiG-urile erau mai tot timpul in limita de resursa, binenteles ca “batranii”, cei certificati pentru misiunile de politie aeriana, aveau prioritate. Viata de tanar pilot de vanatoare in cadrul Fortelor Aeriene Romane este plina de asemenea frustari si nu putini sunt cei care si-au bagat picioarele, unii mai elegant, altii dimpotriva, si au trecut la Transport sau la Elicoptere. Acolo, de bine de rau, se zboara. Nu foarte mult, dar cu mult mai mult decat o face un locotenent ca mine intr-o Flotila dotata cu avioane supersonice.

Am revenit asadar dupa doua luni de 99 la Bacau. Venind dupa o lunga perioada de “zburat” in simulator, in sala de pregatire de la Celula sau aiurea, tinand ochii inchisi pe bancutele din fata cladirii mici si albe, perioada de la bacau a fost una de vis. Am reusit sa adun cam 18 ore de zbor ceea ce, trecand peste orice ironie, mi se parea o performanta. Pe Borcea nu prea ai ce face. Bine, se intelege ca ai activitate, insa cand astepti cu toata fiinta sa zbori pe 21 si nu poti decat sa privesti avionul de la sol, pare intr-adevar ca lancezesti pe aerodrom. Cel putin din punctul meu de vedere.

S-a scurs asadar aproape o luna de activitate inactiva. Inevitabil, si spun asta pentru ca era chiar inevitabil, au inceput discutiile despre Bacau. Iar astia “batrani” aveau un talent atat de neobisnuit sa scoata din mine tot ce nu voiam, ceva de speriat. Asa am ajuns sa le povestesc cum am “reusit” sa fac un fel de acrobatie cu 99 in cele putin peste 18 de ore de zbor pe care le-am strans in acea perioada. Stiam ca urmau zambete si comentarii ironice, stiam ca trebuia sa-mi tin gura sau, in cel mai rau caz, sa povestesc totul ca pe-un fel de gluma, insa, cum spuneam, au baietii un asemenea talent de a scoate lucrurile astea din mine asa ca am devenit, fara sa-mi dau seama, cat se poate de serios. Si da-i si povesteste despre decolari “ca la miting”, despre loopinguri si tonouri chinuite la cinci mii de metri… In mijlocul istorisirilor mele, Mihaita intervine destul de brutal.

– I-auzi Emile, asta micu’ a facut acrobatie la Bacau!

I se adresa lui Emil Marinescu, unul dintre cei mai experimentati si buni piloti de la Borcea, care tocmai se-ntorcea de la zbor. Emil este un un spectacol in sine. Foarte tacut, cu o basculanta de bun simt, asa cum il tachineaza de multe ori cei din generatia lui. E cu un cap mai mic ca mine, tuns scurt, pare slabut si firav. Daca l-ai vedea pe strada, in haine civile, ai presupune ca lucreaza la cine stie birou. De fapt, nici cand e in salopeta de zbor nu prea ai cum sa scapi de impresia asta. Iar el este unul dintre putinii veterani care au in repertoriu doar glume “cuminti”. Bine, e adevarat ca nici ceilalti nu sunt deplasati, Doamne fereste, dar Emil este unul dintre cei foarte cuminti. Prea cuminti.

Zambeste doar putin, in coltul gurii, se uita la Mihaita si-apoi la mine. Sta putin pe scari, cedeaza si vine langa mine pe bancuta. Isi aseaza tacticos manusile in casca de zbor, casca o depune in stanga sa, pe banca, ma priveste fix in ochi si ma intreaba cu glasul lui imperturbabil.

– Ce acrobatie ai facut tu, bibiloi?

“Bibiloi” era ceva nou. N-am stiut daca sa ma simt jignit, sa ma simt mandru, sa ma simt intr-un fel. Pur si simplu era ceva nou, o adresare cu care nu ma intalnisem in cei trei ani de cand ajunsesem la Borcea. Vazusem cum pe celelalte bancute (in fapt e o singura banca mare, in forma de U) ceilalti isi dadeau coate si zambeau ironic, asa ca m-am repliat rapit, am asteptat cateva secunde pentru a trece efectul acela efervescent si-am incercat sa repovestesc totul in spirit de gluma, ca si cum n-ar fi fost nimic important.

– Ei, ce acrobatie? Rad si ei, nu-i vezi? Am incercat si eu sa ma dau peste cap de cateva ori, tonouri, loopinguri, putin zbor inversat. Am profitat de trei iesiri in care am fost singur. N-a fost ceva senzational.

– Si, ti-au iesit, a fost bine?

Incepusem sa ma umflu putin in pene. Planul meu de a minimaliza totul se ducea rapid pe apa sambetei, ma vedeam important, ma pierdeam in importanta care mi se acorda.

– Eu cred ca a fost bine. N-a vazut nimeni, binenteles, dar cred ca a fost destul de bine, mai ales ca a fost prima oara cand am incercat asa ceva cu un reactor. Doar cu IAK-ul, la Academie, m-am mai dat putin peste cap.

– Pai e frumos, ma? Noi facem aici eforturi aproape supraomenesti sa te pregatim, sa-ti oferim ore de zbor, daca nu pe MiG, macar pe ceva cat de cat asemanator, si tu, in loc sa te pregatesti, ce faci? Ce faci, ma? Tu te dai peste cap?

Cred ca ma albisem la fata. Emil n-a tipat, nici macar n-a ridicat tonul, nu s-a pronuntat mai apasat, dar mie imi venea sa intru in pamant de rusine. Nimeni n-a spus nimic pret de cateva secunde, in linistea proaspat intaurata se auzea, tot mai apasat, un alt MiG pe finala, venind la aterizare. Primul care a izbucnit a fost Mihaita, un ras din tot sufletul, trei sferturi amuzat de situatie si-un sfert rautacios. Apoi toti ceilalti. Asa am ajuns gluma zilei, gluma saptamanii chiar. Zile la rand m-au strigat doar “Acrobatu'” si putin a fost ca sa nu-mi ramana porecla definitiva. Singurul care n-a ras a fost Emil. A zambit doar, dar la el am vazut un zambet sincer, fara vreo urma de rautate. S-a ridicat pe jumatate, m-a luat pe dupa gat cu o mana si cu cealalta mi-a stricat parul proaspat aranjat. Apoi si-a luat casca si a plecat spre celula pentru dezechipare.

– Lasa, bibiloi, c-o sa vezi tu ce-i aia a-cro-ba-ti-e!

Fix asa mi-a spus, despartind in silabe si apasand pe fiecare dintre ele.

In saptamana in care am fost tinta mistourile acrobatice, a venit de la Bacau o “dubla”, proaspat iesita de la RK. In lunea urmatoare, Emil vine in sala de studiu, se apropie de mine si-mi spune ca si cum ar fi fost cel mai tainic secret al lumii, desi a vorbit tare si toti cei care se aflau in sala l-au auzit.

– Diseara sa te odihnesti, maine iesim sa-l testam pe 95-41.

Asta era avionul cu dubla comanda venit de la reparatie capitala. Surpriza si bucuria au fost atat de mari incat nici nu mi-a trecut prin minte avertismentul sau de-acum cateva zile. A venit si dimineata cea mare, am ajuns printre primii la aerodrom, pe la 8 fara 20. Am “sarit” in combinezonul de zbor si am plecat direct la studiu. Aici m-a gasit pilotul-instructor, care, pesemne, mai avea ceva sa-mi spuna.

– Asculta-ma bine. Fiind vorba de un avion adus de la RK, trebuie sa avem grija. A fost testat acolo, dar nu e suficient si se pot intampla multe nenorociri. Il lasi la mine CAND iti spun, ATUNCI cand iti spun. Il preiei la fel, EXACT atunci cand iti spun eu. La zborul asta ti-am rezervat cabina din spate, dar asta nu inseamna ca n-o sa zbori. Daca ai nelamuriri, ma intrebi pana sa pornim motorul. Ai inteles?

– Inteles!

– Ok, atunci hai la echipare.

Totul a decurs asa cum trebuia. Am intocmit planul de zbor, ne-am echipat, m-a mai intrebat de cateva ori daca am inteles tot, mi-a mai repetat unele chestii. Apoi am urcat in avion, ne-am cuplat, cabinele ermetizate, aprob pornirea, aprob rulajul, aprob decolarea. Gazul pus pe fortaj, decolarea executata ca la manual, fara vreun stres suplimentar pe avion, directia nord-est. L-am luat la niciun minut de la decolare, l-am pus pe directie, am mai facut cateva schimbari de esalonare si directie ordonate din cabina din fata. Dupa 20 de minute, eram din nou la verticala aerodromului nostru, lucru care m-a nedumerit teribil, dar n-am indraznit sa intreb nimic. De fapt, m-am limitat doar la “confirm” pe toata durata zborului, executand ascultator tot ce mi se cerea.

– Lasa-l la mine, mi-a spus Emil cand treceam pe deasupra bazei noastre, la o inaltime de sase mii de metri.

– Confirm, am raspuns si in acelasi timp am lasat mansa si am luat picioarele de pe paloniere.

– Bibiloi, un avion nu e testat asa cum trebuie pana nu e supus unei game variate de a-cro-ba-ti-e. Asa ca instaleaza-te confortabil.

Nici n-a terminat ultimul cuvant ca MiG-ul a luat-o la vale, in cel mai abrupt picaj pe care l-am trait pana acum. Practic, ne indreptam direct spre pamant! Binenteles ca am dat cu casca de cupola. L-a redresat jos, jos de tot, pe la 500 de metri, facandu-ma sa icnesc in spate din cauza celor aproape 7 G. A urmat o serie de 4 sau 5 tonouri rapide si, imediat, un viraj strans, in urcare. Am luat ca prin vis doua mii de metri, ne-am rostogolit cu burta in soare si-apoi c-o jumatate de looping am ajuns iarasi la cateva sute de metri deasupra pistei. De data asta a fost mai usor pentru mine, pentru ca virajul pe stanga a fost unul larg, labartat. Am ajuns in celalalt capat al pistei, ne-am rostogolit din nou si-am facut o trecere in zbor inversat. Jumatate de tonou, viraj strans in urcare, 6 G-uri. Au urmat zece minute de nebunie. O nenorocita de A-CRO-BA-TI-E aeriana! Iar cireasa de pe tort a fost o trecere atat de jos ca am crezut ca ne vom face una cu placile de beton ale pistei.

Am oprit la guri, tehnicii au venit repede cu scarile, au deschis cabinele iar Emil, mic si sprinten, a fost jos din trei miscari. Eu am ramas inert in scaun, nici chingile nu le-am desfacut pana nu l-am vazut pe maistrul militar in stanga mea uitandu-se intrebator. Abia atunci am reactionat si m-am dat jos. Emil ma astepta cu acelasi zambet de pe banca Celulei.

– Ia spune-mi, bibiloi, cum iti place acrobatia aeriana?

4 Comments »

  • bila said:

    Ce frumos !Si strangi si tragi si urlii…apoi inpingi usor si iar rastorni si tragi si strangi…viteza,inaltime,reper,orizont…bila la mijloc..A fost odata ,a fost o perioada romantica a aviatiei militare cand zborul decurgea de la sine, fara prea multe taine.

  • Cezar said:

    Frumos…. 🙂

  • Jap said:

    Divinitatea și zborul…

Leave a comment!

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

Be nice. Keep it clean. Stay on topic. No spam.

You can use these tags:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

This is a Gravatar-enabled weblog. To get your own globally-recognized-avatar, please register at Gravatar.