Unul dintre cele mai dramatice si, in acelasi timp, pline de eroism momente din istoria Aviatiei Militare romanesti s-a petrecut in urma cu 71 de ani, in imediata apropiere a Stalingradului. Atunci, o mana de aviatori condusi de exceptionalul capitan Alexandru Serbanescu a reusit sa scape din incercuirea sovietica in conditii aproape imposibile.
Toamna lui ’42 si, mai ales, iarna ce au urmat au fost dezastruoase pentru Wehrmacht-ul nazist si, implicit, pentru Armata Romana aflata pe Frontul de Est. Stalingradul asediat si facut una cu pamantul refuza sa se predea iar rusii au preluat initiativa, amenintand sa rupa frontul si sa incercuiasca efective mari de trupe. Ceea ce s-a si intamplat, insa este o alta discutie.
Grupul 7 Vanatoare a fost deplasat in zona Stalingradului. In luna septembrie, pilotii aflati sub comanda capitanului Grigore Crihana, au executat preponderent misiuni de vanatoare libera in mai multe sectoare, obtinand victorii importante. Treptat, pe fondul presiunii sovieticilor, s-a trecut la misiuni de recunoastere si insotire a bombardierelor.
In data de 7 octombrie 1942, Grupul 7 Vanatoare parasea aerodromul de la Tuzov pentru a fi relocat pe ce avea sa devina cumplitul aerodrom Karpovka, aflat la aproximativ 48 de kilometri distanta de Stalingrad. Desi era abia inceputul lui octombrie, vremea cainoasa isi facuse simtita prezenta din plin. Noptile erau extrem de reci, geroase pe alocuri, bruma aparea in fiecare dimineata iar avioanele erau tot mai greu de pornit din cauza frigului. In plus, vestile de pe front nu erau deloc bune, presiunea sovietica fiind resimtita mai mult ca oricand.
Pe Karpovka aviatorii romani sperau insa ca frontul va „ingheta” odata cu frigul tot mai patrunzator, asa ca au demarat pregatirile pentru iernat. Pentru ca materialele erau un lux in acea perioada teribila de razboi mondial, aviatorii nostri au apelat la ingeniozitate. Sub „comanda” lui Serbanescu s-au construit bordeie in pamantul tare al stepei ruse, camerele spartane mai mult ingropate dovedindu-se a fi surprinzator de calduroase.
Linistea nu a durat insa decat ceva mai mult de o saptamana. In data de 17 octombrie, sovieticii spargeau frontul la Cotul Donului iar dupa doua zile reuseau acelasi lucru si la Stalingrad. Rusii au inaintat mult, profitand si de degringolada trupelor germano-romane. Dupa numai cateva zile, pe 21 octombrie, acelasi Serbanescu observa, in timpul unei misiuni de recunoastere, ca tancurile Armatei Rosii au ajuns pana la 6-7 kilometri de aerodrom!
A urmat o luna groaznica. pe fondul apropierii rusilor si a racirii accentuate a vremii, pilotii romani au executat o multime de misiuni, in special pentru a observa inaintarea trupelor sovietice. Soarta Stalingradului era insa pecetluita. Hitler le ordonase nemtilor sa reziste in „punga Stalingrad” cu promisiunea unui iluzoriu pod aerian si al unui atac care va depresura orasul iar romanii au fost practic obligati sa lupte alaturi de aliatii lor. Asa se face ca sovieticii s-au putut desfasura in voie in jurul trupelor Axei, formand un cerc al mortii din care putini au scapat.
Evadarea de pe Karpovka
Aerodromul Karpovka a fost incercuit complet de rusi pe 22 noiembrie 1942. Imediat s-a luat decizia evacuarii acestuia, insa era mult mai usor de spus decat de facut acest lucru. Tancurile rusesti se auzeau practic apropiindu-se de aerodrom din bordeiele romanilor iar focul rasuna aproape fara oprire. Fara sprijin, fara arme suficiente, fara munitie, fara oameni si complet incercuiti, romanii pareau victime sigure. In acest context. comandantul Grupului 7 a cedat psihic.
A intervenit capitanul Serbanescu, cel care a preluat comanda Grupului si a inceput sa organizeze trupele in vederea „evadarii”. Fost vanator de munte si cursant al Scolii de Aplicatii a Infanteriei, Alecu Serbanescu nu s-a pierdut cu firea si a reusit sa instaureze ordinea in haosul de pe aerodrom. A dublat numarul santinelelor si le-a scurtat serviciul la numai o ora, dupa care i-a convocat pe ofiteri.
„Domnilor ofiţeri, noi nu putem cădea prizonieri pentru că luptăm pe front de armată şi aveam mai multe informaţii strategice decât un comandant de armată terestră, care luptă pe un teren restrâns. Noi ştim metodele prin care am fi interogaţi în caz de prizonierat şi ce am putea dezvălui. Ordon: ofiţerii să nu tragă ultimul glonţ pentru că şi-l vor păstra pentru ei. Subofiţerii sunt liberi să accepte prizonieratul.”
Le-a transmis ca trebuie organizata o formatie de aparare a aerodromului care sa reziste cat mai mult in fata rusilor, in timp ce se va incerca decolarea avioanelor. Ofiterii nu aveau voie sa se predea, putand sa lupte pana la moarte sau se sinucida.
Serbanescu a ordonat, de asemenea, ridicarea cozilor avioanelor Bf-109 din dotarea Grupului 7 pe butoaie de ulei goale, in asa fel incat pilotii sa isi poata folosi mitralierele si tunurile de bord impotriva tancurilor rusesti care isi facusera aparitia la liziera aerodromului. De asemenea, armamentul antiaerian a fost culcat si el la orizontala si folosit impotriva atacatorilor, respingandu-se o prima tentativa de atac.
In zori, pe fondul ofensivei celor peste 40 de tancuri ale rusilor, s-a luat decizia plecarii. Tehnicienii au scos de pe avioane tot ce se putea scoate – butelii de oxigen, statii radio etc. – pentru a le usura, permitandu-le pilotilor sa decoleze alaturi de un „pasager”.
Primul care incearca decolarea pe timp de ceata si inca in intuneric, locotenentul Rozariu, nu are noroc. Un proiectil tras de unul dintre tancuri ii distruge trenul si avionul se infinge in stepa. Iolu, cu mecanicul Simoneta inghesuit in locul parasutei, este si el lovit de tirul inamic, mecanicul fiind ucis pe loc.
Cum necum, in conditii imposibile, pe timp de noapte, cu ceata, evitand craterele de pista si proiectilele trase de tancuri, ceilalti decoleaza. Sunt in total 13 avioane care scapa ca prin minune din iadul de la Karpovka si ajung pe aerodromurile Morozovskaia si Tacinskaia.Ca urmare a „evadarii”, Grupul a pierdut 12 aparate Bf-109 E, 7 defecte si 5 lovite de tirul advers.
Multi dintre cei care reusesc sa fuga de pe Karpovka vor face parte din redutabilul Grup 9 Vanatoare, comandat de Alecu Serbanescu.
0
0
super tare frate sa folosesti avioanele de vanatoare pe post de arme anti tanc….geniala tactica, tot respectul pentru acesti oameni care au luptat pentru noi, pentru pentru alti …. ce mai conteza au fost „acolo” , dumnezeu sa ii ierte pe toti care si au dat viata pt Romania.
de mentinut ca evacuarea s-a facut noaptea,ceea ce l-a surprins si socat pe un ofiter de rang inalt di aviatia germana cand cateva avioane bf au messermicht au aterizat cu usurintza pe aerodromul din MOZOROVSKAIA,exclamand isteric–,,-este ireal,imposibil ..cu aceste avioane nu poti zbura noaptea,nu au aparate de navigatie pe timp de noapte..imposibil,nu pot sa cred..voi nu sunteti ..,, dar geniul aviatorilor romani au facut posibil totul..EROI ADEVARATI PE CARE COMUNISMUL NICI NU S-A DERANJAT SA II GLORIFICE,BA MAI MULT I-A MARGINALIZAT ,ACUZAT SI ANCHETAT DE CRIME IMPOTRIVA MARELUI FRATE DE LA RASARIT..RUSINE CELOR CE MAI VOTEAZA USL,nu pt asta s-au jerftit EROII NEAMULUI ROMANESC..
Un unchi al tatalui meu,Gherman Petre-mecanic de avion,a participat la acest eveniment.A reusit sa scape impreuna cu pilotul care ,l-a suit la bordul avionului inghesuit si au decolat in plin asediu, dimineata in zori.Cand au aterizat,a constatat ca albise complet.Fii acestui veteran inca traiesc si pot relata mai bine decat mine firul evenimentelor.
Ar fi extraordinar daca ne-ati pune in legatura cu ei.
Vezi faptele de arme si de viata ale lui Ioan Profir.
As dori date mai multe…Unchiul meu Nicu Carcaleteanu cred ca a luptat cu acest escadron,a fost ranit in glezna la Stalinetz, a reusit sa se intoarca,intr-o balta de sange,la camarazii lui….Pentru aceasta fapta a fost decorat x2. Sper ca Aviatia magazin sa publice mai mult…, Luc.