Home » Aviatie civila, featured, headline

Demetriade, sef pe termen nelimitat la Tarom, fara obiective de performanta manageriala

30 June 2013 2 Comments

taromNicolae Demetriade, proaspat “uns” director executiv al Tarom, este noul numar unu al operatorului national dupa ce CEO-ul Christian Heinzmann a acceptat reducerea mandatului cu trei ani, el urmand a pleca la sfarsitul acestui an catre o tara unde interesele de partid nu interfereaza intr-atat cu mediul de afaceri.

Ei bine, Demetriade are o poveste dupa care s-ar putea face lesne un film si despre care am mai vorbit. El a fost timp de treizeci de ani in conducerea Tarom, plecand abia in 2002, dupa un an in care a fost seful cel mare. Asadar, el a contribuit substantial la dezastrul financiar al companiei. Demetriade a incercat sa revina la Tarom in toamna anului trecut, cand a fost organizat concursul pentru ocuparea locurilor din Consiliul de Administratie. Si surpriza, un om atat de competent a fost trimis la plimbare!

Nenea nu s-a lasat usor, astfel ca, dupa jumatate de an, a ajuns din nou in conducerea Tarom, ca membru neexecutiv al Consiliului de Administratie. Asta dupa ce boardul operatorului aerian a propus, cu putin timp inainte, completarea numarului de locuri prin numirea unei alte persoane. Ministerul Transporturilor, al liberalului Relu Fenechiu, a refuzat propunerea si imediat a fost scos din joben Demetriade, care a fost propulsat in conducere.

Artificiul a durat putin, pentru ca pozitia de membru neexecutiv nu oferea prea multe oportunitati. Asa ca CEO-ul belgian a fost fortat sa semneze un acord de reducere a mandatului sau, de la patru ani la unul singur, iar Demetriade a devenit director executiv. Adica sef. Teoretic, subordonat al belgianului Christian Heinzmann, insa cum acesta mai are doar cateva luni din mandat, intelegem pe mainile cui a intrat Taromul.

Dar hai sa vedem cum explica Nicolae Demetriade puciul care a dus la plecarea managerului strain.

“Exista un plan de management al companiei realizat in urma cu trei luni. S-a considerat ca este necesara impulsionarea realizarii masurilor din acest plan si ca termenul stabilit initial pentru rentabilizarea companiei este destul de departe. Pentru acest lucru s-a considerat ca este necesar inca o persoana care sa se poata implica in implementarea masurilor astfel incat sa devansam termenul de rentabilizare”, a explicat Demetriade pentru Hotnews.

Si cum impulsioneaza baiatul impus politic la Tarom realizarea planului de management? Nici el nu prea stie!

Nu putem sa stabilim un termen (pentru realizarea planului de management – n.red.), ar fi neadecvat acum sa dam un termen de 15 iunie 2014 de exemplu. Vom lua toate masurile sa putem implementa acest plan de rentabilizare a companiei mai devreme fata de termenul initial.”

Deci Tarom avea conceput un plan de management care trebuia sa readuca operatorul pe linia de plutire. Plan aprobat. Dupa ceva timp, cateva luni de zile, se considera ca termenul de finalizare a planului este prea indepartat si este propulsat in fata Nicolae Demetriade, pentru a “impulsiona” totul. Dar Demetriade, baiatul cu sprijin politic, nu are un termen fix pentru realizarea planului de management, mergandu-se pe principiul romanesc “cand s-o putea”. Curat profesionist, nu?

Dar lucrurile nu se opresc aici. Daca CEO-ul Christian Heinzmann avea un mandat cert, de patru ani, redus acum la doar un an, Nicolae Demetriade va fi sef cat timp va vrea muschiu’ lui sau muschiu’ celor care il sustin. Asta pentru ca mandatul lui este pe termen nelimitat!

“Mandatul meu nu este pe o perioada determinata. Daca reusim sa ne adaptam mai bine conditiilor de piata, pot sa revin oricand in boardul CA.”

Iar noul sef al Tarom adopta si el tactica lui Pascariu, presedintele Consiliului de Administratie, cel care minimalizeaza performanta lui Heinzmann. Belgianul a reusit, el stie cum, sa readuca Tarom pe profit in luna mai. Pentru doi sefi ai companiei, acest lucru este similar cu un dezastru, daca stai sa le citesti declaratiile.

“N-as vrea sa comentez niste cifre pe o luna sau pe doua luni. E greu sa analizam niste date neauditate si sa consideram ca inseamna niste rezultate foarte bune.”

Iar Nicolae Demetriade este presedintele World Travel, o agentie de turism care reprezinta in Romania operatorii Emirates Airlines , SAS-Scandinavian Airlines sau Flydubai. Adica Demetriade este sef al Tarom si reprezentant al concurentilor directi ai Tarom de pe piata. Conflictul flagrant de interese al directorului executiv n-a interesat pe nimeni, important a fost sa plece strainul care a avut nesimtirea sa rentabilizeze una dintre gaurile negre ale economiei romanesti.

2 Comments »

  • Mara said:

    Este scris cu multe resentimente si atat, in stilul actual al jurnalismului romanesc. Daca as fi gasit o urma de profesionalism in cele scrise as fi fost mult mai interesata de subiect. Si poate ati fi avut si succes si credibilitate. In final, nu inteleg care este scopul acestui articol, in afara de defaimare? Iar asta la ce ajuta?

  • Admin said:

    E scris cu multa… nepasare sa-i spun. Nu trebuie sa gasiti urme de profesionalism in ceea ce e scris aici, ideal ar fi gasim urme de profesionalism in companiile de stat. Cum ar fi Tarom, de exemplu.

    Dar daca ma puteti contrazice argumentat, coerent si documentat fiti sigura ca am sa public si opinia dvs. Pana atunci insa…

Leave a comment!

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

Be nice. Keep it clean. Stay on topic. No spam.

You can use these tags:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

This is a Gravatar-enabled weblog. To get your own globally-recognized-avatar, please register at Gravatar.