Home » Aviatie militara, featured, headline, Istorie

Heinkel-ul 114 din lacul Siutghiol va fi scos la suprafata de scafandrii militari

5 October 2012 No Comment

Scafandrii militari execută, în această perioadă, lucrări de pregătire a operaţiunii de ranfluare (ridicare la suprafaţa apei) a unui hidroavion prăbuşit în lacul Siutghiol, probabil în perioada celui de-al Doilea Război Mondial.

Lucrările pregătitoare scoaterii la suprafaţă au început la sfârşitul lunii septembrie, prin decolmatarea mâlului şi a obiectelor care acoperă epava şi prin cercetarea subacvatică în vederea depistării existenţei eventualelor elemente de muniţie, explozibili şi a rămăşiţelor umane. Având în vedere vizibilitatea foarte redusă a apei lacului, aproximativ 20-30 cm, activitatea se desfăşoară în condiţii anevoioase, în etape, se arata intr-un comunicat de presa al MApN.

După terminarea operaţiunii de ranfluare, hidroavionul va fi reconstituit de către specialişti şi introdus în circuitul muzeal naţional.

Activitatea scafandrilor militari face parte din programul de instruire pentru scufundări în zone lagunare şi reprezintă o premieră pentru scafandrii Forţelor Navale.

In aceasta vara, la sfarsitul lunii, a fost anuntata gasirea unei epave de Heinkel He-114 pe fundul lacului Siutghiol. Din acel moment s-au cautat solutii pentru aducerea la suprafata a aparatului, care ar urma sa fie reconstruit si expus intr-un muzeu, cel mai probabil la Muzeul Militar Naţional “Regele Ferdinand I”.

Demn de remarcat este faptul ca, daca operatiunea va reusi, Romania va fi singura tara din lume cu un astfel de exponat!

Foto credit: luftwaffephotos.com

Leave a comment!

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

Be nice. Keep it clean. Stay on topic. No spam.

You can use these tags:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

This is a Gravatar-enabled weblog. To get your own globally-recognized-avatar, please register at Gravatar.