Home » Aviatie militara, featured, headline

Inspectoratul General de Aviatie al MAI a primit Drapelul de Lupta

19 July 2013 One Comment

elicoptere RomaniaVineri, 19 iulie a.c., în prezența ministrului Afacerilor Interne, a avut loc ceremonia de acordare a Drapelului de luptă Inspectoratului General de Aviaţie al MAI.

În cadrul evenimentului, ministrul Radu Stroe i-a înmânat drapelul de luptă inspectorului general al I.G.Av., general de brigadă Dorel Grădinaru, se arata intr-un comunicat de presa.

”Domnilor ofițeri, maiștri militari și subofițeri, la acest moment festiv, vă mulțumesc personal pentru ceea ce faceți în folosul și ajutorul oamenilor și vă felicit cu ocazia primirii Drapelului de luptă”, le-a transmis ministrul Radu Stroe angajaţilor Inspectoratului General de Aviaţie.

Totodată, ministrul Afacerilor Interne a subliniat importanța misiunilor desfășurate de piloții MAI, subliniind importanța celor desfăşurate în cooperare cu SMURD, pentru asigurarea intervenției medicale de urgență.

”Săptămâna trecută am participat, alături de mulți dintre dumneavoastră, la preluarea primului avion medical care se alătura flotei actuale, alcătuită din 15 elicoptere, și care ieri, la prima misiune, a contribuit la salvarea unei vieți omenești”, a precizat ministrul Stroe.

Oficialul MAI a evidenţiat şi contribuţia semnificativă pe care Inspectoratul General de Aviaţie o are în buna îndeplinire a misiunilor ministerului, arătând că, „în cinci ani de zile, piloții și personalul acestei instituții şi-au câștigat, cu fiecare misiune dusă la bun sfârșit, propria identitate și propriul rol în sistemul de Ordine Publică al Ministerului Afacerilor Interne”.

La eveniment au mai participat secretarul de stat Constantin Cătălin Chiper, reprezentanți ai structurilor centrale și subordonate ale MAI, precum și ai autorităţilor administrației publice centrale și locale.

Drapelul de luptă este un simbol oferit piloţilor Ministerului Afacerilor Interne pentru curajul şi devotamentul de care au dat dovadă în misiunile executate atât în ţară, cât şi în străinătate.

Drapelul de luptă are o tradiţie de peste 150 de ani, primul fiind conferit de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza, în cadrul unui ceremonial desfăşurat la data de 1 septembrie 1862.

Alături de tricolor, Drapelul de luptă este purtat în toate misiunile internaţionale, reprezentând un simbol de care militarii români sunt mândri şi prin care aceştia se identifică.

One Comment »

Leave a comment!

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

Be nice. Keep it clean. Stay on topic. No spam.

You can use these tags:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

This is a Gravatar-enabled weblog. To get your own globally-recognized-avatar, please register at Gravatar.