Home » Aviatie militara, featured, headline

Interviu cu generalul Viorel Pana, comandantul Bazei 90 Transport Aerian

9 January 2015 5 Comments

panaRevista Cer Senin a publicat recent un interviu destul de interesant cu generalul de flotila aeriana Viorel Pana, comandantul Bazei 90 Transport Aerian.

Pentru ca situatia e destul de confuza, o sa va lipsesc, pentru moment, de comentariile personale referitoare la afirmatiile domnului general.

Va invit insa sa cititi interviul pentru ca sunt destul de multe lucruri interesante spuse de comandantul de la Otopeni.

Domnule general, având în vedere misiunile Bazei 90 Transport Aerian şi faptul că aţi fost numit la conducerea acesteia în cursul anului 2014, vă rog să ne oferiţi viziunea dumneavoastră asupra obiectivelor pe termen scurt şi mediu pe care le aveţi în vedere.

Aşa este, am fost numit în funcţia de comandant al Bazei 90 Transport Aerian în vara anului 2014. M-am simţit cu adevărat onorat de această numire, pe de o parte pentru că acesta este locul unde m-am format cu adevărat ca ofiţer şi pilot, pe de altă parte pentru că reprezintă o unitate de elită a Forţelor Aeriene Române şi a Ministerului Apărării Naţionale. Şi mai e de adăugat ceva: Baza 90 Transport Aerian reprezintă poarta de intrare în România pentru autorităţile militare, dar şi civile ale partenerilor din spaţiul European şi Nord-Atlantic… şi acum ajungem la răspunsul pentru întrebarea dumneavoastră – specificul esenţial al acestei unităţi îl reprezintă misiunile reale executate 24/7. Prin urmare, consider ca parte integrantă din obiectivele pe termen scurt executarea misiunilor primite în deplină siguranţă, în paralel cu pregătirea şi calificarea personalului tânăr, atât cel navigant cât şi cel tehnico-ingineresc. Pe termen mediu vizez atingerea unui nivel de pregătire a personalului corespunzător unei baze aeriene pe deplin operaţionale, şi când spun asta în discuţia noastră, nu mă raportez neapărat la un anumit standard formal, definit, cuprins într-un regulament, ci mai degrabă la funcţionalitatea structurală deplină.

Cât de importantă este pentru o armată modernă această componentă de transport aerian strategic?

La o analiză sumară a evenimentelor şi conflictelor din istoria recentă realizăm faptul că orice armată modernă dispune de capabilităţi de transport aerian bine dimensionate. Căutând exemple care să susţină această afirmaţie, nu trebuie să ne uităm neapărat la SUA, Canada sau Marea Britanie, ţări care au avut clar-viziunea şi resursele de a-şi crea o capacitate de proiecţie a forţei prin transport aerian, ci la eforturile pe care le fac în prezent India, China, Brazilia şi alte ţări pentru a recupera handicapul, pentru a dimensiona transportul aerian propriu în concordanţă cu nevoile de mobilitate şi flexibilitate ale unor sisteme militare de secol XXI. Aviaţia de transport oferă mobilitate şi flexibilitate forţelor proprii, dar mai presus de toate oferă capacitatea de proiecţie şi protecţie a intereselor strategice ale unei ţări. Baza 90 Transport Aerian este omniprezentă în tot ceea ce se întâmplă important în Armata României, pornind de la misiunile de sprijin logistic aerian a trupelor aflate în Teatrele de Operaţii, continuând cu exerciţiile multinaţionale/întrunite şi, nu în ultimul rând, datorită misiunilor de evacuare medicală şi de evacuare a populaţiei civile aflată în dificultate în zone ostile.

În ce măsură reprezintă misiunile de evacuare medicală şi transport umanitar misiuni specifice ale unei baze aeriene militare? Care este câştigul real în urma executării unei astfel de misiuni?

Aceste tipuri de misiuni reprezintă parte din activităţile de bază ale unităţii. Pe lângă activitatea de instruire în zbor a piloţilor, prin executarea acestor tipuri de misiuni apare satisfacţia întrajutorării semenilor, mulţumirea de a acţiona direct în sprijinul populaţiei civile.

Cum evaluaţi rolul componentei umane în bunul mers al desfăşurării misiunilor? Vă rog să specificaţi care sunt în momentul de faţă punctele forte şi punctele slabe pe care le-aţi identificat din acest punct de vedere?

În actul de comandă consider crucială componenta umană. Fără un colectiv coeziv, cu pregătire de specialitate bună, cu moral ridicat şi motivaţie permanentă, misiunile nu s-ar desfăşura în acelaşi ritm şi cu aceeaşi fluiditate. În ultima perioadă, la nivelul Bazei 90 Aeriene s-a produs un schimb de generaţii accelerat datorită specificului sistemului militar, transformărilor din ultima perioadă din punct de vedere organizatoric şi, nu în ultimul rând, intrării în înzestrare a celor şapte avioane scurt-mediu curier C-27J Spartan. Deşi schimbul de generaţii, mai ales în specialităţile cu timp îndelungat de operaţionalizare, este o problemă de actualitate pentru întreaga conducere a Forţelor Aeriene, nu este specifică unei anume unităţi sau baze aeriene, noi ne-am străduit şi cred că am reuşit să ne creştem tinerii repede şi bine. La fel de adevărat este că ei au fost primii care ne-au ajutat ajutat s-o facem datorită dorinţei lor de integrare în colectiv, setei de cunoaştere şi pasiunii pentru meseria aleasă. De asemenea, alocarea de resurse suplimentare a generat creşterea numărului de misiuni şi exerciţii, a determinat creşterea calităţii actului de instruire. Se rezolvă astfel problema competenţei în sine, dar eu întotdeauna am considerat că primordiale pentru funcţionalitatea şi performanţa unei unităţi sunt caracterele şi inimile oamenilor şi de-abia apoi competenţa. Şi la acest capitol nu stăm rău deloc.

Dar dotarea tehnică a bazei în prezent cum o apreciaţi?

În ceea ce priveşte dotarea tehnică, Baza 90 dispune de o flotă de transport care acoperă necesităţile Forţelor Aeriene, dar şi a celorlalte categorii de forţe ale Armatei. Putem executa o gamă largă de misiuni de la nivel tactic-operativ cu aeronavele C-27J Spartan, AN-30 şi elicopterele IAR-330, până la nivel strategic cu aeronavele C-130 Hercules.

Puteţi să ne oferiţi un exemplu din lecţiile învăţate în urma executării misiunilor ordonate în teatrele de operaţii sau în urma executării de exerciţii în comun cu partenerii NATO?

Experienţa acumulată pe parcursul executării misiunilor din Teatrele de Operaţii din Irak şi Afganistan ne-a permis să adaptăm în permanenţă tehnicile, tacticile şi procedurile la caracteristicile mediului de operare, la nivelul de disponibilitate a resurselor, şi v-aş reaminti aici numai temperaturile extreme, cotele ridicate ale reliefului, ameninţările de la sol în special în fazele de decolare sau de apropiere finală. Am putut astfel verifica practic una din afirmaţiile atribuite lui Charles Darwin, “nu supravieţuiesc speciile cele mai puternice, nici cele mai inteligente, ci cele mai adaptabile”. Capacitatea de adaptare a echipajelor, a echipelor de planificare şi mentenanţă a fost factorul determinant ce ne-a permis îndeplinirea misiunilor în Teatrele de Operaţii în condiţii extreme pe parcursul a mai mult de 10 ani.

Domnule general, cariera dumneavoastră s-a desăvârşit în cadrul Bazei 90 Transport Aerian. Care este cel mai plăcut moment pe care l-aţi trăit în cadrul acestui colectiv?

Momente plăcute în viaţa profesională a unui om sunt multe, a mea are destule. Aş evidenţia totuşi acel moment în care m-am întâlnit cu colegii în calitate de comandant al acestei unităţi. Percepţia tradiţiei şi a prezentului la modul acut, responsabilitatea actului de comandă şi faţă de subordonaţi şi, de ce nu, un strop de emoţie şi mândrie, toate s-au adunat în acest moment unic.

– interviu realizat de maior Mircea BARAC cu generalul de flotilă aeriană Viorel PANĂ, comandantul Bazei 90 Transport Aerian –

Bine, un scurt comentariu? SAPTE AVIOANE SPARTAN? DE CAND? Mi-a scapat mie ceva? A ajuns ultimul Spartan? Avem Spartan stealth?

5 Comments »

  • Jap said:

    Am auzit ca mai luam 2 spartane,este adevarat?

    • LanceR said:

      Eu am auzit ca n-avem bani nici sa-l luam pe al saptelea din comanda initiala.

      Slovacia a semnat recent pentru doua Spartane, de noi nu cred sa avem vreo intentie.

  • Jap said:

    Eu am auzit ca al 7lea a fost platit.

    • LanceR said:

      Daca era platit, era si livrat. Spartanul 2707 zboara de vreo 2 ani in Italia si n-a ajuns pentru ca Romania nu l-a platit.

      Cand spun zboara ma refer la zboruri test, nu ca il folosesc italienii pentru ei. Dar avionul exista, e construit, e gata sa fie utilizat.

  • Jap said:

    Astazi ne-a venit al 7lea spartan,auu auu auu,am auzit ca se duc tratative pt.înca 2 spartane.

Leave a comment!

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

Be nice. Keep it clean. Stay on topic. No spam.

You can use these tags:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

This is a Gravatar-enabled weblog. To get your own globally-recognized-avatar, please register at Gravatar.