Home » Aviatie militara, featured, headline, Istorie

Istoria unei fotografii de legenda – formatia de 4 IAR-80

19 September 2012 No Comment

Despre fotografia din stanga, înfăţişând patru avioane IAR-80, unul lângă altul, pierzându-se în adâncimea cerului, s-a spus că a fost făcută în Caucaz, în timpul unei patrulări deasupra liniilor bolşevice. Cheia aceasta de lectură a supravieţuit trecerii timpului, transformându-se într-un adevăr aproape de necontestat.

La şaizeci de ani şi mai bine de când fotografia a fost publicată în „Aripi româneşti” cu o explicaţie voit propagandistică, „Historia” vă propune un exerciţiu de restituire a poveştii reale din spatele unui instantaneu care „a ieşit excelent”.

Practic, nu este român, nu neapărat pasionat de istorie şi de aviaţie, căruia să nu-i fi căzut sub ochi, măcar o dată, această imagine care surprinde patru avioane IAR-80 zburând în formaţie, ca la antrenament, într-o zi splendidă, cu soare blând şi cer azuriu. Unul dintre aparate poartă pe ampenaj numărul 1, iar în fundal se derulează, enigmatic, un masiv muntos.

Fotografia e deja celebră, cu atât mai mult cu cât este una dintre puţinele imagini color originale privind aviaţia de luptă românească în Al Doilea Război Mondial. Pentru prima oară, însă, ea a fost reprodusă pe coperta revistei „Aripi româneşti”, nr. 7, din 10 februarie 1943, cu explicaţia voit eronată, din motive propagandistice, că fusese realizată prin Caucaz, deasupra liniilor bolşevice.

„Victorioasele avioane de vânătoare româneşti în patrulare deasupra Caucazului”, scrie în partea de jos a copertei. Ulterior, în cartea intitulată „În căutarea eroilor”, a lui Ion Cheresteş, se spune că e vorba despre zona… Clujului. Ca, mai recent, în zilele noastre, când a fost publicată inclusiv pe coperta unor istorii – nu neapărat ale aviaţiei –, să nu se mai precizeze nimic. Eventual, se dă numele vreunui colecţionar de ocazie ori, mai nou, al deţinătorului dreptului de autor, deşi e discutabil cum s-a putut ajunge până aici. Şi cum autorul acestui instantaneu şi-a altor câteva din aceeaşi serie nu mai poate să vorbească (a murit în 2005), adevărata poveste a fotografiei ar putea rămâne nespusă…

Realizată în iunie 1942, în România

Există însă mărturii care pot ­restitui adevărul despre fotografie, şi anume, că n-a fost făcută în Caucaz, ci în România, deasupra Moeciului de Jos, în iunie 1942, şi că masivul muntos ce se vede în partea de jos e Piatra Craiului. Una dintre aceste mărturii îi aparţine unui as al aripilor româneşti, inginerul Dudu Alexandru Frim, martor la realizarea respectivului instantaneu fotografic. Frim povesteşte episodul în cartea memorialistică rămasă în manuscris, „Roţi, aripi şi patine”: „Pentru a se curma incidentele (n.a. – provocate de piloţii unităţilor beneficiare cu avioanele fabricate de IAR Braşov chiar la livrare, în timpul decolării sau imediat după), ministerul a dispus ca uzina să livreze avioanele noi chiar unităţilor beneficiare. În această idee, la câteva zile, se forma un convoi de patru avioane de vânătoare şi un bombardier Savoia, bimotor, pe care se încărca zestrea avioanelor de vânătoare transportate, adică huse, trusa cu scule, diverşi suporţi pentru probă şi reglaj etc. Avioanele erau pilotate de piloţii uzinei şi de contrarecepţionerii din Comisia de recepţie a ministerului. Totul a mers foarte bine până când am încercat o spaimă teribilă cu ocazia unui transport la Târgşor, lângă Ploieşti.

Era în iunie 1942, pe când în urma Dictatului de la Viena, Ardealul de Nord, inclusiv oraşul Sf. Gheorghe, fusese cedat Ungariei. Am plecat cu patru avioane IAR-80 pilotate de locotenentul Mihai Iliescu, adjutantul-şef Florea Chifulescu, adjutantul Costică Popescu şi inginerul Nicu Florescu, avionul Savoia fiind pilotat de mine şi de adjutantul Tudor, avându-i ca personal tehnic pe mais­trul Opran şi pe inginerul Sorin Tulea, el însuşi un bun pilot, mare fotograf şi sportiv. Am plecat imediat după prânz, pe o vreme destul de bună, munţii fiind descoperiţi. Îmi amintesc puţin după decolare, pe când zburam într-o frumoasă formaţie deasupra Moeciului de Jos, inginerul Tulea a făcut din Savoia nişte fotografii excepţionale, din care am şi eu una…”.

Desigur, detaliul cu fotografiile este reţinut în treacăt, motivul relatării fiind legat de teribila spaimă trăită în ziua respectivă şi care s-a petrecut la înapoiere, după livrarea avioanelor IAR-80, când, lăsându-se înserarea şi, în plus, un strat de nori de o grosime incertă, deasupra şesului Bârsei, lipsiţi fiind şi de staţie radio, eroii de pe bimotorul Savoia Marchetti s-au trezit, la un moment dat, în urma unor manevre de evitare a prezumtivului pericol, exact deasupra staţiei CFR a oraşului Sf. Gheorghe, adică… în spaţiul aerian al Ungariei.

Autorul fotografiei: Sorin Tulea

Până la urmă, totul s-a terminat cu bine şi istoria a reţinut doar ceea ce fixase pe film inginerul Sorin Tulea, pe atunci sublocotenent rezervist, cu ajutorul aparatului său marca Leica, la orizontala comunei Moeciu de Jos, lângă Râşnov, adică o serie de diapozitive color care „au ieşit excelent”.

Ce anume l-a determinat pe inginerul Tulea, aflat atunci şi acolo, în acel bombardier Savoia Marchetti, care însoţea cele patru IAR-uri, să-i roage pe camarazii săi, încă de la decolare, să ia, la un moment dat, o formaţie în linie, ca să-i poată fotografia? E foarte simplu de găsit un răspuns acum: pasiune, instinctul de artist, poate şi altceva. Un singur lucru este cert: ca şi alţi piloţi români din Al Doilea Război Mondial, cât timp s-a aflat pe front, Sorin Tulea nu s-a despărţit de două lucruri: de pistolul său, un Parabellum, şi de aparatul de fotografiat Leica.

A rămas fără amândouă în ziua de 7 mai 1944 când, după o misiune de pomină, doborât fiind de vânătoarea sovietică în liniile româneşti, pe câmp, la marginea unui sat din apropiere de Roman, a fost la un pas de a fi linşat de ţărani, intoxicaţi de propaganda noastră atât de bine pusă la punct încât aceştia nu auziseră că, uneori, la nevoie, pe lângă „spionii paraşutaţi de avioanele sovietice”, mai cad din cer şi piloţi români.

Deşi a fost la un pas de a fi spânzurat de „războinicii” ţărani moldoveni şi, în plus, în pericolul de a i se amputa ambele picioare, peste ani, fotoreporterul de ocazie Tulea va regreta un singur lucru: pierderea a 12 clişee nedevelopate, inclusiv a filmului tras chiar atunci, în febra luptei al cărei protagonist tocmai fusese. Luptă de un rar dramatism descrisă, între altele, în ziarul la care lucram când l-am cunoscut, acum vreo zece ani, dar în primul rând în cartea „Amintiri din războaie neterminate” (2003).

În discuţiile avute cu bătrânul vultur Sorin Tulea, el mi-a vorbit, printre altele, şi despre fotografia cu cele patru IAR-uri şi despre împrejurările în care a realizat-o. Mai cu seamă că instantaneul era mereu sub privirea sa, un prieten tipărindu-i un fel de poster, în câteva zeci de exemplare, iar unul dintre postere era afişat în apartamentul său de pe lângă Catedrala „Sf. Iosif”. Tot de la Sorin Tulea ştiu şi despre „falsul” propagandistic apărut pe coperta „Aripilor româneşti”, revistă interzisă în perioada comunistă.

De ce a făcut fotografia

Pentru exactitate, să redăm cuvintele lui Tulea însuşi vizavi de împrejurările în care a realizat fotografia cu pricina. În iunie 1942 se afla în ţară, în pauza de refacere dintre două campanii de bombardament împotriva sovieticilor: „Un lucru este sigur! Dintre toate tipurile de avioane de vânătoare trecute prin aeronautica noastră, IAR-80 a rămas şi va rămâne mereu în inima tuturor veteranilor din aviaţie, care încă mai trăiesc. A fost o concepţie şi o realizare pur naţională care, la vremea lui, a făcut senzaţie. Ştiam însă, încă de atunci, că în viitor acest produs românesc va fi uitat, deoarece românii suferă de un defect major: au memoria scurtă! Adică uită uşor.

Dar o fotografie totdeauna va rămâne. Şi atunci, presimţind viitorul (…), împreună cu piloţii de la hangarul cinci am regizat un zbor de formaţie ca să pot face nişte fotografii.

Ocazia s-a prezentat într-o zi de iunie, când un grup de IAR-80-uri a trebuit să fie transportat, pe calea aerului, la Târgşor. Eram într-un «Savoia Marchetti», iar piloţii Costică Popescu, Virgil Chifulescu, Nicu Florescu şi Mihai Iliescu au zburat cu 80-urile, alături de mine, în formaţie de linie. Deasupra regiunii Branului, având ca fundal masivul Pietrei Craiului, cu ajutorul unui aparat Leica am făcut atunci o serie de diapozitive color care au ieşit excepţional. Clişeul a fost reprodus şi în alte lucrări, însă întotdeauna cu indicaţii total eronate”.

Dan Gîju, Historia

Leave a comment!

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

Be nice. Keep it clean. Stay on topic. No spam.

You can use these tags:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

This is a Gravatar-enabled weblog. To get your own globally-recognized-avatar, please register at Gravatar.