Home » Aviatie militara, featured, headline, Istorie

La multi ani, Flotila 71 Aeriana Campia Turzii

1 July 2012 One Comment

Flotila Aeriana 71 de pe aerodromul militar Campia Turzii a implinit, sambata, 30 de ani de existenta. AviatiaMagazin.com le ureaza un calduros “La multi ani” tuturor oamenilor care activeaza la “Luna”.

Scurt istoric

• Aerodromul militar Câmpia Turzii a fost construit de Forţele Aeriene Române în anii 1952-1953, în scopul restructurării şi dotării cu avioane de asalt de tip IL-10.
• În anul 1969 s-a înfiinţat un divizion de artilerie antiaeriană pentru apărarea nemijlocită a aerodromului Câmpia Turzii;
• În anul 1970 a luat fiinţă o subunitate de aerodrom pentru întreţinerea în stare de funcţionare a aerodromului şi folosirea acestuia pentru instruirea piloţilor şi paraşutiştilor militari.
• În anul 1980 s-a înfiinţat un regiment de paraşutişti care îşi desfăşoară activitatea pe acest aerodrom.
• În conformitate cu Ordinul Marelui Stat Major şi a Ordinului comandantului Aviaţiei Militare, începând cu data de 30.06.1982 ia fiinţă o Escadrila de Aviaţie Vânătoare, care urmează să fie dislocată pe aerodromul Câmpia Turzii.
• La 30 iunie 1986, prin Ordinul Marelui Stat Major, escadrila de aviaţie vânătoare se transformă in Regimentul 71 Aviaţie Vânătoare, continuând să-şi desfăşoare activitatea pe aerodromul Deveselu.
• La 9 iunie 1987, forţele şi mijloacele Regimentului 71 Aviaţie Vânătoare se dislocă pe aerodromul Câmpia Turzii, iar în data de 3 iulie 1987 are loc primul zbor de instrucţie pe acest aerodrom.
• La 01.06. 1995, Regimentul 71 Aviaţie Vânătoare, se transformă în Baza 71 Aeriană de Aviaţie Vânătoare şi Vânătoare Bombardament şi respectiv Grupul 71 Aviaţie Vânătoare.
• La 24 ianuarie 2001, unitatea a fost dotată cu primele avioane modernizate MiG-21 Lancer A şi ulterior cu MiG-21 Lancer C.
• Prin Ordinul Ministrului Apărării Naţionale privind desfiinţarea, transformarea / înfiinţarea unor unităţi din compunerea de pace a Armatei României, începând cu data de 01.07.2002 se înfiinţează Baza 71 Aeriană.
• La 01 februarie 2003 intră în dotarea bazei elicopterele ce au aparţinut Bazei 58 Elicoptere, aceasta fiind desfiinţată.
• Începând cu 30 septembrie 2004, Baza 93 Aeriană îşi încetează activitatea. Personalul şi tehnica din dotare intră în structura Bazei 71 Aeriană.
• Începând cu 1 iulie 2010, Baza 71 Aeriană s-a redenumit Flotila 71 Aeriană.
• Din data de 10 august 2010, Flotila 71 Aeriană are în dotare şi elicoptere de luptă de tip IAR 330 Puma SOCAT. Acest lucru extinde gama misiunilor pe care Flotila 71 Aeriană Câmpia Turzii este mandatată să le execute.

Misiuni

• descoperirea, identificarea şi combaterea actelor ilicite la regimul de zbor în spaţiul naţional;
• participarea la menţinerea integrităţii spaţiului aerian NATO;
• asistenţa de navigaţie pentru aeronavele militare şi civile;
• acţiuni umanitare şi misiuni de căutare, salvare, evacuare în cazul producerii unor catastrofe sau calamităţi naturale;
• curierat, legătură şi transport aerian de trupe;
• cercetarea aeriană a unor zone sau raioane;
• transportul echipelor mobile de intervenţie;
• asigurarea şi menţinerea disponibilităţii elementelor de infrastructură şi utilitare ale aerodromului.

Misiuni umanitare:

În urma inundaţiilor care au afectat ţara noastră în anul 2005, escadrilele de elicoptere de la Baza 71 Aeriană au acţionat în zonele calamitate din Banat, Moldova, Ardeal, executând:
• misiuni de salvare-evacuare a peste 200 de sinistraţi din localităţile inundate din judeţele Timiş, Caraş-Severin şi Mureş;
• misiuni de transport materiale (alimente şi îmbrăcăminte) în localităţile afectate de inundaţii din Moldova.
Elicopterele IAR-330 în varianta MEDEVAC au executat, de asemenea:
• misiuni de căutare-salvare a unor persoane, împreună cu Salvamont Sibiu;
• misiuni de transport de echipe medicale şi răniţi în colaborare cu S.M.U.R.D. Târgu Mureş;
• misiuni de cooperare cu trupe ale Ministerului Apărării.

One Comment »

Leave a comment!

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

Be nice. Keep it clean. Stay on topic. No spam.

You can use these tags:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

This is a Gravatar-enabled weblog. To get your own globally-recognized-avatar, please register at Gravatar.