Home » Aviatia Militara din Romania, Aviatie militara, featured, headline

Lupte aeriene peste Romania: Dobran il doboara pe viitorul prieten Davis

6 June 2015 No Comment

Foto: redescoperaistoria.ro

Foto: redescoperaistoria.ro

În dimineaţa zilei de 6 iunie 1944, locotenentul aviator Ion Dobran îl dobora, în urma angajării luptei aeriene cu o formaţie de avioane americane, pentru apărarea oraşelor din Moldova, pe pilotul american Barrie Davis.

Davis a reuşit să aterizeze forţat avionul şi a supravieţuit acelei înfrângeri, iar peste ani, între cei doi inamici s-a legat o strânsă relaţie de prietenie prin corespondenţă care s-a concretizat în anul 2010 cu întâlnirea dintre cei doi pentru prima dată faţă în faţă.

Lupta aeriană dintre Dobran şi Davis, aşa cum a descris-o aviatorul român (fragment din “Jurnalul locotenentului Dobran”, Editura Modelism Internaţional, Bucureşti, 1998, pp 88-89):

“06.06.1944 Zi memorabilă. Încep să cred că mă nasc în fiecare zi. Aşa se petrec lucrurile de la un timp încoace… Cu Mucenica, Şenchea şi Simionescu, jucăm un Bridge în Hruba lui Ataki, aşa cum era botezat un bordei cam de cinci pe cinci metri, săpat în pământ de Ţurcanu, prin grija lui Şenchea, şi în care el făcuse un fel de bar. Numai acoperişul ieşea afară deasupra pământului, acoperiş camuflat cu o foaie de cort.

Ne deranjează dl. cpt. Şerbănescu, chemând toţi comandanţii de escadrile la dânsul. E vorba de vizita Mareşalului Antonescu la Tecuci şi de aici pe front. În timp ce primeam directive, intră în sală lt. Dinu Pistol, foarte agitat, el care e atât de calm de te scoate din sărite. Formaţie de avioane americane la 100 km de Prut cu direcţia Tecuci. Pentru noi sunt dincoace de linia de interdicţie pe care ne-a impus-o flota, aşa că… bucuroşi. Decolăm în prima alarmă la americani. Fac semn, la întâmplare, ca (fiind) cel mai apropiat în acel moment, lui Panait, să-mi fie coechipier. Până la T-eu şi o bucată de timp în aer se ţine de mine, apoi, cum am plecat de-a valma, neorganizaţi, dispare lipindu-se de altă patrulă.

Luăm înălţime deasupra aerodromului. Staţia noastră de radio, Albatros comunică: avioane inamice se îndreaptă spre Independenţa. Ştiu vag că aceasta e o staţie de C.F.R., pe Siret, spre Galaţi, deci într-acolo pornesc. Merg paralel cu Siretul, căutând să mă apropii de celula lui Bâzu (căpitanul aviator Constantin Cantacuzino, pilotul de vânătoare cu cele mai multe victorii aeriene dintre români), crezând că Panait e în spate. Rămân, totuşi, mult în urmă şi, la un moment dat, văd de departe formaţiile americane, vag, ca nişte sclipiri. Pus pe direcţie, dau pe radio pentru toţi, capul compas, apoi, încet-încet, mă apropii, luând înălţime. La Galaţi ajung prea târziu, se vede, judecând după efectul bombardamentului, că au fost serios atinse, în special zona aerodromului şi intrarea în tunelul căii ferate. Aici, la Galaţi, e Flotila 3 a lui Make Mărăşescu. La un moment dat, văd în stânga mea şi puţin puţin mai jos două avioane cu bot roşu. Să fie G-uri (avioane Messerschmitt-109G) de la Esc. 56? Pun motorul în plin şi merg paralel cu ele. Între timp, le recunosc după siluetă. Sunt Mustang-uri americane. În sfârşit, de când doream şi clipa asta!

Mă uit precaut în urmă. Sunt singur. Nici un Messerschmitt nu e pe aproape; puţin mai jos, tot în stânga, alte siluete, asemănătoare primelor. Caut să iau înălţime mai mare. Îi las să-mi treacă în faţă, urc peste ei câteva bune sute de metri, apoi pic uşor câştigând viteză. Acum am în faţă o patrulă strânsă de Mustang-uri. Ariergarda unei formaţii de bombardiere. Altimetru 6500 m, vitezometru, viteza indicată 440 km/oră, viteza reală către 600, poziţie, imediat est de Bolgrad. Fără să mă mai gândesc la urmări, mă angajez în luptă. Ştiam că unul la 4 cu Mustang-urile înseamnă aproape sinucidere… Totuşi atac! Nu fără să-mi treacă prin minte povestea G-ului german care într-o poziţie similară a atacat dar nu a mai putut scăpa, a fost doborât, dar nimic în lume nu mă poate face să dau înapoi. Mă apropii uşor, intru în remuurile celui din dreapta, mergeau fără grijă, în patrulă perfectă, ca la paradă. Pic sub ei. Mă axez exact în spate, încă puţin! Încă! Îl văd crescând în vizor. Acum! Apăs pe trăgaciul (buton) tunului cu degetul mare de la mână dreaptă (şi), simultan, cu arătătorul pe trăgaciul celor două mitraliere cu percutor electric. Rafale succesive ţâşnesc, pe care le corectez uşor după trasoare. Un moment, americanul parcă nu simte nimic, apoi, atins, degajează spre stânga jos pe sub celelalte trei avioane, care, şi ele, alertate, trag dreapta sus într-un evantai protector care vrea să-l acopere. Virez şi eu scurt urmărindu-l puţin, apoi degajez spre înainte către bombardierele care se apropiaseră în vizor. Înainte însă de a degaja, văd că Mustang-ul din faţă începe să scoată fum…”

Via Cer Senin

Cel doborat de locotenentul (pe atunci) Dobran a fost americanul Barrie Davis. Acesta a reusit sa aterizeze fortat si a supravietuit razboiului, iar dupa 1945 a aflat cine l-a doborat.

Uimitor, daca pot spune asta, este ca intre cei doi s-a legat o frumoasa prietenie, ei corespondand ani la rand.

In 2010 au reusit sa se intalneasca fata in fata in cadrul unei ceremonii emotionante care a avut loc la Muzeul Aviatiei din Bucuresti.

Leave a comment!

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

Be nice. Keep it clean. Stay on topic. No spam.

You can use these tags:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

This is a Gravatar-enabled weblog. To get your own globally-recognized-avatar, please register at Gravatar.