Home » Aviatie militara, featured, headline

Ministerul Apararii clarifica balbele lui Dusa. Avioane neidentificate in spatiul aerian al Romaniei

2 August 2013 No Comment

mig 21 MKReprezentantii Ministerului Apararii Nationale au confirmat ca a existat o situatie de intrare neautorizata in regiunea de control Flight Information Region Romania, in cazul avioanelor straine despre care ministrul Mircea Dusa a spus ca nu au avut aprobare de survolare a teritoriului tarii noastre.

Cazul mentionat a fosto situatie de intrare neautorizata in regiunea de control FIR (Flight Information Region) Romania. Decolarea celor doua MiG 21 Lancera fost ordonata de centrul operational aerian (CAOC-8) al NATO de la Torrejon, Spania, se arata intr-un comunicat al MApN, dupa sesizarea facuta de Ziare.com catre Statul Major al Fortelor Aeriene.

Conform regulilor ICAO (International Civil Aviation Organization), reglementarilor europene privind zborurile aviatiei civile si a Codului aerian civil, aprobat prin lege, pentru a intra intr-o regiune/zona de control aerian este necesara o aprobare de zbor prealabila.

In acest sens, aeronavele care nu au o astfel de aprobare se considera ca utilizeaza neautorizat spatiul aerian al Romaniei (aspect reglementat de Legea 257/2001 privind modul de actiune impotriva aeronavelor care utilizeaza neautorizat spatiul aerian al Romaniei, cu modificarile si completarile ulterioare).

Conform procedurii stabilite la nivel ICAO si NATO, in cazurile in care aeronavele nu raspund la apelurile de interogare/ dentificare prin radio (din diverse motive, de cele mai multe ori ca urmare a unor defectiuni tehnice), se trimit avioane la interceptare, pentru identificarea acestora sau pentru acordarea de asistenta si sprijin, in cazul aeronavelor aflate in pericol.

Fortele Aeriene Romane executa Serviciul de Lupta Politie Aeriana permanent, integrat la nivelul Aliantei Nord Atlantice, in cadrul NATINADS (NATO Integrated Air Defense System), in scopul asigurarii integritatii spatiului aerian integrat al Aliantei, mai transmite comunicatul.

FIR al Romaniei este reprezentat de teritoriul cuprins intre granitele tarii, plus apele sale teritoriale.

Ministrul Apararii, Mircea Dusa, a declarat, miercuri, ca mai multe avioane straine au patruns fara aprobare de survol in spatiul aerian romanesc, in noaptea de marti spre miercuri. Dusa a transmis ca MApN a trebuit sa intervina in acest caz, astfel ca mai multe avioane romanesti s-au ridicat de la sol si au scos avionele straine din spatiul aerian al Romaniei.

“Sa stiti ca este foarte necesar sa achizitionam avioanele pentru ca aproape zilnic spatiul aerian al tarii este fortat, probabil n-ar trebui sa va spun asta, de avioane care nu sunt identificate sau care nu au aprobare de survol si in acel moment suntem nevoiti sa ridicam in aer avioanele de vanatoare cu procedurile de somare pentru ca acele avioane sa iasa din spatiul de survol al tarii”, a declarat, miercuri, la Pitesti, ministrul Apararii.

Ulterior, acesta a intrat in direct la toate televizunile de stiri si si-a nuantat declaratiile.

“Eu n-am vorbit de amenintari, eu am vorbit de faptul ca s-au apropiat de spatiul aerian al Romaniei, nu au aprobare de control, iar in acel moment ridicam avioane militare si efectuam proceduri de somatie”, a declarat Mircea Dusa, la Realitatea Tv.

El a precizat ca a fost vorba despre o formulare gresita si ca avioanele nu au cum sa treaca in spatiul aerian al Romaniei daca nu au aprobare, pentru ca sunt imediat ridicate aviaoane de vanatoare care le insotesc, iar cursul de zbor se schimba.

“Nu este corecta informatia. Am spus ca aviatia militara asigura securitatea spatiului aerian al tarii. Am precizat ca exista cazuri cand avioane se apropie de spatiul aerian al tarii, care nu au aprobare de survol si atunci se urmeaza procedura.

(…) Probabil ca am formulat gresit, probabil ca eram in mijlocul multimii. (…) Nu este vorba de avioane militare, este vorba de aparate de zbor. Se intampla destul de frecvent. Nu sunt pericole”, a declarat Dusa la Antena 3.

Ziare.com

Leave a comment!

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

Be nice. Keep it clean. Stay on topic. No spam.

You can use these tags:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

This is a Gravatar-enabled weblog. To get your own globally-recognized-avatar, please register at Gravatar.