Miting de aviatiune la Banesti

LUME, LUME!

PE 6 AUGUST 2011, DE LA ORA 15,
PENTRU PRIMA DATĂ PE CÂMPUL DE ZBOR BĂNEŞTI

MITING DE AVIAŢIUNE

Alături de vestiţii piloţi IACĂRII ACROBAŢI, veţi admira inegalabili piloţi de aeroplan, planor şi paraşutişti, din România şi de pretutindeni !

Mitingul de Aviaţiune de la Băneşti este unul din cele mai provocatoare spectacole aeriene organizate în România. Temerari şi renumiţi aviatori se vor avânta în aer cu maşinile lor zburătoare într-o inedită şi originală manifestare de propagandă aeriană ce are ca fundal Munţii Carpaţi.

Pe 6 august, cu începere de la orele 15.00, mulţimea va urmări zboruri de măiestrie şi acrobaţie aeriană, maşinile de zburat vor zbârnâii deasupra terenului de zbor de la Băneşti, paraşutişti vor coborî din cer, planoare vor aluneca tăcut în aer şi aerostatele vor pluti elegant deasupra capetelor noastre. Motoparapantele şi aeromodelele vor completa meniul aerian al zilei.

Cea mai gustată activitate recreativă le va fi accesibilă, contra cost, participanţilor la spectacolul aviatic. Aşadar, veniţi să zburaţi alături de piloţii noştri de excepţie! Puteţi savura zborurile de agrement cu balonul, planorul, avionul şi salturile în tandem cu paraşuta.

Pe lângă spectacolul aerian oferit în această locaţie unică, fiecare spectator va avea ocaziunea rară să guste specialităţile culinare locale şi renumitele vinuri româneşti, produse în regiune.

Veniţi, pe 6 august 2011, la Băneşti, pentru a petrece o zi de neuitat alături de cei mai renumiţi piloţi şi constructori de aeronave din România!

Inedit: “AEROPLANUL LU’ VLAICU” va fi expus funcţional şi în mărime naturală, alături de planorul lui Vlaicu (1909) şi de câteva obiecte personale care au aparţinut inginerului constructor de aeronave Aurel Vlaicu, aviator şi pionier al aviaţiei mondiale.

PROGRAMUL EVENIMENTULUI:

Omagiu inginerului aviator Aurel Vlaicu:
– 11:00 – 12:00 – Monumentul Aurel Vlaicu – Băneşti – discursuri, alocuţiuni, depunere de coroane de flori pe fondul unei serii de zboruri demonstrative omagiale cu avioane şi salturi cu paraşuta.

Spectacolul aviatic pe terenul de zbor de la Băneşti, având ca protagonişti renumiţi piloţi români şi străini:
– 15:00 – 20:30 – MITING DE AVIAŢIUNE – pe terenul de zbor de la Băneşti.
– dupa ora 20:45 – DEMONSTRAŢII AERIENE DE NOAPTE cu IACĂRII ACROBAŢI, TNT BROTHERS şi BALOANE CU AER CALD

Prima manifestare de propagandă aviatică de pe câmpul de zbor de la Băneşti anunţă în program participarea mai multor aviatori români şi străini: IACĂRII ACROBAŢI, AIR BANDITS, JURGIS KAIRYS, TNT BROTHERS şi alţii.

Participanţi confirmaţi:

IACĂRII ACROBAŢI – YAK- 52TW
CONAIR – YAK-52TW
Jurgis Kairys – SU-26
“AIR BANDITS” – formaţie YAK-52TW / SU-26
TNT BROTHERS
Dl. Uţă – Aerostar Festival
Dl. Valer Novac – Elicopter KA26
SKYDIVING TUZLA
Marian Cojocaru – MOTOPARAPANTĂ
Cristian Girica – Biplan ULM 6118
Cirrus – România – Marius Puiu
Regional Air Services / Şcoala de zbor – Bimotor BN2, Katana DA20
Mihai Ilie – Balon cu aer cald
Andrei Zincenco – Technam
Bogdan Mănoiu – Planor
Florin Melete – Planor KA8B
AEROCLUBUL ROMÂNIEI – Zlin-142, planor IS-28B2
Formaţie trei MOTODELTAPLANE
Formaţie IKARUS

Programul detailat şi final al mitingului va fi publicat cu zece zile înainte de eveniment, pe site-urile http://www.aviatiunea.ro, http://www.yak52.ro şi http://www.aripiromanesti.ro.

3
Leave a Reply

avatar
3 Comment threads
0 Thread replies
0 Followers
 
Most reacted comment
Hottest comment thread
3 Comment authors
ghid-azadminAko Recent comment authors

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

  Subscribe  
newest oldest most voted
Notify of
Ako
Guest
Ako

Dabia astept sa merg

ghid-az
Guest