Home » Aviatie militara, featured, headline, Istorie

Momente din istoria aviatiei militare romane

5 January 2013 3 Comments

Capitolul I – perioada 1945 – 1947

Ȋn luna mai 1945 se termina pentru Europa o perioadă neagră, poate cea mai neagră din istoria sa, perioadă caracterizată de o violenţă extremă şi de un număr uriaş de morţi, cunoscută drept Al Doilea Război Mondial.

Ȋn luna iunie 1945 se ȋncheie complet acţiunile militare pe toate teatrele de operaţiuni continentale cu victoria forţelor militare ale Aliaţilor, in rândurile cărora s-au aflat, e adevărat, pentru o scurtă perioadă de timp, şi trupele terestre, navale şi aeriene române. Ȋn acel moment Corpul Aerian Român se afla dislocat ȋn fosta Cehoslovacie, ȋn regiunea Trečin. Pe data de 5 iunie 1945 Statul Major al Aerului a emis dispoziţiunile preliminare şi, apoi, la 5 iulie 1945 Ordinul de Repatriere Definitivă atât a Corpului Aerian Român, cât şi a Diviziei 1 Artilerie Antiaeriană.

5 zile mai târziu ȋncepe retragerea eşalonului care trebuia să asigure primirea pe diferite aerodromuri retragerea eşalonului volant ale cărui unităţi au fost dislocate ȋn mai multe garnizoane de reşedinţă:

– Comanda Corpului Aerian Român – garnizoana Bucureşti,
– Comanda Aviaţie de Vânătoare – garnizoana Craiova,
– Comanda Aviaţie de Bombardament – garnizoana Braşov,
– Grupul 1 Bombardament greu şi Escadrila 2 Recunoaştere – garnizoana Tecuci,
– Comanda Grupului 8 Asalt şi Escadrila 74 Asalt – garnizoana Braşov,
– Escadrila de bombardament ȋn picaj – garnizoana Turda,
– Grupul 1 Observare – garnizoana Ploieşti-Târgşor,
– Grupul 2 Observare şi Escadrila 13 Observare – garnizoana Blaj,
– Escadrila de Transport Aerian şi Escadrila 114 Legătură – garnizoana Bucureşti-Giuleşti.

Toate aceste unităţi aeriene au decolat ȋnspre ţară pe data de 27 iulie 1945, iar la data de 1 august ȋntregul corp aerian se afla ȋn garnizoanele desemnate, iar o parte din personalul aviaţiei militare a participat ȋmpreună cu militarii celorlalte categorii de arme la defilarea pe sub Arcul de Triumf, precum şi la marea defilare de la 23 august 1945 din centrul Bucureştiului.

Conform publicaţiei „Revista aeronauticei” (nr. 7-8, iulie-august 1945, p. 26), Ministrul Sub-secretar de Stat al Aerului din cadrul guvernului condus de dr. Petru Groza, General Emanoil Ionescu se adresează aviatorilor militari români cu cuvintele: „Aviaţia se ȋntoarce victorioasă ȋn ţară, dar nu pentru a se odihni. O altă muncă o aşteaptă, una care cere imperativ ca aripile româneşti să slujească mai departe interesele patriei”. Din păcate pentru aviaţie, ca şi pentru celelalte forţe româneşti, ce a urmat ȋn primii ani după război nu a fost o muncă, ci a ȋnsemnat o adevărată decimare a forţelor armate, prigoana ȋmpotriva militarilor români cu orientări „nesănătoase şi periculoase” pentru conducerea comunistă instaurată ȋn România de către trupele sovietice de ocupaţie.


Defilarea Forţelor Regale Armate Române, 23 august 1945

Sub pretextul democratizării aparatului de stat şi a armatei, sub cel al orientării ţării pe o cale nouă de progres şi prosperitate, sub cel al refacerii ţării după război şi sub acoperirea necesităţii de trecere a forţelor armate de la organizarea de război la cea de pace s-a desfăşurat ȋn perioada 9 mai 1945 – 30 decembrie 1947 o amplă campanie de desfiinţare de unităţi, lucru care a permis şi confiscarea de către URSS a unor sisteme de armament suficient de moderne aflate ȋn uzul militarilor români (aparate de zbor, nave militare de suprafaţă, submarine etc.) cu titlul de despăgubiri de război, sau, ȋn alte cazuri, a permis distrugerea altora.

Din perspectiva aviaţiei militare româneşti demobilizarea a constat ȋn primul rând ȋn:

– desfiinţarea tuturor comandamentelor operative şi a unităţilor combatante şi a celor auxiliare,
– comasarea unor instituţii de ȋnvăţământ militar,
– reducerea substanţială a efectivelor prin demobilizări şi desconcentrări;
– lăsarea la vatră a contingentelor care şi-au satisfăcut stagiul militar.

Din punct de vedere politic principala modificare apărută ȋn conducerea la vârf a aviaţiei militare române este apariţia unui organism central paralel cu Subsecretariatul de Stat al Aerului numită Direcţia Educaţie, Cultură şi Propagandă, organism omniprezent ȋn România comunistă şi care era ȋnsărcinat cu dirijarea modului de gândire şi a concepţiilor politice şi de viaţă ale românilor.

Ȋn cadrul organizării de război Subsecretariatul de Stat al Aerului avea ȋn subordine Comandamentul şi Statul Major al Aeronauticii care, la randul său avea următoarele componente subordonate:

– Comandamentul Aviaţiei,
– Comandamentul Artileriei Antiaeriene şi
– Brigada Geniu Aero.

Prin demobilizare, trecere la starea de pace şi prin „democratizare” Subsecretariatul de Stat al Aerului a căpătat două componente principale, Direcţia Educaţie, Cultură şi Propagandă şi Comandamentul Aeronauticii, comandament care la rândul său cuprindea:
– Statul Major al Aerului şi
– Subsecretariatul General al Subsecretariatului de Stat al Aerului.

Astfel, deşi era o organizare pentru vremuri de pace, noua organizare a aviaţiei militare devine mai stufoasă, cuprinzând un număr foarte mare de componente şi de comandanţi necombatanţi.

Conform Ordinului Subsecretariatului de Stat al Aerului, aprobat de Ministrul de Război, General de Corp de Armată Răşcanu Vasiliu şi de Comisia Aliată de Control, după data de 1 august 1945 aviaţia militară a fost organizată astfel:
– Flotila 1 aviaţie de vânătoare,
– Flotila 2 aviaţie de vânătoare,
– Flotila 3 aviaţie de asalt,
– Flotila 4 bombardament ȋn picaj,
– Flotila 5 bombardament greu,
– Flotila 6 informaţii şi
– Flotila 1 transport aerian şi legătură.

Din unităţile Flotilei 3 informaţii, Flotila de hidroaviaţie şi Flotila de aerostaţie s-a format prin comasare Baza Specialităţi Aero. Din efectivele de aprox. 16000 oameni care compuneau Aviaţia Militară Regală a României trebuiau să rămână 11500 oameni.

La data de 15 iunie 1946 a urmat o nouă reorganizare ȋn conformitate cu Legea nr. 946/1946 şi cu Ordinul Marelui Stat Major D.L. 01909 ȋn urma căreia ȋn locul Subsecretariatului de Stat al Aerului a fost ȋnfiinţat Inspectoratul General al Aeronauticii cu Direcţia Educaţie, Cultură şi Propagandă având ȋn subordine Comandamentul Aeronauticii, Centrul de Instrucţie Aeronautică şi Centrul de Instrucţie Artilerie Antiaeriană.

Problema menţinerii capacităţii de luptă a armatei şi cea a ȋmbunătăţirii bazei tehnico-materiale a fost subiectul conferinţei din data de 20 decembrie 1946 de la Preşedenţia Consiliului de Miniştri, luându-se cu acest prilej ȋn discuţie refacerea capacităţii de producţie a industriei de profil din România şi/sau importul tehnicii necesare.

Dotarea unităţilor combatante ale Aviaţiei Militare la ȋnceputul anului 1947 cuprindea un număr de 168 avioane de diverse tipuri:
– avioane de vânătoare: IAR-80, Messerschmitt Bf.-109;
– avioane de asalt: IAR-81, Henschel Hs-129;
– avioane de bombardament: Junkers Ju-88, Savoia-Marchetti SM-79, IAR JRS-79, Heinkell He-111;
– avioane de bombardament ȋn picaj Juunkers Ju-87;
– avioane de cercetare/observare IAR-39;
– avioane de transport/legătură Junkers Ju-34, Junkers Ju-52, Feiseler Fi-156 Storch, Fleet 10G.

Ȋn plus, Aviaţia mai avea ȋn dotare şi 108 alte aeronave de diverse tipuri, ȋn special de producţie românească, aflate ȋn uzul şcolilor de aviaţie.

Conform ordinului Ministerului de Război nr. 41900/15.08.1947 publicat prin Marele Stat Major, ordin care avea în vedere prevederile Tratatului de pace, armata terestră, marina şi aviaţia au trecut la o nouă organizare de dislocare şi, concomitent, la o reducere a efectivelor prin demobilizări masive a rezerviştilor şi prin desfiinţări de mari unităţii, incluzând aici şi despăgubirile de război plătite de statul român Uniunii Sovietice (amintim aici submarinele Delfinul, Marsuinul şi Rechinul). În acest fel personalul aviaţiei militare este redus de la aproximativ 16000 la 13009 oameni începând cu data de 20.08.1947.

Partea cea mai urâtă a transformărilor ce au cuprins şi forţele armate a fost reprezentată de menţinerea în poziţii cheie a personalului cu ‘origini sănătoase’ şi care şi-a demonstrat loialitatea şi receptivitatea ‘pentru mutaţiile revoluţionare deschise de actul istoric de la 23 August 1944, pentru revoluţia de eliberare socială şi naţională, antifascistă şi antiimperialistă din România’ conform hotărârilor şi tezelor Conferinţei Naţionale a Partidului Comunist din România (PCdR) din octombrie 1945. În acest sens a mfost înfiinţat pe lângă Marele Stat Major (MStM) Inspectoratul General al Armatei pentru Educaţie, Cultură şi Propagandă (IGAECP) cu o direcţie în cadrul Subsecretariatului de Stat al Aerului alături de patru celule ale PCdR coordonate de organizaţia de partid a Bucureştiului.

Aceste transformări au fost doar primele dintr-un lung şir menit a face din forţele armate, în general, un mijloc de control al maselor aflat în mâna PCdR-ului, ulterior al PCR-ului, lucru reuşit în mare măsură dar care nu a fost şi benefic dezvoltării noastre ca stat şi ca naţie.

Pr. Smaranda-Cătănoaia Cosmin-Ionuţ


3 Comments »

Leave a comment!

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

Be nice. Keep it clean. Stay on topic. No spam.

You can use these tags:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

This is a Gravatar-enabled weblog. To get your own globally-recognized-avatar, please register at Gravatar.