Home » Aviatie militara, featured, headline

Nimic nou pe “frontul din Baragan” sau totul e bine la Baza 86 Aeriana

25 August 2014 No Comment

borceaMinistrul Apararii, Mircea Dusa, a inspectat saptamana trecuta baza aeriana de la Borcea – Fetesti, toate lucrarile fiind “in grafic”.

Desi nu cunoastem ca domnul Dusa sa aiba talente ascunse de inginer, potrivit declaratiilor domniei sale “pe aerodromul de la Feteşti, lucrările sunt în grafic”. Cum nici noi nu avem valente ingineresti, ba nici n-am mai fost pe la Borcea de ani de zile, nu ramane decat sa avem incredere in ceea ce a spus ministrul.

Si daca nu ne credeti pe cuvant, avem si-un comunicat al Ministerului Apararii referitor la vizita lui Dusa si, in general, la ce se intampla acum la Borcea:

Lucrările de modernizare prevăzute în proiect, a cărui valoare totală este de 32 milioane de euro, vizează sistemul de frânare de avarie, platformele de parcare şi de mentenanţă ale aeronavelor, depozitele de muniţii şi cele de carburanţi, hangarul de mentenanţă, dar şi pista de aterizare-decolare.

“Aeroportul de la Feteşti va deveni unul la standarde NATO, compatibil cu tehnica de dirijare şi de operare a zborurilor avioanelor F-16, care vor intra în dotarea Armatei României la începutul lui 2016”, a spus ministrul Duşa.

De asemenea, ministrul apărării naţionale a arătat că lucrările de modernizare a pistei sunt realizate în proporţie de 42%, termenul de încheiere pentru acest segment al proiectului fiind luna noiembrie 2015, când vor fi finalizate şi celelalte obiective.

Din bugetul M.Ap.N. sunt alocate 11 milioane de euro pentru acest proiect de modernizare, iar din finanţările prin Programul NATO de Investiţii în Securitate (NSIP), aproximativ 21 milioane de euro.

Leave a comment!

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

Be nice. Keep it clean. Stay on topic. No spam.

You can use these tags:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

This is a Gravatar-enabled weblog. To get your own globally-recognized-avatar, please register at Gravatar.