Realimentare in aer pentru pilotii romani de F-16

f16Piloti romani aflati in Portugalia pentru a face trecerea pe avionul F-16 au efectuat recent una dintre cele mai interesante misiuni, aceea de realimentare in aer.

Dupa cum ne informeaza colegii de la Cer Senin, acest tip de misiuni rerpezinta o parte a “scolarizarii” pilotilor nostri pe noul tip de avion pe care il vor utiliza din aceasta toamna.

“Conform etapelor de pregătire, piloții trebuie să parcurgă programul de trecere pe aeronavă “Initial Qualification Training – IQT”, în cadrul căruia se familiarizează cu caracteristicile de zbor ale avionului F-16 și execută primele zboruri în simplă comandă.

După finalizarea programului de trecere pe aeronavă, piloții români parcurg programul “Initial Mission Qualification Training – IMQT”, în cadrul căruia sunt instruiți pentru executarea misiunilor de apărare aeriană și de atac aș țintelor terestre cu toate categoriile de sisteme de armamente ce vor intra în dotarea Forțelor Aeriene Române.

Ulterior, în funcție de nivelul de experiență și de calificările obținute, sunt pregătiți piloți lideri de formație,piloți instructori și piloți pentru executarea zborurilor tehnice”, se arata in materialul Cer Senin.

Pentru mine, astfel de misiuni executate de pilotii nostri reprezinta o surpriza foarte-foarte-foarte placuta. Desi era logic ca vor exersa si acest lucru, parca nu ma asteptam.

La mai mare, baieti!

17
Leave a Reply

avatar
9 Comment threads
8 Thread replies
0 Followers
 
Most reacted comment
Hottest comment thread
8 Comment authors
VAdimihaiLanceRCezar Recent comment authors

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

  Subscribe  
newest oldest most voted
Notify of
Jap
Guest
Jap

La ce ne trebuie nouă realimentare aeriană mîncațiaș? Că doar nu avem teritoriul ivanilor. Se pare că 2 rezervoare externe sub aripi nu ne mai ajung în romînia.

Ma.ta
Guest
Ma.ta

Nu sti nimic…

stm
Guest
stm

o afirmatie idioata! La ce ne trebuie facultati de medicina , ca oricum nu avem spitale, la ce ne trebuie scoli de aviatie ca oricum nu avem destule avioane, la ce ne trebuie scoli ca oricum nu ne place cartea… Ne palce sa ne complacem cu mizeria in care traim desi suntem mai destepti decat toti.

Cezar
Guest
Cezar

Afirmatie Jap style! 🙂

Jap
Guest
Jap

În afară de PR,la ce ne trebuie nouă realimentare aeriană mîncațiaș? Vreau un răspuns logic. Știe careva?

Jap
Guest
Jap

Mă omori cu zile LanceRe. Nu confundați rapandulele noastre cu f-16 polonez noi-nouțe. Vreau un răspuns logic. La ce nu trebuie nouă realimentare aeriană?

Cezar
Guest
Cezar

Asta e procedura, omule….ce nu intelegi? Nici eu nu am tranvai in orasul in care locuiesc, atunci de ce imi mai pun aia intrebari la examenul auto despre depasirea pe linia de tranvai?! Ca asa trebuie.

Jap
Guest
Jap

Cezare,cum i-am spus lui LanceR îți zic și ţie: Nu s-au dus polonezii cu mirificele lor,ălea noi-nouțe și ne ducem noi cu anticile noastre,sper că glumești. Forța fie cu tine.

mihai
Guest
mihai

In curand se vor face exercitii de aterizare pe portavion.
Poate ne cumparam.
Oricum pilotii nostrii vor dovedi ca pot si inca f.bine.

Jap
Guest
Jap

Doar că scrie în caietul de sarcini și fișa postului? Adică mai pe romînește,am executat și noi realimentarea aeriană (no să ne trebuiască niciodată) doar să nu rămînem de căruță și să rîdă vecinii de noi.

Adi
Guest
Adi

Pentru ca e una din manevrele pe care trebuie sa le stii ca sa fii calificat sa zbori pe avionul ala. Daca pilotii nu termina programul de antrenament cine ii certifica?
Nici ejectorul de la scaun nu o sa ne trebuiasca niciodata, dar toti pilotii stiu exact unde este si cum se foloseste. Sau cum se scoate siguranta rachetei de declansare a parasutei balistice – nu am scos niciodata siguranta, dar stiu cum sa o fac desi nu intentionez vreodata sa aterizez atarnat in parasuta.

Jap
Guest
Jap

Fack the calificare Adi. Realimentarea aeriană nu ne ajută pe noi cu nimic. A fost un simplu exercițiu și nimic mai mult. Adi tu vorbești despre ’16 de parcă ar fi miezul din dodoașcă,săți dau o veste nasoală: Pe lumea asta sînt pasări mult mai capabile decît ’16. Forța fie cu voi.

V
Guest
V

LanceR, povestea cu “italienii in Golf” sounds funny.
Do you have a link where I can find the story ?

Jap
Guest
Jap

Vrem link’ul LanceRe.