Home » Aviatie militara, Constructii de aeronave, featured, headline

Rolls Royce cumpara Avioane Craiova?

24 October 2011 No Comment

Deşi abandonată de statul român de foarte mulţi ani, Fabrica de Avioane din Craiova reuşeşte încă să mai stârnească interesul investitorilor străini. Aşa se face că fosta uzină este principalul punct de atracţie pentru întâlnirea de lucru de la sfârşitul acestei luni, care îi va aduce faţă în faţă pe oamenii de afaceri craioveni şi pe unii dintre cei mai mari investitori ai lumii. Senatorul PSD Lia Olguţa Vasilescu spune că îşi doreşte ca, la finalul acestei întâlniri, multe dintre problemele cu care se confruntă economia oraşului să dispară, iar craiovenii să câştige noi locuri de muncă.

„Pe data de 27 octombrie, la Craiova, va avea loc o întâlnire între oamenii de afaceri din oraş şi unii dintre cei mai mari investitori ai lumii. Este un demers pe care noi l-am iniţiat în urmă cu un an, atunci când l-am adus la Craiova pe directorul pentru Europa al Rolls-Royce, Paul Kaye, care a fost foarte interesat de Fabrica de Avioane. Nu am făcut publice discuţiile până acum, pentru că am aşteptat să se finalizeze ceva şi am aşteptat ca investitorii mari să ajungă la Craiova. Acum putem da vestea cea bună, pentru că la sfârşitul acestei luni mulţi dintre aceşti investitori vor veni la noi în oraş“, a declarat Lia Olguţa Vasilescu, care a precizat că au fost invitaţi, în special, investitorii care au deja puncte deschise în Uniunea Europeană. Senatorul PSD a spus că, până acum, au confirmat prezenţa reprezentanţii unora dintre cele mai mari companii la nivel mondial, aşa cum sunt Honeywell, Mott MacDonald sau Makino.

Şansă pentru Fabrica de Avioane

Aşa cum spuneam încă de la început, unul dintre punctele de interes îl reprezintă Fabrica de Avioane, societate care a trecut printr-o serie considerabilă de încercări de privatizare eşuate. „Cu Rolls-Royce purtăm discuţii de aproape doi ani. Ei au spus că au comenzi de peste un miliard de euro şi căutau să le dea undeva pentru că nu aveau posibilitatea să producă toate componentele. Din păcate, am avut până acum un blocaj la nivelul Ministerului Economiei strict în ceea ce priveşte această companie, însă nu aş vrea să intru în detalii pentru că există negocieri şi n-aş vrea să interpun politicul în această chestiune“, a precizat Olguţa Vasilescu. Aceasta a precizat că cei de la Rolls-Royce nu sunt singurii interesaţi de Fabrica de Avioane, ci mai sunt şi alte firme care ar putea prelua această uzină. „Eu cred că dacă ei vor să investească aici, nu doar că vor salva Fabrica de Avioane, ci întreaga platformă industrială a oraşului. Nici măcar nu trebuie să cumpere ceva aici, ci doar să dea nişte comenzi“, a adăugat parlamentarul social-democrat.

Locuri de muncă fără culoare politică

Pentru a evita orice fel de speculaţie pe marginea acestei întâlniri, Lia Olguţa Vasilescu a precizat că la această întâlnire au fost invitaţi cei mai importanţi oameni de afaceri ai Craiovei, fără să se ţină cont de culoarea lor politică. „Sunt invitaţi cei mai importanţi oameni de afaceri din oraş. Nu am ţinut cont de culoarea lor politică atunci când i-am invitat, deoarece oamenii care lucrează în fabricile lor nu au culoare politică. Ne aşteptăm ca la această întâlnire să se găsească soluţii astfel încât cei de pe platforma industrială să poată avea comenzi şi să lucreze. Cu alte cuvinte, vrem să oferim noi locuri de muncă în Craiova, mai ales că, aşa cum ştiţi, investiţia de la Ford nu a reuşit să ajungă la cifra de 7.000 de angajaţi pentru anul acesta, iar o altă investiţie în Craiova nu a mai venit de foarte multă vreme. Aşadar, speranţa noastră este ca, la finalul acestei întruniri, să existe cât mai multe parteneriate“, a declarat senatorul PSD, care a adăugat că, alături de oamenii de afaceri craioveni, la întâlnire au fost invitaţi reprezentanţii tuturor firmelor prezente pe platforma industrială a oraşului.

O întâlnire de miliarde… de dolari

Alături de gigantul Rolls-Royce, care nu mai are nevoie de nicio prezentare, la întâlnirea programată pentru data de 27 octombrie a.c. vor participa şi câteva firme mai puţin cunoscute publicului larg, dar care au sute de mii de angajaţi şi cifre de afaceri de ordinul miliardelor de dolari. Printre acestea:

Honeywell – este o companie americană ce activează în industria aerospaţială şi a apărării, precum şi în producţia de materiale specializate. Compania acţionează deja în România printr-o fabrică de turbosuflante în Bucureşti, o fabrică de senzori în Lugoj şi o reprezentanţă de vânzări pentru produsele de automatizare.

Makino – lider mondial în fabricarea de utilaj greu, Makino este, de fapt, un grup de companii: producător de centre de prelucrare, o companie de software, de inginerie, de finanţare şi de servicii integrate.

MottMacDonald – este o companie de management, inginerie şi consultanţă prezentă în peste 140 de ţări şi cu o cifră de afaceri de peste un miliard de euro.

Portsmouth Aviation – este o companie ce activează în sectoarele de apărare, inginerie şi cel nuclear, care doreşte să-şi dezvolte o platformă de proiectare şi fabricare în industria aviatică.

Sursa: indiscret.ro

Leave a comment!

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

Be nice. Keep it clean. Stay on topic. No spam.

You can use these tags:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

This is a Gravatar-enabled weblog. To get your own globally-recognized-avatar, please register at Gravatar.