Romania isi vinde avioanele MiG-29Romania sells its MiG-29 jets

Read Time:3 Minute, 8 Second

mig 29 mkRomania isi vinde avioanele reactive MiG-29. Din cele peste 20 aflate la un moment dat in dotarea Fortelor Aeriene, in prezent se mai afla in stocare doar 12.

MiG-ul 29 a fost pentru ceva mai mult de un deceniu cel mai modern avion militar al Romaniei. Primele aparate au fost livrate in zilele tulburi ale Revolutiei din 1989, ajungandu-se in anii urmatori la un total de 21 de asemenea avioane.

Desi au fost cele mai moderne si cele mai bune avioane militare, MiG-urile 29 au avut o viata extrem de scurta in cadrul Fortelor Aeriene Romane. Lipsa banilor si, mai ales, a interesului celor de la putere au facut ca in anul 2004 ele sa fie scoase oficial din dotare, dupa ce si-au consumat resursa de zbor iar cei responsabili n-au considerat ca aceasta trebuie prelungita.

Din 2004, MiG-urile au fost stocate in conditii improprii pe aerodromul Mihail Kogalniceanu, de langa Constanta, acolo unde, de altfel, au si zburat.

Nu dupa mult timp s-a luat decizia valorificarii acestor adevarate bijuterii. Astfel, avioanele au fost decompletate, fiind vandute pe bucati clientilor interesati de diferite piese.

„În perioada 1989-1994 au intrat în dotarea Forţelor Aeriene Române 21 de aeronave MiG-29, care au fost scoase din înzestrare printr-o Hotărâre a CSAT din anul 2004, intrând în procedură de valorificare. În prezent, Forţele Aeriene mai au în administrare 12 aeronave de acest tip, dislocate la baza Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa”, este anuntul biroului de presa al Ministerului Apararii.

Cea mai recenta livrare de componente catre un client strain a avut loc in urma cu cateva luni, atunci cand Polonia a cumparat mai multe motoare. Motoare pe care le va folosi la propriile avioane MiG-29, pe care le utilizeaza si pe care va continua sa le utilizeze ani buni.

Cele 12 avioane ramase in inventarul Fortelor Aeriene Romane sunt, in mare, niste epave care nu vor mai zbura niciodata pentru ca ar costa mai mult revitalizarea lor decat achizitionarea unora noi.

Astfel, nu ne ramane decat sa plangem dupa ce-am avut si n-am stiut sa ingrijim.mig 29 mkRomania sells its MiG-29 jets. Of the more than 20 fighter that were equipping the Air Force at one point, there are currently in storage only 12.

The MiG-29 was for more than a decade the most modern military aircraft of Romania. The first fighters were delivered in the troubled days of the 1989 Revolution and continued in the following years to reach at a total of 21 such planes.

Although they were the most modern and best overall military aircraft, the MiGs had a very short life in the Romanian Air Force. Lack of money and, above all, lack of interest of those in power have made them to be officially removed from the Air Force inventory after their flight resource expired and those responsible didn’t want it to be extended .

Since 2004, the MiGs were stored in improper conditions at MK airfield, near Constanta, where they flew. Not long after this, the goverment decided to capitalize these absolute jewels. The decomplete planes were sold by pieces.

„During the period 1989-1994, 21 MiG-29 fighters equipped the Romanian Air Force. They were removed from the endowment by CSAT decision in 2004, entering the recovery procedure. Currently in the Air Force administration we have 12 aircraft of this type, deployed to the MK airfield, Constanta”, announced the press office of the Ministry of Defense.

The latest delivery of components to a foreign client took place a few months ago when Poland bought several engines. Engines that will be used for their own MiGs 29.

The 12 remaining aircraft Romanian Air Force inventory are largely wrecks that will not fly again.

About Post Author

Marius Doroftei

Fondator si redactor-sef al site-ului AviatiaMagazin.com, jurnalist cu peste 10 ani de experienta in presa online, pasionat de tot ce tine de aviatie, in special de cea militara.
Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

22 thoughts on “Romania isi vinde avioanele MiG-29Romania sells its MiG-29 jets

  1. Nu era mai usor sa le vindem in 2004, atunci cand inca era ceva de capul lor, decat acum ca-s niste ruine ruginite, dupa 10 ani de stat in intemperii!? Eu nu inteleg de ce tin hangarele goale pe MK, iar MIG-urile 29 stau in ploaie, vant, soare, zapada e.t.c……daca tot vor sa le valorifice. Macar sa arata bine, daca tot nu mai zboara!

    1. Teoretic era mai usor, dar practic nu. Asta pentru ca nu le-am vandut, din cate stiu eu, intregi, ci le-am dat pe bucati. Azi 3 motoare, maine niste componente hidraulice si tot asa. Ce-a ramas a mers la taiat.

      Germania le-a dat pe-ale ei gratis polonezilor iar Moldova a reusit sa le vanda in SUA doar pentru ca altfel exista riscul sa ajunga prin niste state care le-ar fi folosit impotriva americanilor.

      Ideal ar fi fost sa le tinem in stare de zbor, asa cum au facut bulgarii si ungurii pana acum 2-3 ani, si eventual sa le modernizam in paralel cu 21. Iar cand LanceR-ul era retras nu ramaneam in fundul gol si eram cumva obligat sa cumparam vechiturile portugheze.

  2. Parca proiectul MIG 29 Snyper a murit datorita motorului, sau mai bine spus refuzul rusilor de al furniza. Eu cel putin asa stiu…Ce se putea face cu ele fara motoare si ce alt motor putea fii pus pe ele ca sa zboare? Asta e….vom zbura cu 12 F 16 TH si 25 de IAR 99 Soim si Standard. Macar daca pastram si modernizam IAR 93 Vultur (peste 80 de bucati), cu Elbit si parca ma simteam mai in sguranta decat cu ce avem acum. Asa cum erau ele, dar macar aveai ce ridica in aer….. 🙁 Cu un nou motor, un radar integrat, cum se vrea la IAR XT, poate cel de pe lancer, arme noi si electronica/avionica israeliana deja implementata de noi, ar fi iesit o treaba cat sa putem trece prin tranzitia asta pana la generatia a IV-a…daca o veni vreodata si pe la noi!

    1. PS….in ritmul asta, peste 15 ani, atunci cand o sa retragem Soimii de pe cerul patriei si astea 12 carute portugheze, o sa ajungem ca Georgia si aviatia ei. O sa o inchidem si ne luom gandul ca vom mai putea avea vreodata asa ceva! Ca sa mai fi sperat la ori si ce in acest domeniu, nu ar fi trebuit sa ne distrugem cu bunastiinta capacitatile interne de proiectare si productie in domeniul aviatic civil si militar. De altfel, ca si in restul insustriei militare si civile. Shalom….

    2. Sniperul a murit din cauza unui concurs de imprejurari. Pe de o parte au fost rusii, care vedeau in Sniper un concurent direct pentru al lor MiG-29 SMT si care, evident, nu erau foarte dispusi sa ne ajute. Dar cu bani si cu tact, era o problema rezolvabila. Problema cu rusii a fost una mai mare pentru israelieni, pentru ca ei voiau sa faca din Sniper un pachet standard de upgrade pe care sa-l propuna tarilor ce aveau MiG-29.

      Pe de alta parte, a fost ignoranta, nepasarea si reaua-vointa alor nostri. S-au modernizat peste 100 de la MiG-uri 21, insa unele dintre ele erau la final de resursa si au fost casate destul de repede dupa modernizare. Se putea opta lesne pentru un „pachet” cu mai putine 21 si cu o escadrila extinsa de 29, dar…

      Probabil ca au fost si interese mari ca avioanele noastre sa devina donatoare ieftine de piese de schimb pentru altii.

    3. Din cate stiu eu, IAR-93 avea mari probleme de constructie. A fost facut in vremea in care ceausescu dorea ca totul sa fie indigen, asa ca mai toate componentele au fost fabricate in tara. Iar astea nu erau de cea mai buna calitate.

      De altfel, se stie ca exista mari diferente intre performatele Vulturului nostru si ale Orao-ului sarbilor. Al lor fiind mai bun, mai performant si, foarte important, mult mai fiabil. Astfel ca modernizarea lui 93 ar fi fost, probabil, o risipa inutila de bani.

      Cat priveste IAR XT, el nu exista. Exista doar niste planuri semioficiale si destul de vagi. Avioane Craiova nu mai are in momentul asta capacitatea de a pune in practica proiectul XT si chiar daca ar avea-o am auzit destule voci care spun ca reproiectarea, remotorizarea si modernizarea lui 99 ar fi mai scumpa decat dezvoltarea unui avion nou. Deci XT e mort si ingropat. E doar un subiect de discutie, un „ar fi putut sa fie”.

      1. Domnule admin, te inseli amarnic in toate informatiile pe care le furnizezi.

        1. Iar-93 putea fi si merita modernizat. Chiar daca avea acele „probleme” de constructie nu este ca si cum nu puteau fi remediate. mai ales cu ajutorul sarbilor urmand „exemplul” sarbesc. Pe langa asta sarbii s-ar fi implicat foarte mult in proiectul de modernizare ei avand la randul lor un numar semnificativ de vulturi. In plus am fi vandut sarbilor radare de pe Lancere cu care si-ar fi modernizat la randul lor flota.

        2. „reproiectarea, remotorizarea si modernizarea lui 99 ar fi mai scumpa decat dezvoltarea unui avion nou” – niciodata, niciodata nu va fi mai scumpa decat dezvoltarea unui avion nou. habar n-ai ce implica dezvoltarea unui proiect de la 0.

        1. Este foarte posibil sa ma insel, nu sunt detinatorul adevarului absolut. Sigur, problemele lui 93 puteau fi rezolvate, desi nu prea stim cat ar fi costat eventuala rezolvare a problemelor. Sigur ca putea fi modernizat, desi nu stim daca ar fi avut vreun rost sa modernzizam un avion proiectat pentru atac la sol, submotorizat si destul de vechi.

          Cat priveste reproiectarea lui 99, dati-mi voie sa cred ca nici dvs. nu prea stiti ce inseamna asta. Nu e vorba doar despre reproiectarea partii din spate a avionului si schimbarea motorului, pentru ca nu vorbim de o unitate modulara. E vorba despre, posibil, redesanarea aripilor si stabilizatoarelor, e vorba despre schimbarea unor materiale din structura avionului pentru ca fortele care ar actiona asupra lor ar fi altele si tot asa.

          Iar cand vorbim despre asemenea schimbari majore pentru un lot de 15, poate 20 de avioane, dati-mi voie sa cred ca mai rentabila ar fi proiectarea si constructia unui avion complet nou.

          E ca si cum ai vrea sa pui motor de Ferrari pe Dacia Logan. Nu pui doar motorul. Ii modifici si structura de rezistenta, ca sa-l poata duce, ii schimbi cutia de viteze, franele, rotile etc.

  3. Pai tocmai asta cred ca ar trebui facut. Un nou avion de catre INCAS si executat de avioane Craiova. Cat timp dureaza proiectarea lui, se poate pune fabrica la punct pentru executie. Nu stiu cati dintre voi ati intrat pe site-ul intortochiat ai INCAS, dar daca o veti face, veti vedea ca de ani buni proiectele lor au ca obiectiv insusirea cunostintelor moderne ale unui aparat de zbor(studiul materialelor compozite, aerodinamica si ce ar mai putea face INCAS), plus proiectul COMOTI pentru insusire modalitati de constructie motor modern de avion. Uite articolul: http://www.rumaniamilitary.ro/veriga-lipsa
    Eu cred ca asta-i singura sansa pentru a putea exista viata si dupa retragerea Soimilor. Asta daca nu cumva se prefera importul de SH-uri de afara!

    1. Astea cu „ar trebui facut” sau „o sa se faca” sunt geniala. Nimic nu „se face” nici macar in tarile dezvoltate, cu atat mai putin la noi.

      De capacitatea industriei romanesti de a construi un avion reactiv eu ma indoiesc sincer. Nu e neaparat vorba despre oameni, desi marea majoritate a specialistilor au plecat spre salarii mai mari, ci despre tot ce s-a distrus in ultimii 20 de ani.

      Site-ul INCAS e frumos, dar proiectele prezentate acolo sunt vechi. Cred ca si eu si tu si oricine, cu putin antrenament, punem pe hartie un proiect d-ala, pentru ca la teorie nu ne-ntrece nimeni.

      Revenind, ca Romania sa construiasca un avion si sa-l doteze cu un motor indigen ar fi nu o minune, ar fi minunea minunilor. In afara SUA, toti cei care au dezvoltat avioane militare in ultimii ani isi cam plang de mila, incepand cu francezii si al lor Rafale si ajungand pana la suedezi sau brazilieni. Pentru un asemenea proiect papa muuuuuuulti bani, presupunand ca ai industria. Cand nu ai nici industrie, e deja utopie.

      Si imagineaza-ti cum ar fi ca Romania sa construiasca un motor de la zero pentru 20-30 de avioane cand suedezii au folosit pentru ale lor +100 de Gripen motoare americane. Nu are nicio urma de eficienta aceasta decizie.

      Repet, pe hartie multe lucruri par geniale. In practica sunt niste utopii.

  4. Eu nu vorbeam neaparat de constructia unui avion supersonic 100% romanesc, autohton, asa cum avea in minte Ceausescu, ci de studiile aprofundate ale acelora care-l pot construi. INCAS COMOTI, Turbomecanica si Avioane Craiova(eventual). Eu mai degraba as vedea un urmas al Lui 93 si 99, poate ceva combinat, bimotor, subsonic, modern…..sau chiar un avion supersonic de mici dimensiuni, ominorl cu posibilitati CAS, dupa modelul IAR 95, facut cu Elbit. Asta putem face, numai ca nu vrem. Si nici nu vom putea pana ce nu va veni o mana de fier la conducere, ca a lui Ceausescu la putere. A nu se intelege nu comunist batran si indoctrinat! Doar o mana de fier si o minte de aur….

    1. Nu, nu putem face.

      Sau putem face, dar ar insemna o risipa inutila a muuuuultor bani.

      Repet, nu are nicio logica ideea de a construi un avion in Romania pentru Romania. Ar fi vorba de cateva zeci de bucati, o mare pierdere de resurse doar pentru a arata (cui?) ca putem si noi. Iar avionul nici n-ar fi competitiv, ar iesi o chinezarie de generatia 3++, poate generatia 4 cu investitii suplimentare. Asta in timp ce toata lumea se indreapta spre dronele de generatia a 6-a.

      Am ajunge in situatia ca peste 10-15 ani sa avem un avion nou, romanesc, conceput si construit pe platforme invechite, care n-ar fi bun decat de zburat la mitinguri.

      1. Asta inseamna ca odata cu retragerea Soimilor vom importa un amarat de avion de antrenament si CAS. Industria romaneasca = cu 0 (zero). Nici macar atat nu mai suntm instare si nu mai vrem sa facem. Una peste alta, nu vad de ce urmasul soimuli ar trebui sa fie mai avansat de generatia a IV, ca doar nu se vrea supersonic multirol sau de superioritate aeriana….doar antrenament si CAS, pentru trecerea pe avioanele importate de Romania, F 16 TH sau ipoteticul F 35. Actuala flota de IAR nu mai rezista mult si e conceptual si tehnic invechita (fara radar,motor slab, fara materiale compozite in componenta sa e.t.c.)Cat despre drone, atunci nu mai e nevoie de aparat de antrenament pentru piloti…dar nu-i bai, ca noi din alea nu vom avea niciodata! 🙂 A doua varianta e mai simpla. Se poate lua o licenta de la un producator strain, transfer de tehnologie sau producerea in colaborare cu alta tara, cum am facut cu IAR 93. La 100 de exemplare constriite pentru noi si inca 2 – 3 tari renteaza crearea unui asemenea proiect. Daca nu ma insel, Moldovei i sa propus achizitia de IAR 99 Soim sau ceva de genul. Indiferent ce se va intampla, ideal este ca acel avion sa fie construit in Romania, tehnologia sa fie asimilita de producatorii autohtoni, asa cum face Turcia. Cat de greu ne-a fost noua sa relansam industria asta pe timpul comunistilor, iar acum renuntam la ea de bunavoie. Rolul CSAT-ului care e, daca accepta tacit distrugerea industriei de aparate, ramura cu ramura!?

        1. Trebuie sa intelegi ca, pe langa costurile uriase, nimeni nu prea are interes ca din Romania, sau de oriunde, sa apara inca un avion pe piata. In urmatorii ani se va da drumul exportului de avioane chinezesti care vor „rupe” piata cu preturile lor, deci clientii vor fi tot mai greu de gasit.

          99 a fost propus mai multor tari incepand cu 1990, insa toti cei interesati se intrebau, mai in gluma, mai in serios, daca avionul e atat de bun, de ce nu-l cumpara Romania? O comanda serioasa, de 50-60 de bucati, sa arate ca exista incredere in produs si potential de devoltare. Pentru ca nu poti sa construiesti un avion, sa cumperi tu 20 de exemplare si sa speri ca vei da la export inca 200 ca sa merite investitia.

          Sansa noastra era achizitia unui multirol nou si un program consistent de offset, cu investitii straine in industria noastra. Atunci se putea discuta despre producerea unor componente la noi in tara, scolarizare specialisti, locuri de munca specializate si tot asa… Cum se merge pe ideea de mana a treia, industria, ce-a mai ramas din ea, o sa moara in urmatorii ani.

          Craiova va mai rezista cat va rezista si Soimul, asta daca nu se va muta mentenanta la Bacau, iar Aerostarul se va orienta catre alte contracte cat va mai exista MiG-ul 21. Dupa asta… ei stiu.

          1. Esti foarte anti-romanesc domnule. As fi curios ce o sa faci cu aviatia ta de razboi luata de la altii cand aceeia vor vinde informatiile despre avioanele tale inamicului sau cand o sa iti taie aprovizionarea cu piese si avioane deoarece inamicul plateste mai mult sau are aranjamente facute dinainte. Chiar daca nu sunt cele mai bune, lucrurile facute in tara iti dau autonomie, iar armata garanteaza cetatenilor autonomia, daca tu o faci sclava tehnologiei externe, la ce bun sa o mai tinem?. Suedezii si francezii tin de aviatia lor cu un scop, la fel si sarbii si altii cu proiecte autohtone, in caz de ceva nu poti sa stai sa iti vina piesa de la 6000km din America, asta daca o trimite si nu te amana. Asta e parerea mea, poti sterge comentariu daca nu se incadreaza cu ideeile noi, nu ma afecteaza cu nimic

  5. Motivul pt care mig-ul 29 a avut de suferit a fost determinat de intrarea noastra in NATO, decizia care a reprezentat in cele din urma racirea Romano-Ruse mai mult decat niciodata.
    In concluzie: fiind un inamic al Imperiului Rus, vecinul nostru din capatul celalalt al Marii Negre a spus..ok.. vreti NATO…de la noi nu mai primiti sprijin tehnic pt Mig-29 (probabil si mi-8)…va descurcati voi cum stiti mai bine..dar fara noi 🙂

    1. Mig29 o bijuterie de avion pentru că l-am exploatat ca armurierul de la mk nr de telefon al lui ștefan ovidiu este xxx,sa sperăm că se vor baga bani in mig29 pt mk.cta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous post <!--:ro-->Miting aviatic la Cluj – Sambata, 26 octombrie<!--:--><!--:en-->Air Show at Cluj, on saturday<!--:-->
Next post <!--:ro-->Rusia a trimis doua bombardiere strategice in Venezuela | Video<!--:--><!--:en-->Two Russian strategic bombers, deployed to Venezuela | Video<!--:-->