Home » Aviatie civila, featured, headline

Sarmizegetusa a aterizat pe Otopeni

24 May 2017 6 Comments

Miercuri, 24 mai, anul Domnului 2017, a pus rotile pe pista Aeroportului International Otopeni numita Sarmizegetusa. Cum, nu stiti inca cine e Sarmizegetusa? Pai e Boeingul 737-800NG inchiriat de Tarom!

Bun, stiti ca nu ne ascundem dupa deget si ca de fiecare data v-am spus lucrurile fix asa cum le-am vazut, chiar daca unii sau altii s-au mai suparat.

Surpriza placuta la evenimentul de miercuri a fost ca Taromul mi-a confirmat prezenta marti seara, undeva in jurul orei 20:00. O surpriza foarte mare pentru mine, am mai scris despre ea, felicitari celor de la relatii cu presa din companie. Buna treaba!

Sosirea in tara a avionului era anuntata pentru ora 10:30, am fost chemati la Otopeni de la 09:30, iar avionul a survolat aeroportul pe la ora 11:00. Un detaliu, o sa spuneti. Revenim mai tarziu la el.

Am ajuns la Otopeni fix la ora indicata, punctual ca un tren japonez de mare viteza. In parcarea salonului de smecheri erau deja multi oameni, care la o barfa, care la o tigara, care isi mai dezmortea obiectivul camerei. Dupa o eternitate am trecut si de controlul de securitate si am iesit pe platforma. In soare. Nu stiu de ce am facut asta. Peste o ora de stat in soare. Ma rog, e vina mea, cred ca puteam ramane inauntru daca voiam.

Trec zecile de minute, ma arde soarele pentru sapca a ramas in masina, se mai strange lumea pana cand ajungem un grup de proportii apreciabile. Baietii cu camerele de la TV-uri s-au agitat serios sa prinda pozitii “in fata”, si-au luat tepe cu unele curse de linie pe care le-au confundat cu bijuteria Boeing, ma rog, treaba lor. Pe la 11 a aparut si mult asteptatul 737-800NG, flancat de doua F-16. Auzisem ca ar fi trebuit sa fie patru, la Otopeni au venit doua. Marturisesc ca am venit mai mult pentru F-uri decat pentru Sarmizegetusa si ca sunt cumva dezamagit ca n-am vazut o rupere de formatie, n-am auzit un fortaj, iar low-pass-ul numai low n-a fost. Dar stiu ca n-a depins de baieti, ca 737 era vedeta zilei.

Mai departe, avionul a aterizat, a fost intampinat cu tunurile de apa, s-au tras scarile si… gata! Eu am plecat in momentul asta, n-am mai intrat in el, nu m-am plimbat pe langa el, nu i-am simtit mirosul de nou.

Ca exercitiu de imagine, Tarom a dat lovitura. A avut cam toate posturile TV, presa “de profil”, spotteri si restul. Deci evenimentul a avut o expunere extraordinara. Problema e ca evenimentul n-a prea fost eveniment. Sa sarbatoresti cu atat de mult fast intrarea in dotare a unui B737 inchiriat e ca si cum ai face gratar in fata blocului dupa ce-ai facut leasing la Logan.

Inchirierea a doua avioane noi e de salutat in conditiile specifice de la noi, dar e un lucru cat se poate de normal pentru o companie aeriana. Ce sa mai spuna Blue Air, care zboara 737-8NG? 🙂

De asta evenimentul mi s-a parut extraordinar de fortat. Inchiriezi doua avioane mici si ieftine, aduci unul in tara si faci moment cu premierul, ministrul de Interne, cel de la Transporturi si cu seful unui partid… Serios? Si aia au venit ca sa ce? Nu cumva dragnea si ai lui au controlat Taromul ani de zile in mandatele lui ponta? Nu cumva Tarom trebuia sa aiba avioane noi, si nu doar doua, de ani buni? Cu ce obraz vii acum sa te lauzi cu inchirierea a doua 737? Macar daca erau 20, sa stii ca faci o treaba. Dar doua?

Repet, inainte sa se activeze cei cu compania in suflet. Ca exercitiu de imagine, Tarom s-a descurcat foarte-foarte bine. Excelent chiar. Nu vad cum putea scoate mai mult din acest eveniment. Dezavantajul expunerii este modul in care a fost aceasta obtinuta.

Daca eu eram sef la Tarom nu ii chemam neam pe grindeanu, carmen dan si dragnea. Cel mult cuc, in calitatea lui de ministru al Transporturilor, mai ales dupa toate aparitiile televizate. Si in niciun caz nu solicitam escorta F-urilor. Pe bune! Asta se face fie la airshow-uri, fie la evenimentele speciale, marcate prin low-pass-uri adevarate (gen sosire A380; stiu, visez), fie la achizitii cu adevarat importante si impresionante de avioane.

Asa, concluzii pe scurt: un eveniment foarte bun pentru companie, foarte fortat din punctul meu de vedere. Mi-a placut ca am ajuns pe platforma la Otopeni, mi-a placut ca am vazut si din perspectiva asta avioanele trase la terminal, mi-a placut ca am vazut F-urile si mi-a placut si Sarmizegetusa.

6 Comments »

  • Cezar said:

    @LanceRe,

    Pai vezi, de asta nu esti tu sef la Tarom, ca ai alte idei decat sefii adevarati. Si daca printr-un miracol erai ‘The Boss’ acolo, daca nu il invitai de Dragnev&CO, de azi nu mai erai sef oricum, capisci? 🙂

    Acum lasand gluma laoparte, este important ca dupa aceste 2 avioane inchiriate, sa continue achizitiile de care tot vorbeau atata amar de vreme!

  • Mihai T. said:

    foarte bine LancerRe, sa fie intr-un ceas bun si sa ajunga sa depaseasca cei 10 ani de leasing operational, cu profit pentru compania de stat Tarom si sa permita platirea celor 350.000 euro (sau usd) x 2 aeronave p.l., 8.4 mil p.a. total cu o marja de profit considerabila care sa contribuie la dezvoltarea companiei.

    • LanceR said:

      Foarte grav e ca am ajuns sa vorbim despre sumele din contractele companiilor de stat pe surse. Cum e posibil sa nu se faca public costul leasingului?

      • Mihai T. said:

        si eu sunt de parare ca nu este in regula sa nu se comunice complet, transparent suma de lease, deoarece vorbim in continuare despre o companie de stat, actiuni ale statului, despre care se poate interesa pentru informare chiar si bunica mea atata timp cat i se retine impozit bs/basfs din pensia lunara…

  • gabriel neacsu said:

    Acu` stau stramb si fac un calcul matematic drept,zic eu .Daca rata lunara este de 400.000 euroi,la doua curse zilnice cu un grad de ocupare optimist de 80% (150 de pasageri ) ,rezulta ca 44.444444 euroi din pretul fiecarui bilet se duc pe leasing.Pai or sa care numa` seici pe ruta Ferentari-Dubai ?

  • Raptor said:

    Cine a avut mareata idee de a pune numele “Sarmisegetuza” aparatului?
    Astia nu stiu ca Sarmisegetuza a cazut, atat de tampiti sunt?

Leave a comment!

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

Be nice. Keep it clean. Stay on topic. No spam.

You can use these tags:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

This is a Gravatar-enabled weblog. To get your own globally-recognized-avatar, please register at Gravatar.