Home » Aviatie civila, featured, headline

Terminal nou pe Aeroportul Bucuresti – Otopeni

27 May 2012 No Comment

Ministerul Transporturilor derulează un proiect care prevede dublarea capacităţii Aeroportului Internaţional Henri Coandă din Otopeni prin extinderea terminalului de plecări internaţionale.

Reprezentanţii Ministerului Transporturilor susţin că lucrările se vor termina în luna august al acestui an.
Aeroportul Henri Coandă a deschis terminalului “Finger” în 2011, iar anul acesta va lansa un nou terminal destinat plecărilor internaționale și curselor din spațiul Schengen. Cu toate ca proiectul are o lună întârziere faţă de termenul stabilit, autoritaţile promit că lucrările la terminal se vor încheia în luna august.

Mutarea curselor low-cost de pe Aeroportul Băneasa pe Otopeni a marcat creșterea numărului de pasageri, astfel construirea unui nou terminal era necesară.

Noul terminal va avea 19.600 de metri pătraţi, 52 de ghişee check-in şi opt porţi pentru plecări şi sosiri interne. Costul total al lucrărilor va fi de aproximativ 62 milioane de euro.

Terminalul creează condiţiile de preluare a zborurilor low-cost, iar sistemul aeroportuar va putea din iulie să preia 70 la sută din totalul traficului aerian de pasageri.

Capacitatea finală va ajunge la 2.250 pasageri/flux la orele de vârf. Astfel, vor trece peste 6.000.000 pasageri pe an prin cele 104 ghişee check-in de care va dispune la final aeroportul.

Leave a comment!

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

Be nice. Keep it clean. Stay on topic. No spam.

You can use these tags:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

This is a Gravatar-enabled weblog. To get your own globally-recognized-avatar, please register at Gravatar.