Devin rachete rusești mai bune decât sistemele Patriot?

Sistemele antiaeriene Patriot, de producție americană, sunt puse serios la încercare în Ucraina, acolo unde Rusia folosește o gamă variată de rachete, care sunt continuu îmbunătățite.

Într-un articol recent, The War Zone preia un raport al U.S. Defense Intelligence Agency (DIA) care susține că sistemele Patriot folosite de Ucraina au probleme tot mai mari în a intercepta noile rachete balistice rusești, care au devenit manevrabile și care pot avea la bord chiar și contramăsuri radar.

Dar înainte de toate, hai să vedem pe scurt cum funcționează un sistem antiaerian Patriot pentru a putea vedea ulterior dacă este mai puțin eficient în acest moment.

Un sistem Patriot se bazează pe un proces de detecție performant. Dacă îl luăm de sine stătător, Patriotul se bazează pe radarul AN/MPQ-53, -65 sau -65A, în funcție de varianta sistemului. În momentul în care o țintă este detectată, aceasta este urmărită, iar operatorii din cadrul centrului de control al focului, care este AN/MSQ-104 sau -132 ECS (Engagement Control Station), în funcție de varianta de Patriot, folosesc resursele disponibile pentru a analiza ținta și a calcula cea mai eficientă modalitate de a o angaja. Mai departe, este selectat vectorul interceptor potrivit, căruia i se transmit informațiile, iar apoi urmează fazele de lansare către țintă și interceptare. Patriotul se bazează pe două mari tipuri de rachete, PAC-2, cu senzor de proximitate și detonare în apropierea țintei, și PAC-3, ci ghidare mult mai precisă și lovitură directă.

Bun, acum hai să vedem care este treaba cu rachetele balistice. În mod tradițional, aceste rachete sunt extrem de dificil de interceptat din cauza vitezei mari și a intervalului foarte scurt de timp pe care îl au la dispoziție sistemele antiaeriene. O rachetă balistică este lansată către țintă, iar traiectoria este una relativ simplă, în sensul în care ia altitudine, ieșind din atmosfera terestră, după care cade cu viteză pe coordonatele țintei. Această traiectorie previzibilă era și marea problemă a rachetelor balistice, pentru că dacă știai unde să le cauți puteai avea suficient timp pentru interceptarea lor.

Ei bine, războiul din Ucraina, dar nu numai, a făcut ca rachetele balistice rusești să aibă în destul de multe cazuri și elemente complexe de înșelat interceptorii, cele mai folosite fiind posibilitatea de a manevra în etapa finală a zborului și cea de a lansa dispozitive de contramăsuri. În primă fază, traiectoria balistică previzibilă nu mai există, astfel că etapa de calcul a traiectoriei este mai complexă sau racheta interceptoare ratează cu totul ținta, care nu este acolo unde se aștepta, sau dispozitivele de contramăsuri păcălesc racheta interceptoare.

Pe măsură ce rachetele balistice au evoluat, au evoluat și vectorii interceptori. În cazul Patriot, evoluția la nivelul PAC-3 înseamnă un radar mult mai performant, posibilitate de a face schimb de date prin Link 16, iar rachetele au devenit mai mici și au primit capacitatea de a folosi propria căutare radar pentru a lovi o țintă, ceea ce este foarte util mai ales în medii contestate.

Revenind la cazul Ucrainei, un element important care este tratat pe foarte scurt de sursa originală este cel al numărului de rachete interceptoare disponibil, precum și de variantele lor de evoluție. În mod normal, atunci când nu îți pui problema stocului, lansezi rachete interceptoare până dobori ținta. Un exemplu este atacul iranian asupra bazei americane Al Udeid, din Qatar, atunci când US Army a lansat cea mai mare salvă de Patriot din istoria sa. Se estimează că cele două unități de Patriot americane au lansat câte 2-4 rachete interceptoare pentru fiecare dintre cele 14 rachete balistice iraniene, iar unitatea de Patriot a Qatarului a acționat și ea. Și chiar și în aceste condiții, o rachetă iraniană a lovit baza!

Ori în cazul Ucrainei, stocul de rachete pentru sistemele Patriot este foarte limitat, iar militarii Kievului sunt aproape obligați să cumpănească bine fiecare lansare. De aceea, sistemele Patriot sunt utilizate preponderent împotriva rachetelor balistice, de drone sau de rachetele de croazieră ocupându-se celelalte elemente ale apărării aeriene.

În materialul citat se dau două exemple de atacuri, insinuându-se cumva că acestea reprezintă o generalizare a eficienței. În primul dintre ele, de pe 28 iunie, Ucraina a doborât o rachetă balistică din cele 7 care au fost lansate, iar pe 9 iulie a doborât 7 rachete din 13 lansate. Rata de succes pentru cele două exemple este foarte diferită și în niciun caz nu poate fi folosită pentru generalizarea succesului sistemelor Patriot, mai ales că nu există date oficiale extinse ale Kievului cu privire la succesul acestor misiuni.

Este însă cât se poate de clar că rachetele evoluează. Rusia, dar nu numai ea, folosește din plin experiența invaziei din Ucraina pentru a-și adapta strategia de atac și pentru a îmbunătăți vectorii, fie că sunt rachete de croazieră, balistice sau drone. Dar nici partea cealaltă nu stă pe loc. Datele armatei ucrainiene ajung la americani, iar modul de întrebuințare în luptă a sistemelor Patriot este îmbunătățit constant.

Nu există un sistem antiaerian impenetrabil, nici măcar cel dezvoltat de Israel, despre care se spune că este cel mai bine stratificat și integrat din lume. Ceea ce contează în această luptă pe viață și pe moarte este ca rachetele sau dronele care se îndreaptă spre ținte sensibile să fie interceptate într-un fel sau altul. În cazul specific al Ucrainei, nu neapărat eficiența sau lipsa de eficiență a sistemelor Patriot sunt responsabile de loviturile în plin ale rachetelor rusești, ci mai mult stocurile de rachete interceptoare foarte mici, care fac ca armata ucraineană să le folosească așa cum crede ea că este mai eficient.

Dacă Ucraina ar putea lansa câte 4 rachete PAC-3 pentru fiecare rachetă balistică rusească, foarte probabil rata de succes a loviturilor Moscovei ar scădea exponențial. Numai că Ucraina nu își permite acest lux, cel puțin nu acum. Are rachete puține și foarte probabil din generații mai vechi, ceea ce înseamnă mai puțină manevrabilitate și, implicit, o precizie mai mică.

Sunt lecții importante pe care ar trebui ca armata română, operator de sisteme Patriot, să le însușească cât se poate de repede pentru a putea ajusta programele de pregătire și de achiziție.