Ăla mare e inevitabil

Read Time:8 Minute, 35 Second

Un război de amploare, care să implice suficient de mulți actori importanți de pe scena globală pentru a reseta o parte semnificativă a societății, așa cum o știm astăzi, este inevitabil. Că va începe anul viitor sau peste 10, 20 sau 50 de ani e mai puțin important pentru dimensiunea istorică, perioada contează doar pentru cei obligați să o trăiască.

Departe de a fi o profeție, n-am încă impresii de Brucan și Mândruță în mine, și la fel de departe de a fi vreo analiză obiectivă a situației geopolitice actuale, ceea ce urmează e doar o sinteză de gânduri și așteptări personale la finalul unui an complicat, plin de provocări pe toate planurile.

În primul rând, ce înseamnă ăla mare? Din punctul meu de vedere, este un conflict, un război deschis și direct, în urma căruia o bună parte din societatea mondială se schimbă imediat, iar cea neafectată va urma schimbarea în timp pentru că așa funcționează globalizarea și interconectivitatea.

Privind puțin în istorie, din nou, fără pretenții de a fi istoric, e ușor de observat că istoria cunoscută a omenirii este plină de astfel de conflicte. Sigur, în minte ne vin cele două războaie mondiale, dar numai pentru că sunt cele mai recente și pentru că sunt privite prin această perspectivă mondială. Numai că perspectiva e întotdeauna subiectivă, iar mondialul de astăzi era complet diferit acum 500 de ani, acum 1,000 de ani, acum 2,000 de ani.

Să ne gândim puțin la războaiele punice, când Cartagina a încercat să reseteze societatea europeană prin cuceriri teritoriale pe vechiul continent. A reușit întrucâtva, numai că până la final Roma a distrus nu doar ambițiile teritoriale, ci chiar organizarea statală din nordul Africii. Mai mult decât atât, războaiele au fost într-un fel catalizatorul transformării republicii din centrul peninsulei Italice în imperiul care a ajuns să stăpânească mare parte a lumii cunoscute de atunci, cu toate schimbările pe care le aduce o astfel de stăpânire.

Putem continua cu războaiele arabo-romane (califatele musulmane vs. Imperiul Bizantin) ale căror efecte se regăsesc și astăzi în societățile din zona arabă și care nasc încă tensiuni, momentan doar mocnite. Războiul spaniolo-aztec a dat startul colonizării Americilor de către iberici și dacă cineva se întreabă de ce Messi vorbea un soi de spaniolă la el acasă, în Rosario, Argentina, ei bine este unul dintre efectele victoriilor militare de acum 5-600 de ani. Victoria Dinastiei Qing în fața Dinastiei Ming a transformat China în ceea ce este astăzi China. Dacă Ming considera China doar teritoriul ocupat de etnicii Han, Qing a schimbat cu totul optica și a transformat China într-un imperiu multietnic ce ocupă teritorii întinse. În cazul în care vrem să mergem până la rădăcina tensiunilor din Asia zilelor noastre cred că succesiunea Ming-Qing este un început foarte bun.

Avem, desigur, cele două războaie mondiale, care în context istoric cred că pot fi puse ca fiind un mare și prelung conflict global, cu o perioadă interbelică de pauză și reașezare. Fiind mai recent, putem vedea încă efectele bune și mai puțin bune ale resetării globale ce a avut loc după 1945, unele dintre aceste efecte vizându-ne în mod direct.

Istoria lumii e plină de conflicte de amploare care au schimbat societățile pentru că fiecare perioadă de creștere și dezvoltare trebuie să fie urmată de o resetare a bazei piramidei. Nu este idealul, dar pare că este necesar pentru ca oamenii să își continue dezvoltarea. Pare că așa funcționăm, că nu avem cum să ajungem la nivelul acela de consens și unitate care să ne permită o resetare pașnică.

Acum suntem pe finalul celei mai prolifice perioade din istoria umanității. Dezvoltarea societății din ultimii 70-80 de ani este fără precedent. Noile tehnologii ne-am îmbunătățit viețile, tot mai mulți oameni au început să aibă acces la mai mulți bani, spiritul liber și antreprenorial a fost încurajat ca niciodată în istoria noastră pe acest pământ.

Reversul medaliei este că suntem tot mai mulți, 8 miliarde, iar asta înseamnă că avem nevoie de și mai multe resurse. Iar resursele nu le putem produce în ritmul înmulțirii, ceea ce a creat noi găuri între clasele sociale. Bogații au devenit și mai bogați, iar săracii au devenit împovărător de mulți, obligați să împartă între ei puținele resurse ce le sunt accesibile. Suntem pe de o parte în cea mai bună perioadă a noastră ca rasă, dar pe de altă parte suntem în cea mai rea. Niciodată nu am avut un sistem medical mai dezvoltat, dar niciodată nu am avut atât de mulți oameni care să aibă nevoie de el. Niciodată nu au fost produse mai multe resurse, dar niciodată ele nu au trebuit distribuite către atât de mulți. Niciodată nu am avut mai multă libertate, dar niciodată nevoia de control a celor foarte mulți nu a fost mai mare. Sesizăm tiparul?

Suntem mulți, prea mulți chiar, și asta e problema fundamentală a societății de azi. Și nu spun că e nevoie de controlul populației prin decimare sau control al înmulțirii sau altceva. Departe de mine asta. Ce încerc să spun este că noi, ca societate, nu știm să gestionăm această problemă a numărului prea mare de oameni de pe Pământ. Și ca orice problemă a cărei rezolvare nu o cunoaștem, amânăm abordarea ei până când va fi prea mare și prea complexă și va fi nevoie de resetarea care ne vine atât de natural.

Cred că suntem în acel punct și de aceea cred că ăla mare vine. Sper doar să îl apuc atunci când voi fi suficient de bătrân pentru a avea confortul unui simplu observator.

Cel mai înfricosător semn este explozia populismului. De obicei, resetările acestea sunt precedate de o exacerbare a tensiunilor pe fond naționalist. Așa cum este în natura noastră să amânăm rezolvarea problemelor complicate, la fel este în natura noastră să dăm vina pe alții. Deoarece suntem prin definiție subiectivi, noi vom fi întotdeauna cei mai minunați, cei care au vrut să facă totul bine, cei care au greșit mai puțin. Iar ceilalți vor fi principalii vinovați pentru orice, de la salariile mici la faptul că n-a intrat ăla mic la un liceu bun. Însă așa cum noi îl vedem pe celălalt ca unic responsabil pentru orice nu merge bine, tot așa ne vede și celălalt pe noi. Toate aceste tensiuni se acumulează pentru ca la un moment dat să explodeze.

Un element foarte îngrijorător este că acum vedem aceste tensiuni acolo unde nu le așteptam. Ce s-a întâmplat în Statele Unite, cu asaltul asupra Capitoliului, e un eveniment a cărui magnitudine istorică nu o putem percepe încă și care arată că respectul pentru insituții fundamentale, inoculat americanilor cu forța aproape toată viața lor, începe să dispară. Și când se întâmplă asta apare vidul de putere, care de regulă e umplut de personaje cu accese de megalomanie. Norocul nostru, al tuturor, este că Trump a ajuns la putere cu vreo 20 de ani mai târziu. Imaginați-vă un Trump de 50 de ani, în floarea vârstei politice, conducând SUA…

Americanii nu sunt singurii. De vreo două rânduri de alegeri încoace, o parte a Franței tremură cu gândul la perspectiva doamnei Le Pen la butoane. Britanicii s-au rupt de Uniunea Europeană nu pentru că un gargaragiu ca Farage i-a păcălit, ci pentru că le-a fost oferită scuza perfectă – nu noi suntem de vină, ci Uniunea care ne impune. Israelul îl readuce la putere pe Netanyahu cu o frecvență usturătoare, de fiecare dată și mai ultrareligios. China, cea lipsită de democrație prin definiție, a făcut un pas mare de tot către totalitarismul belicos prin înscăunarea lui Xi ca domnitor pe viață. Char și în statele unde naționalismul nu este atât de prezent în arcul puterii, el este o amenințare.

Suntem într-o perioadă în care colaborarea este doar de fațadă sau dictată de interesul de moment și chiar statele au ajuns să se privească și să se trateze ca responsabile de eșecul celorlalte. Din nou, toată această tensiune va trebui să iasă la suprafață la un moment dat.

În ultimele decenii s-a încercat și s-a reușit până la un punct o strategie pe care am s-o denumesc ”Vrancea”. Știți explicațiile specialiștilor cum că suntem încă ocoliți de un cutremur de magnitudine mare pentru că în zona seismică Vrancea au periodic cutremure mici, care detensionează? Ei bine, cam așa a funcționat lumea din 1945 și până azi. Uriașa tensiune a fost disipată prin conflicte locale sau cel mult regionale care au absorbit atenția, resursele și dorința de implicare în războaie. Chiar și războiul din Ucraina poate fi încadrat în acest registru.

Problema este că, la fel ca în cazul cutremurelor, această strategie este una temporară. La fel cum este cert că un cutremur mare va lovi România în viitor, pentru că detensionarea prin cutremure mici este doar o prelungire a așteptării celui mare, la fel planeta va avea nevoie de o resetare printr-un conflict amplu ce va schimba societatea în care trăim.

Cred că suntem aproape de apogeul tensiunilor sociale la nivel planetar și că, din acest moment, tot ce lipsește este chibritul aprins. Explozibilul e pus, fitilul este tras, nu mai rămâne decât cineva care să îi dea foc. Cine și când va face asta nu cred că are nimeni de unde să știe, dar ce cred cu tărie este că de acum suntem pe ceea ce se numește ”borrowed time”. Timp împrumutat, timp în care așteptăm chiar dacă nu ne dăm seama de asta.

Exact ca în cazul unui cutremur. Ciclicitatea pentru zona Vrancea e de cam două decenii pentru un cutremur major, cu o magnitudine de peste 6 pe scara Richter. Mergem spre 4 decenii pentru unul catastrofal, de peste 7. La noi ultimul cutremur catastrofal a avut loc în 1990, iar ultimul cutremur major în 2004. Conform statisticii, trăim în ”borrowed time” din acest punct de vedere și cu toate astea nu exista niciun fel de pregătire.

Cred că e cam la fel și în lume. Am depășit momentul în care credeam că poate fi evitat ăla mare, acum tot ce sperăm este să nu vină acum. Nu luna asta, nu anul ăsta, nu cincinalul ăsta. Dar chiar fără să o conștientizăm, cred că toți avem în sinea noastră certitudinea că vine.

About Post Author

Marius Doroftei

Fondator si redactor-sef al site-ului AviatiaMagazin.com, jurnalist cu peste 10 ani de experienta in presa online, pasionat de tot ce tine de aviatie, in special de cea militara.
Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %
Subscribe
Notify of
guest

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

2 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Marian

Un articol excelent!!!

Marius

Bine punctat! Cred ca «ala mare» e deja aici, si nu dureaza 10 sau 20 de ani.Toate semnele indica o mobilizare totala in perioada urmatoare in Rusia, care nu se va opri si multumi cu Ucraina. China e deja pe ultima suta de metri dpdv economic, si asta reprezinta un real pericol pentru toata planeta.Coreea de Nord,Iran,Israel,Arabia Saudita,India, toate au «bube» ce nu pot fi transate diplomatic,ci doar cu FORTA. Da, e inevitabil si din pacate dureros de aproape.

Previous post Columbia ar putea cumpăra avioane Dassault Rafale
Next post Interceptare ”nesigură” deasupra Mării Chinei de Sud | VIDEO
2
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x