Povestea aproape incredibilă a avionului care a survolat mai multe state NATO

Avionul civil care a fost interceptat și escortat deasupra României în seara zilei de miercuri, 8 iunie, are o poveste pe alocuri incredibilă. Fusese vândut cu numai câteva zile înainte în Lituania și a survolat fără a fi înregistrat legal, fără a comunica cu solul și fără transponder teritoriul mai multor state membre ale NATO.

După anunțul de miercuri al Ministerului Apărării privind misiunea de Poliție Aeriană efectuată în zona de sud-vest a țării, informațiile despre aparat, originea și destinația sa au început să capete tracțiune în Ungaria, în Bulgaria și în… Lituania!

De ce nu a fost doborât avionul ce a intrat în spațiul aerian al României?

Conform comunicatului MApN, aparatul ar fi fost un Beechcraft care a intrat în spațiul aerian al României venind din Ungaria, el decolând din zona Debrecen. A trecut scurt prin Serbia, după care a aterizat în Bulgaria vecină.

Autoritățile de la Sofia au declanșat o anchetă și au identificat locația în care a aterizat avionul, anume aeroportul abandonat din Târgoviște. Da, există o localitate cu acest nume și în Bulgaria. Avionul a fost găsit, echipajul s-a ”evaporat” și nici acum, vineri, 10 iunie, nu se știe nimic despre soarta celor de la bord.

Avionul care a intrat în spațiul aerian al României a aterizat în Bulgaria

Filiera baltică…

Una dintre surprize a fost să constate că nu este un Beechcraft, ci un Piper PA-23-250-Aztec înmatriculat în Lituania (LY-LOO). Avionul este destul de vechi, din anii 60, și se afla în proprietatea lui Bronius Zaronskis, pilot civil, director al Nida Air Park, din Lituania.

În momentul în care a fost confruntat de jurnaliștii locali cu privire la aparat, Zaronskis le-a spus acestora că vânduse avionul cu numai câteva zile înainte! Lucrurile devin și mai ciudate pentru că omul, repet, pilot și director de aerodrom, spune că nu-și amintește cui a vândut aparatul. A fost o firmă, iar cei cu care a tratat puteau fi ucraineni, români sau bulgari! Ce și-a amintit este că a discutat cu unul dintre ei în limba rusă!

Înainte de a perfecta documentele de vânzare-cumpărare, acești străini misterioși au inspectat aparatul, care se afla pe aerodromul Panevezys, din Lituania. De acolo se presupune că a și decolat miercuri pentru a-și începe călătoria spre Bulgaria.

Alți jurnaliști din Lituania au luat la întrebări autoritățile, iar directorul Departamentului de Aviație Civilă, Alvydas Šumskas, le-a spus că, într-adevăr, avionul a fost vândut și a fost scos de sub înregistrarea lituaniană pe 6 iunie, cu două zile înainte de zbor!

Despre momentul în care aparatul a decolat, cel mai probabil de la Panevezys, autoritățile nu știu nimic. Avionul nu avea o înmatriculare legală, pentru că noii proprietari nu au avut toate documentele pentru a finaliza procesul, echipajul nu a depus un plan de zbor și nu a comunicat cu controlorii.

În zbor, peste NATO…

Ca să ajungă în Ungaria, Piperul a survolat cel mai probabil spațiul aerian al Poloniei și Slovaciei. De altfel, autoritățile maghiare spun că avionul a intrat în Ungaria venind dinspre Slovacia.

La vecinii din vest, echipajul a efectuat o oprire, cel mai probabil de realimentare, pe aerodromul din Hajdúszoboszló. De altfel, directorul Aeroclubului Hajdúszoboszló, István Juhos, a oferit o declarație uimitoare pentru cei de la dehir.hu.

Potrivit acestuia, ”un avion zburând din Lituania a aterizat la Hajdúszoboszló fără permisiune. Doi dintre cei 5 sau 6 oameni aflați la bord au coborât și au făcut ceva, presupun că au realimentat avionul din recipiente pe care le aveau la ei. În acest timp, poliția a ajuns la aerodrom și a încercat să împiedice decolarea, dar nu au avut succes și după 10 sau 15 minute la sol aparatul a decolat din nou.”

După decolarea de la Hajdúszoboszló, avionul este interceptat de Gripen-urile maghiare, care îl escortează până în România, unde îl ”predau” F-urilor 16 americane. Americanii efectuează și ei escortă, iar apoi solicită revenirea la bază, misiunea fiind preluată de F-urile 16 românești.

Avionul ”se pierde” după ce trece în Bulgaria, acolo unde românii nu îl însoțesc deși există un acord în acest sens între țări, iar bulgarii nu ridică MiG-urile 29 pentru interptare și escortă. Astfel, echipajul îl pune jos la Târgoviște și se face nevăzut.

În loc de concluzii

Povestea aceasta este EXTRAORDINAR de curioasă și este nevoie de explicații clare din partea tuturor autorităților implicate. Așa cum arată situația acum, România pare să fi fost doar stat de tranzit, fără o implicare directă în incident.

Nu același lucru se poate spune despre Lituania, de pe al cărei teritoriu a decolat un avion neînmatriculat, care nu răspundea încercărilor ce comunicare uzuale. De asemenea, nu același lucru se poate spune despre Ungaria, care a monitorizat avionul de la intrarea în țară, a încercat să îl blocheze la sol și abia apoi a ridicat aviația de luptă pentru interceptare.

Natura foarte misterioasă a acestui zbor nu schimbă însă cu nimic modul de efectuare a misiunii de Poliție Aeriană. Avionul a fost monitorizat, interceptat și escortat. Presupunem că mult mai multe informații au fost analizate atunci când nu a fost declarat ”renegade” și nu a fost considerat o amenințare, deci nu a fost angajat cu foc și doborât.

Faptul că a survolat 6 state membre ale NATO, că a aterizat în două dintre ele și că echipajul nu a putut fi reținut ar trebui să ne facă să ne punem multe întrebări referitoare la securitatea spațiului aerian al Alianței.

Despre obiectivul zborului, cine erau cei de la bord, unde se duceau și de ce n-o să speculăm acum. La cum arată povestea, poate fi orice, de la cel mai banal motiv până la cea mai intensă conspirație. Așteptăm să vedem ce informații mai apar și reluăm povestea.

Acum poți urmări Aviația Magazin și pe Google News

Subscribe
Notify of
guest

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

1 Comment
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
AppleJack

Poate o proba aranjata de rusi sa testeze cum este timpul si modul de reactie a politiei aeriene in INTERIORUL spatiului aerian NATO in statele de granita a acesteia? Intreb si io pentru un prieten…

1
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x