Rusia vs. Ucraina: Ziua a zecea

Am intrat în a zecea de război în Ucraina, iar veștile nu sunt deloc bune de acolo. Rusia nu dă semne că își va opri ofensiva, în timp ce forțele de apărare ale Kievului sunt tot mai copleșite de inamic.

În cele ce urmează avem câteva dintre cele mai importante informații de pe front, iar la final vei găsi bilanțul luptelor.

  • Negocierile Rusia – Ucraina au adus un prim rezultat concret: stabilirea unor coridoare umanitare pentru evacuarea civililor din orașele asediate de armata rusă. Se va face acest lucru sâmbătă la Mariupol. Există însă temeri că după ce civilii vor părăsi localitățile acestea vor fi rase de pe fața pământului în încercarea de a le cuceri.
  • Ieri, apărarea antiaeriană a doborât nu mai puțin de 3 aparate Suhoi Su-25 ruse, imaginile fiind postate pe social media. Au apărut imagini și cu cel puțin un elicopter Mi-35 ce se prăbușește după ce încasează o lovitură directă.
  • Ucraina insistă pentru ca NATO să instituie no-fly zone în spațiul său aerian, însă alianța nu va face acest lucru.
  • Ofensiva rusă pare că are un moment de respiro. Kievul a fost destul de liniștit în noaptea de vineri spre sâmbătă, luptele concentrându-se pe Mariupol și Harkov. Se pare că se pregătește și o ofensivă în direcția Odesa, asaltul fiind așteptat săptămâna viitoare.
  • Ucrainienii spun că peste 66 de mii de bărbați s-au întors în țară din străinătate pentru a lupta în război. Aceștia vor forma 12 noi brigăzi în cadrul armatei Ucrainei.

În ceea ce privește pierderile provocate inamicului, avem câteva cifre oficiale.

  • Ministerul Apărării de la Kiev spune că, până acum, peste 10,000 de militari ruși au fost uciși în război. De asemenea, au fost distruse sau indisponibilizate 39 de avioane, 40 de elicoptere, 269 de tancuri, 945 de vehicule blindate, 105 elemente de artilerie, 50 de lansatoare multiple de rachete, 19 sisteme antiaeriene, 409 vehicule militare și 4 drone tactice.
Subscribe
Notify of
guest

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x