Turcia ar putea bloca aderarea statelor nordice la NATO

Dacă democrațiile occidentale și chiar conducerea NATO îmbrățișează deschiderea pe care Finlanda și Suedia o au față de aderare, nu acelați lucru se poate spune despre un stat membru foarte important, anume Turcia.

Recent, președintele turc Recep Tayyip Erdogan, a declarat că țara sa nu are o ”opinie pozitivă” referitoare la aderarea celor două state nordice.

El spune că statele respective găzduiesc organizații pe care Ankara le consideră teroriste și că ar fi o greșeală ca ele să fie acceptate în NATO.

”Urmărim evenimentele legate de Suedia și FInlanda, dar nu avem o opinie pozitivă. NATO a făcut aceeași greșeală cu Grecia și știți atitudinea Greciei față de Turcia. Nu vrem să facem o eroare similară. Pe de altă parte, statele scandinave sunt, din păcate, aproape gazde pentru organizații teroriste. PKK și DHKPC sunt găzduite în Suedia și în Olanda și o merg și mai departe și am să spun că și în parlamentele lor. În momentul de față nu putem avea o atitudine pozitivă”, a spus Erdogan.

Conform Tratatului NATO, pentru ca un stat să adere la Alianță este nevoie de unanimitatea membrilor.

Acordul de aderare trebuie ratificat de parlamentele tuturor statelor membre, iar dacă nu există unanimitate aderarea poate fi blocată.

De asemenea, nu există un articol de tratat pentru scoaterea unui stat membru din NATO, ci doar unul care permite retragerea voluntară din Alianță.

Subscribe
Notify of
guest

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x