Vom avea BIAS 2020?

Dacă în urmă cu o lună, atunci când pandemia de COVID-19 făcea ravagii în Europa, nu puteam discuta la modul serios despre organizarea unui airshow în acest an, lucrurile s-au schimbat destul de mult acum.

Pe măsură ce trece timpul apar tot mai multe întrebări referitoare la organizarea BIAS 2020, cel mai mare airshow din România programat în data de 5 septembrie. Iar răspunsurile întârzie să apară. Asta nu pentru că organizatorii și-ar fi propus să ne țină în ceață, ci pentru că nimeni nu știe în momentul de față nimic concret!

La nivel oficial, tot ce se știe acum este că BIAS-ul nu e anulat. Asta pentru că, spre deosebire de organizatorii altor evenimente de același profil, cei de la București încă speră.

Mai mult, unii dintre invitați, The Flying Bulls, au în momentul de față confirmată pe site-ul oficial prezența la evenimentul din România! Ar urma să vină cu patru aeronave, B-25J Mitchell, F-4U Corsair, T-28B Trojan și P-38 Lightning. Din câte am văzut, austriecii sunt singurii invitați care au conformată prezența la BIAS.

O altă reacție care ne dă speranțe este cea a ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, cel care a declarat recent că speră ca ”la sfârșitul lunii iulie, august, să avem o viață cvasinormală”.

O să avem, așadar, BIAS 2020?

Nu știm! Pe de o parte sunt semnale că, dacă pandemia va fi ținută sub control, ar putea fi ridicate majoritatea restricțiilor, inclusiv cea pentru evenimentele cu public numeros. Dacă însă nu se va putea face acest lucru, este evident că nu vor putea fi organizate airshow-uri.

Prin urmare, nu ne rămâne decât să așteptăm și să vedem ce se va întâmpla în perioada următoare.

Cum un astfel de eveniment necesită o impresionantă desfășurare de forțe organizatorice nu se poate face peste noapte. Foarte probabil, cei responsbili au un termen limită până la care vor decide dacă merg mai departe sau nu.

Acum semnalele sunt încurajatoare, însă nu există certitudini. Probabil că dacă la 15 iulie vom avea în continuare un trend descendent pentru infecții, iar măsurile restrictive vor fi ridicate una câte una se va merge mai departe cu organizarea. Dacă lucrurile se vor schimba în rău, probabil că se va renunța la show-ul din acest an.

Subscribe
Notify of
guest

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

2 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Corneliu

Nu ne anunti si celelalte posibile evenimente aviatice din 2020?
 

2
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x