Airbus a testat cu succes prima decolare complet automatizata

Aibus anunta ca a testat cu succes prima decolare a unui avion complet automatizata.

„Bancul de teste” a fost un Airbus A350-1000, iar la bord s-au aflat doi piloti, doi ingineri de testare si un inginer de zbor.

Miercuri, 18 decembrie, au fost efectuate in total opt decolari in care a fost utilizat sistemul Autonomous Taxi, Take-Off & Landing (ATTOL).

„Pe timpul testelor, aeronava a funcționat potrivit așteptărilor noastre. În timp ce finalizam alinierea pe pistă, în așteptarea autorizării pentru decolare din partea controlului traficului aerian, am cuplat pilotul automat”, a declarat pilotului de test Airbus, căpitanul Yann Beaufils. „Am poziționat apoi manetele de accelerare în regimul de decolare și am continuat monitorizarea aeronavei, care a început să se deplaseze și să accelereze automat, concomitent cu menținerea liniei centrale a pistei, la viteza de rotație introdusă anterior în sistem. Botul aeronavei a început să se ridice singur exact când indicatoarele de bord au afișat valoarea preconizată pentru decolare și, câteva secunde mai târziu, decolarea era completă.”

Airbus transmite ca „in loc să se bazeze pe Sistemul de Aterizare Instrumentală (Instrument Landing System – ILS), tehnologia de la sol utilizată în prezent de aeronavele de pasageri pe aeroporturile din întreaga lume unde această tehnologie este prezentă, decolarea automată a fost posibilă cu ajutorul tehnologiei de recunoaștere vizuală  instalată direct pe aeronavă.

Decolarea automatizată este o etapă importantă în proiectul Airbus Autonomous Taxi, Take-Off & Landing (ATTOL). Lansat în iunie 2018, ATTOL este unul dintre proiectele de zbor tehnologic testate de Airbus pentru a înțelege impactul automatizării asupra aeronavelor. Următorii pași ai proiectului vor avea în vedere parcurgerea, în mod autonom, a procedeelor de rulaj pe pistă și aterizare cu asistare vizuală, până la jumătatea anului 2020.”

De asemenea, cei de la Airbus precizeaza ca nu isi propun sa realizeze zbor autonom, ci sa exploreze tehnologii autonome.

„Procedând astfel, Airbus este capabil să analizeze potențialul acestor tehnologii în abordarea provocărilor industriale-cheie de mâine, inclusiv îmbunătățirea gestionării traficului aerian şi a operațiunilor aeronautice viitoare, precum şi identificarea unor soluții pentru lipsa de personal aeronautic specializat. În același timp, Airbus valorifică rezultatele obținute din explorarea acestor tehnologii pentru a îmbunătăți, în continuare, siguranța aeronavelor, asigurând menținerea standardelor actuale în domeniu.

Pentru ca tehnologiile autonome să îmbunătățească operațiunile de zbor și performanța generală a aeronavelor, piloții vor rămâne în centrul operațiunilor. Tehnologiile autonome sunt esențiale pentru sprijinirea piloților, ceea ce le va permite să se concentreze mai puțin pe operarea aeronavelor și mai mult pe luarea deciziilor strategice și managementul zborului.”

Subscribe
Notify of
guest

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x