Cât sigure sunt zborurile în pandemie?

De la începutul pandemiei și până acum companiile aeriene au depus eforturi uriașe pentru a-i asigura pe potențialii pasageri că pot călători în deplină siguranță. Dar așa să fie?

Nu există o statistică globală a cazurilor de infectare descoperite după un zbor, însă există cel puțin una națională.

Din luna martie și până în prezent Agenția de Sănătate publică din Canada a publicat informații cu privire la persoanele ce au avut un test pozitiv la scurt timp după un zbor. Iar aceste informații nu-s deloc similare cu reclamele operatorilor aerieni.

Astfel, în ultimele zece luni au fost 1,600 de zboruri internaționale cu destinația Canada și 1,400 de zboruri interne ce au avut la bord persoane care ulterior au fost confirmate ca fiind infectate cu COVID-19.

Canada a implementat un sistem de publicare a datelor curselor aeriene dacă ulterior vreunul dintre pasageri este pozitiv la COVID.

Asta nu înseamnă că respectivul a călătorit fiind infectat, ci este mai mult un fel avertizare pentru cei care s-au aflat în acelasi avion. Un îndemn la grijă și, de ce nu, la testare.

Cum nu au fost până acum cazuri frecvente de oameni infectați în masă după călătorii cu avionul nu avem de ce să nu credem că, totuși, zborul este sigur și din acest punct de vedere.

Subscribe
Notify of
guest

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

2 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Mihai

Interesant ar fi sa stim cate persoane au fost infectate dupa un zbor. Pentru fiecare dintre zborurile mentionate au fost 1-2 persoane confirmate ulterior, sau 50-60 de persoane confirmate ulterior ?

2
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x