Cum vrea statul român să salveze Tarom și Blue Air

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, susține că statul român și-a propus să salveze companiile Tarom și Blue Air, care traversează perioade destul de complicate din punct de vedere financiar.

Bode spune că România nu își permite să lase operatorii să intre în faliment și să intre astfel într-o galerie deloc selectă de state care nu au companii de transport aerian naționale. De ce? Încă nu știm.

”Nu vorbim de orice companie, vorbim de compania Tarom, operatorul național, unde statul român este acționar 97,2%, cu o cifră de afaceri de 1,5 mld. euro, cu taxe și impozite plătite la bugetul de stat, cu 1.776 de angajați și 29 de aeronave în operare. Compania Blue Air, cu acționariat privat de 99,99%, cu o cifră de afaceri de 2,1 mld. lei, cu impozite și taxe plătite la stat la zi, cu 926 de angajați, operand cu 20 de aeronave. Blue Air ocupa, în 2019, 25% din piața low-cost din România. Este foarte greu după ce ai pierdut o piață să mai poți intra pe piața respectivă, de aceea România nu-și poate permite ca cele două companii să aibă probleme astfel încât la un moment dat să se supună problema falimentului acestor companii. Exclus! România nu-și poate permite să intre în galeria mai puțin selectă a trei țări membre ale UE – mă refer la Slovacia, Slovenia și Lituania -, care nu au operator aerian de transport”, a explicat Lucian Bode pentru ProTV.

Planul de salvare este destul de simplu. Tarom va primi un ajutor de restructurare în valoare de 60 de milioane ce va aduce lichidități în conturile companiei și îi va obliga pe șefi să reducă drastic din cheltuieli.

”În acest sens, este nevoie de încă aproximativ 60 de milioane de euro, pentru a trece această perioadă dificilă. Vom notifica Comisia Europeană, vom depune un plan de restructurare, vom obține aprobarea Comisiei și vom accesa un credit cu garanții de stat”, a explicat ministrul.

Pentru Blue Air lucrurile sunt poate puțin mai complicate la prima vedere. Operatorul privat va primi un credit garantat de stat în valoare de 63 de milioane de euro, cu dobândă preferențială, iar dacă nu îl va putea achita va deveni companie de stat!

Creditul va fi garantat cu pachetul majoritar de acțiuni, astfel că Ministerul Transporturilor va intra în posesia lor în cazul neachitării datoriei.

”Noi ne dorim să ajutăm compania, să salvăm Blue Air, să garantăm pentru acest credit și să facem tot ce depinde de noi ca acest credit să poată fi rambursat într-un număr de ani de către companie. Dacă acest lucru nu se va întâmpla, categoric statul va deveni proprietar al acțiunilor companiei Blue Air. Nu aș putea să spun acum despre ce procent vorbim, până în momentul în care vom încheia acel acord cu compania. Categoric vorbim despre un pachet majoritar. Dar obiectivul Guvernului nu este să devină acționar în diverse companii, ci să ajutăm această companie să treacă peste această perioadă dificilă. Sigur, obligatoriu – pentru că vorbim de banii statului, garanția trebuie să fie asigurată, fie că vorbim de 100 de euro sau că vorbim de 60 de milioane de euro”, a mai spus ministrul.

Planurile lui Bode par în regulă la prima vedere, însă mă îngrijorează atitudinea asta pe care guvernul liberal o are de când a început pandemia.

Practic, în logica guvernamentală cele două împrumuturi vor rezolva toate problemele Tarom și Blue Air, reprezentând o garanție certă a salvării. Ori asta e departe de adevăr.

Dificultățile industriei aero sunt foarte mari și foarte greu de depășit. Iar volatilitatea dată de pandemie, atât peste hotare cât mai ales la noi, face ca nicio companie să nu poată planifica măcar o revenire la operații profitabile.

Ori tare mă tem că împrumuturile, dacă nu sunt urmate și de alte măsuri, nu vor face decât să prelungească agonia…

Subscribe
Notify of
guest

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

1 Comment
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
T-Rex

Nu vine statu’ sa imi salveze si mie compania? Nu tre’ sa imi dea nimic, ca la netrebnicii astia, numa sa nu isi mai bage mana in buzunar la mine, ca ma salvez singur.
Sa zica ba’, te scutesc de impozite sub o anumita suma.

1
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x