Noutăți de iarnă: Destinații noi de pe Aeroportul Cluj

Aeroportul Internațional ”Avram Iancu” din Cluj vine cu o serie de noutăți pentru sezonul de iarnă, trei companii aeriene urmând a opera curse regulate spre noi destinații.

Clujul va fi legat de Leeds (UK), Dublin (Irlanda) și Tel Aviv (Israel).

Iată și comunicatul de presă transmis de către redacția Aviația Magazin:

”Compania aeriană HiSky anunță faptul că va începe operarea celei de-a doua rute internaţionale, după Dublin, respectiv zborurile directe spre Tel Aviv, operate cu două frecvențe pe săptămână, începând din 8 decembrie 2022, în baza următorului program de zbor:

DestinațieDată de debutZile de operareProgram de operare
  Tel Aviv (TLV)  8 decembrie 2022  Joi şi DuminicăCluj-Napoca 07:00 – Tel-Aviv 10:00 
Tel Aviv 11:00 – Cluj-Napoca 14:00
                                  Observație: Orarul de zbor reprezintă orele locale de aterizare/decolare  

Oraşul Tel Aviv este situat pe coasta Mării Mediterane, la 58 km de Ierusalim, la cumpăna dintre Occident şi Orient, oferind astfel o diversitate de obiective turistice, de la muzee, galerii de artă până la locuri bine conservate de mii de ani, fiind ales şi ca destinaţie turistică în special pentru plajele sale minunate. Mai mult, orasul are statut de patrimoniu mondial UNESCO din anul 2003, ca o recunoastere a exemplarelor sale unice de arhitectură, ce aparţin stilului Bauhaus – un stil modernist de construcţie ce apartine secolului XX-lea. Aeroportul din Tel Aviv, este situat la 19 km de oraş.

Odată cu startul noului sezon de iarnă şi compania aeriană Ryanair începe de pe 1 noiembrie 2022 operarea zborurilor spre Dublin, una dintre cele mai atractive destinaţii cu plecare de la Cluj-Napoca, conform programului următor:

DestinațieDată de debutZile de operareProgram de operare
  Dublin (DUB)  1 noiembrie 2022       MarţiCluj-Napoca 22:20 – Dublin 23:50 
Dublin 16:30 – Cluj-Napoca 21:50
SâmbătăCluj-Napoca 18:50 – Dublin 20:20 
Dublin 13:00 – Cluj-Napoca 18:20
                                  Observație: Orarul de zbor reprezintă orele locale de aterizare/decolare  

De asemenea, compania aeriană Wizz Air va opera în sezonul de iarnă W22-23, două rute noi spre Leeds (din 1 noiembrie 2022) şi Perugia (din 7 decembrie 2022), după cum urmează:

DestinațieDată de debutZile de operareProgram de operare
  Leeds (LBA)  1 noiembrie 2022       MarţiCluj-Napoca 15:15 – Leeds 16:30 
Leeds 17:15 – Cluj-Napoca 22:10
      VineriCluj-Napoca 06:10 – Leeds 07:25 
Leeds 08:15 – Cluj-Napoca 13:10
                                  Observație: Orarul de zbor reprezintă orele locale de aterizare/decolare  
DestinațieDată de debutZile de operareProgram de operare
  Perugia (PEG)  7 decembrie 2022Miercuri şi DuminicăCluj-Napoca 19:35 – Perugia 20:30 
Perugia 21:05 – Cluj-Napoca 23:55
                                  Observație: Orarul de zbor reprezintă orele locale de aterizare/decolare  

În perioada sezonului de iarnă, pe Aeroportul Internațional Cluj pasagerii vor avea posibilitatea de a alege una dintre cele 47 de rute spre peste 20 de țări din Europa și Orientul Mijlociu. Pentru cei care doresc vacanțe spre destinații însorite vor fi disponibile zboruri charter spre Egipt sau Emiratele Arabe Unite.

Subscribe
Notify of
guest

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x