Piața second hand pentru uriașul Airbus A380 a murit înainte de a se naște

Cel mai mare avion de pasageri din lume, Airbus A380, se apropie cu pași foarte repezi de momentul ieșirii din serviciu și nu există perspective reale pentru a fi operat în continuare. Nici măcar la mâna a doua.

Pandemia provocată de noul coronavirus a fost ultimul cui în coșciugul lui superjumbo, realitatea fiind că avionul a apărut mult prea târziu, când realitatea din industrie se schimbase deja dramatic.

O vreme, cei de la Airbus au sperat că vor putea inventa o piață second hand și să mențină A380 în serviciu cu operatori care, probabil, nu și-ar fi permis să îl cumpere nou.

Și a existat chiar un astfel de client, singura companie care a deținut un A380 la mâna a doua fiind Hi Fly. Vorbim la trecut pentru că operatorul portughez a anunțat deja că va renunța la singurul său superjumbo la finalul contractului de leasing.

Compania spune că, din cauza pandemiei, utilizarea acestui aparat nu este rentabilă, iar perspectivele unei reveniri a pieței sunt atât de îndepărtate încât nu ar avea logică semnarea unui nou acord.

De altfel, mutarea celor de la Hi Fly este în trendul actual de pe piață, companii legacy importante luând decizia de a trimite avioanele mari, cvadrimotoare, la pensie mult mai repede decât estimau.

Ce se va întâmpla de acum cu A380? Pe scurt, cam nimic. Uriașul va fi operat în continuare, iar numărul avioanelor aflate în serviciu o să scadă an de an, pe măsură ce noile widebody-uri bimotoare, moderne și economice, își vor face loc tot mai mult în flote.

Pe piața second hand sunt șanse reale să nu se miște nimic. Toate companiile aeriene au fost și sunt afectate sever de pandemie, iar cele medii sau mici, care ar fi putut fi interesate la un moment dat de aparate folosite, sunt la un pas de faliment, așa că nu se pune problema unei investiții atât de ample.

Subscribe
Notify of
guest

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

2 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Barba Rasa Florin

Structura lui ,si probabil organizarea volumetrica interioara nu il fac adaptabil la o versiune cu trapa,pentru transportul de marfuri.Altfel iesea un cargou destul de mare pri conversie la marfuri,dar asta nu va fii camion niciodata ,este mult prea autobuz…

2
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x